Autor: Sorina Bujarov
Reprezentanții a 28 de ONG-uri din domeniul sănătății au expediat o scrisoare premierului Iurie Leancă în care își arată îngrijorarea față de declarațiile ministrului Sănătății, Andrei Usatîi, care solicită excluderea sectorului neguvernamental din lista beneficiarilor principali de resurse financiare oferite de Fondul Global. Acestea sunt destinate pentru implementarea Programului Național de prevenire și control a Tuberculozei. În petiție, reprezentanții ONG-urilor de profil își exprimă îngrijorările și nemulțumirile în legătură cu acest fapt și solicită implicarea personală a premierului Iurie Leancă.
„Considerăm că numeroase activități, în special de pledoarie țin exclusiv de competența și specificul organizațiilor societății civile și nu ar fi corect șă fie gestionate de către instituțiile de stat (care ar fi evident într-o poziție de conflict de interese) acest fapt fiind în dezacord cu aspirația noastră de instituire a unui stat democratic în baza valorilor europene”, se arată în adresarea oficială către premier.
Cea mai mare îngrijorare a organizațiilor societății civile ține de faptul că instituția care ar urma să preia activitatea organizațiilor nonguvernamentale nu este suficient de pregătită pentru a face acest lucru. În prezent, activitățile de prevenire și suport adresate grupurilor infectate cu tuberculoză și celor cu risc sporit de infectare sunt realizate în mare parte de organizațiile societății civile. Acum, activitățile acestora ar urma să fie preluate de Institutul de Ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc”.
„Solicitarea grantului pentru tuberculoză se aplică în luna august, iar până atunci statul trebuie să numească recipienții principali al resurselor financiare oferite de către Fondul Global pentru implementarea Programului Național de prevenire și control a Tuberculozei. Pentru aceasta este nevoie de o pregătire foarte bună din punct de vedere al managementului financiar și cel al resurselor umane, iar instituția care ar urma să preia activitățile noastre are puțin timp la dispoziție pentru a se pregăti corespunzător”, afirmă Ala Iațco, director la Asociaţia Obştească “Uniunea pentru prevenirea HIV și Reducerea Riscurilor”.
De asemenea, este necesară dezvoltarea unor mecanisme de colaborare și contractare a organizațiilor societății civile, care realizează cea mai mare parte a activităților de prevenire și suport a persoanelor infectate sau cu risc de infectare. „În prezent, atât mecanismele respective, cât şi sursele interne necesare acestei intenții sunt lipsă, iar pentru că elaborarea şi identificarea lor va dura, planează pericolul sistării acestor servicii”, se arată în document.
Oficialii de la Ministerul Sănătății nu au fost de găsit pentru a ne explica situația. Totuși, reprezentanții ONG-urilor spun că răspunsul oficial oferit de Ministerul Sănătății în legătură cu această întrebare este că se vrea fortificarea capacităților instituțiilor de stat.
„Oficialii spun că vor să fortifice capacitățile instituțiilor publice, însă dacă aceasta este adevărata intenție nu știm. Nemulțumiri față de activitatea organizațiilor societății civile nu ar avea cum să aibă, deoarece, acestea au făcut față tuturor cerințelor, iar Fondul Global a apreciat activitățile la cele mai înalte raitinguri”, susține Ala Iațco.
Un alt aspect menționat de semnatarii solicitării oficiale adresate către Prim-ministrul Iurie Leancă este conflictul de interese care ar putea apărea în cazul în care unele activități realizate de ONG vor fi realizate de către o instituție a statului.
„Considerăm că numeroase activități, în special de pledoarie țin exclusiv de competența și specificul organizațiilor societății civile și nu ar fi corect șă fie gestionate de către instituțiile de stat (care ar fi evident într-o poziție de conflict de interese) acest fapt fiind în dezacord cu aspirația noastră de instituire a unui stat democratic în baza valorilor europene”, se mai arată în documentul semnat de către 28 de organizații ale societății civile.
Amintim că în cadrul ședinței Consiliului Național de Coordonare a Programelor Naționale de control al Tuberculozei și HIV/SIDA care a vut loc pe 14 februarie 2014, ministrul Sănătății Andrei Usatîi și, în același timp președinte al acestui Consiliu a declarat că intenționează să excludă sectorul neguvernamental din calitatea de recipient principal al resurselor financiare oferite de către Fondul Global pentru implementarea Programului Național de prevenire și control a Tuberculozei.
Articole relaționate:
Ministerul Sănătății și-a stabilit prioritățile pentru anul 2014
Fețele tuberculozei multidrog rezistente: material realizat în Moldova de jurnaliști americani
Medici infectați la locul de muncă cu TBC, hepatită sau care au făcut cancer