Redactor: Irina Papuc
O clasă de medicamente utilizate deja în tratamentul unei boli de sânge ar putea fi eficientă și în tratamentul cancerului de stomac și colorectal.
Numite inhibitori JAK , medicamentele sunt în prezent folosite pentru a trata un tip de cancer, numit mielofibroză. Acestea sunt în etapa de testare în studii clinice, unde se verifică posibilitatea ca să fie utilizate în tratamentul leucemiei, limfomului, lupusului, artritei reumatoide, dar și în cazul altor maladii, scrie Medical News Today.
Matthias Ernst , un profesor asociat al Institutului de cercetări medicale Walter and Eliza Hall și colegii săi au prezentat un raport în privința acțiunii inhibitorilor JAK în reducerea și creșterea inflamațiilor asociate cu cancerul de stomac și cel colorectal. În acest studiu, ei au demonstrat că inhibitori JAK au încetinit creșterea tumorii și au ucis celulele canceroase. Astfel, studiul oferă prima dovadă, pe șoareci vii, că mai multe proteine ar putea servi ca obiective valoroase pentru tratarea cancerului tractului digestiv.
Acest lucru este important, deoarece inhibitori JAK sunt deja disponibili și au fost testați in studiile clinice pentru tratarea cancerului, cum ar fi tulburările de sânge, explică Ernst:
„Motivul pentru care această descoperire este deosebit de interesantă este faptul că studiile clinice au arătat deja că proteinele JAK poate fi utilizate în condiții de siguranță și cu succes la pacienți. Sperăm că acest lucru va îmbunătăți perspectivele pentru persoanele cu cancer de stomac și de colon”, a menționat Matthias Ernst.
Articole relaționate:
A fost descoperit misterul prin care cancerul de sân se răspândește în întregul corp
Șansele de supraviețuire în caz de cancer, diferite în funcție de statul în care trăiești