Redactor: Sorina Bujarov
Echipa de medici condusă de şeful secţiei de chirurgie toracică a Spitalului de Pneumoftiziologie Leon Daniello din Cluj-Napoca și doctorul Dan Nicolau a realizat o operaţie în premieră mondială. Aceștia au extirpat 246 de tumori din plămânul unui bărbat cu ajutorul unui aparat cu laser. Anterior, recordul mondial era deţinut de un medic din Germania care a extirpat 235 de astfel de tumori.
Pacientul este un bărbat de 77 de ani care are mai multe probleme de sănătate, scrie adevărul.ro. Medicii care l-au operat spun că tumorile s-au dezvoltat din cauza operației la colon. Bărbatul este pe dializă și mai are probleme cu inima, susține chirurgul Dan Nicolau.
„Este un record mondial, conform literaturii de specialitate recordul anterior aparţine profesorului Rolle din Germania, care a scos 235 de tumori. Acesta este avantajul folosirii laserului, că nu sunt afectate alte organe. Dacă nu exista această tehnică, se făcea tratament cu chimioterapie, care nu prea ar fi avut influenţă asupra unor tumori metastatice. E o şansă dată acestui pacient. Statistica celor care practică astfel de tratamente menţionează o durată de supravieţuire de 18 luni, faţă de 6 luni, în cazul în care nu s-ar fi apelat la metoda cu laser. Un plus de 12 luni este enorm în ceea ce priveşte viaţa pacientului”, a declarat chirurgul Dan Nicolau.
Şeful secţiei de chirurgie toracică, doctorul Dan Nicolau susține că operaţia nu ar fi fost posibilă fără aparatul cu laser de 25.000 de euro cumpărat recent de către administrația locală.
“Operaţia de chirurgie a metastazelor a fost posibilă pentru că am fost sprijiniţi de Consiliul Judeţean care ne-a cumpărat un aparat laser. Suntem printre puţinele centre din Europa care facem aşa ceva. Noi suntem, pe partea de plămâni proritari în toată România. Astfel de operaţii s-au făcut demonstrative la Timişoara sau Bucureşti, la noi e o metodă folosită curent. În fiecare săptămână avem două cazuri de genul acesta”, a mai adăugat spre final dr. Nicolau.
Articole relaționate:
Denis Onuță, tânărul care a fost operat pe creier, a fost externat: „Mă duc să mă însor”