Redactor: Lilia Alcază

Un nou studiu despre virtuțile cafelei demonstrează că această băutură populară stimulează memoria vizuală, conform rezultatelor publicate în ultimul număr al revistei Nature, transmite Agerpres.

O echipă de cercetători de la Universitatea Johns Hopkins din Baltimore a constat că, în cazul dat, cafeina îmbunătățește anumite amintiri pe durata a cel puțin o zi. Până acum, dovezile privind efectul stimulator al cafelei asupra memoriei erau destul de limitate.

Echipa de cercetători coordonată de Prof. Michael Yassa le-a solicitat celor 73 de voluntari participanți la experiment să privească o serie de imagini reprezentând obiecte. Apoi, jumătate dintre voluntari a primit câte o doză de 200 de mililitri de cafea, în timp ce cealaltă jumătate a primit un placebo.

A doua zi, voluntarii din ambele grupuri au fost rugați să privească o altă serie de imagini, din care, o parte dintre fotografii le-au fost prezentate și cu o zi înainte, în timp ce alte imagini erau similare, dar cu unele diferențe.

Membrii celor două grupuri au reușit să distingă între cele două serii de imagini în manieră similară, însă cei care au băut cafea au reușit să distingă mai ușor diferențele mai mult sau mai puțin evidente din cazul imaginilor similare din cele două serii.

"Dacă am fi folosit un test standard pentru memorie, fără aceste imagini similare între care este mai greu să faci diferența, nu am fi descoperit niciun efect benefic al cafeinei pentru memorie", a comentat Prof. Yassa.

În același timp, un alt studiu efectuat de oamenii de ştiinţă de la Universitatea Birmingham a demonstrat că servitul a câtorva ceşti de cafea pe zi poate să hidrateze în aceeaşi măsură ca şi apa, scrie descopera.ro.

Ideea că băutul cafelei determină deshidratarea corpului este un mit, spun cercetătorii, care cer actualizarea recomandărilor medicale oferite publicului, pentru a reflecta noile descoperiri.

Opinia că ingestia de cafea duce la deshidratarea organismului datează de acum mai mult de 80 de ani şi provine din cercetări realizate cu ajutorul unor mostre de cafeină, care arătau că această substanţă măreşte diureza (eliminarea de urină prin rinichi) şi că poate duce la o stare de uşoară deshidratare cronică a corpului.

Dar nu e vorba numai despre cafeină, au explicat acum cercetătorii, ci despre interacţiunea dintre cafeină şi multe alte componente ale cafelei, astfel încât studiul din 1928 nu este neapărat relevant pentru viaţa modernă.

Oamenii de ştiinţă de la Universitatea Birmingham au decis să verifice aceste informaţii şi au rugat 50 de bărbaţi sănătoşi să bea fiecare câte 4 căni cu cafea sau 4 căni cu apă, timp de 3 zile, cei care băuseră apă trecând apoi la cafea şi invers.

Toţi participanţii au consumat aceleaşi alimente pe durata studiului şi nu au avut voie să facă exerciţii fizice intense şi să consume alcool.

Conform rezultatelor studiului, publicat în jurnalul PLOS ONE, analiza sângelui şi a urinei a arătat că bărbaţii au prezentat aceeaşi stare de hidratare atât atunci când au băut cafea, cât şi atunci când au băut apă şi că au eliminat cantităţi egale de urină

Aşadar, cafeaua nu provoacă deshidratare, cel puţin atunci când este băută în cantităţi moderate.

Dr. Frankie Phillips, din cadrul British Dietetic Association, este de părere că o cantitate mică de cafea foarte concentrată, precum espresso, ar putea să determine o uşoară deshidratare, dar că, în cazul cafelei obişnuite, efectul diuretic al cafeinei este compensat de conţinutul de apă din băutură, deci nu apar dezechilibre ale stării de hidratare a organismului.

 

Articole relaționate:

Consumul exagerat de cafea creşte riscul de deces prematur 

Înlocuiți cafeina cu patru alimente care energizează organismul 

Băuturi care deshidratează organismul