Autor: Irina Papuc

Un băiat de 14 ani nu mai poate scrie și nici ține nimic în mână, după ce a fost operat la Spitalul pentru copii „Valentin Ignatenco”. El a fost supus la două intervenții chirurgicale, după o traumă primită la școală. Mama copilului susține că doctorul a lăsat în mâna copilului o bucată de broșă metalică care s-a rupt în timpul operației, iar ulterior ar fi deteriorat tendoanele mânii, când doctorii au încercat să o scoată. Acum, copilul are grad mediu de dizabilitate și primește o pensie lunară de 293 de lei.

Natalia spune că fiul ei a ajuns la Spitalul Valentin Ignatenco, după ce a primit o traumă la școală. Doctorii au decis să-l opereze. „I-au înfipt în mâna strângă cinci broșe metalice, dintre care una s-a rupt în interiorul osului. La a doua operație, când i-au scos broșele, au scos și bucata rămasă, dar la un timp a început să-l doară mâna. El este stângaci, acum nu o poate întoarce deloc, scrie foarte greu și nu poate ține nimic cu ea”, povestește mama băiatului. Femeia mai spune că a încercat să soluționeze problemele cu doctorul care i-a operat copilul, dar acesta i-ar fi reproșat că vrea bani de la el.

Intervenția a avut loc în 2012. De atunci femeia umblă pe la doctorii din Moldova, dar și din străinătate, încercând să afle cine-i poate opera copilul ca să-i restabilească mâna, fără să agraveze situația. „Am mers la un ortoped în Germania. El ne-a spus că tendoanele sunt rupte și că trebuie restabilite. La noi însă așa operații nu prea se fac. Mi-au propus medicii de la Spitalul Clinic de Traumatologie și Ortopedie să-i introducă o placă, dar mâna nu se va restabili”.

Natalia Vâhodeț mai spune că medicii de la un spital privat din Chișinău și-au manifestat interesul pentru cazul lor, dar intervențiile sunt prea scumpe, bani pe care Natalia nu-i are.

Acum, ea spune că își dorește ca medicul care i-a operat copilul să fie tras la răspundere, iar spitalul să acopere cheltuielile pentru operație.

„Natalia Vâhodeț s-a adresat cu o plângere la noi. Am solicitat informații de la instituția în cauză, dar ni s-a răspuns superficial, deși asta e puțin spus. Ulterior, juristul instituției ne-a răspuns că nu ne poate oferi informații cu caracter personal, deși avocatul parlamentar are dreptul să solicite informații privind cartela medicală a copilului”, ne-a comunicat Tamara Tentiuc, consultant principal, în cadrul serviciului de protecție a drepturilor copilului de la Centrul pentru Drepturile Omului.

Ulterior, Direcția Sănătate a Municipiului Chișinău a expediat centrului o scrisoare în care explică că femeia se poate adresa, fie la Spitalul Ignatenco, fie la Institutul Mamei și Copilului pentru investigații și o eventuală intervenție chirurgicală gratuite. Numai că mama spune că la spitalul unde copilul ei a rămas cu grad de infirmitate se teme să mai meargă, iar doctorul de la cealaltă instituție medicală a refuzat să se apuce de caz.

Nu am reușit să discutăm cu Dorian Muntean, doctorul care l-a operat pe băiatul de 14 ani. Directorul instituției, Nicolae Starciuc, nu ne-a oferit mai multe detalii, dar ne-a spus că nici doctorul în cauză nu o va face.

„Cazul este grav, dar noi n-avem nicio vină. Mai mult nu vă spun nimic. Veniți la noi să discutăm. Altfel nu vă spun nimic”, a răspuns scurt Starciuc. Când am întrebat dacă medicul, într-adevăr, a rupt o bucată de broșă în mâna copilului, doctorul a refuzat să mai vorbească.

Acum, de dosarul familie Vâhodeț se ocupă Comisariatul de Poliție Centru, de unde a fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale, care nu este gata din ianuarie și până acum.

 

Articole relaționate:

Operează copiii cu bormașina industrială. Se întâmplă la Spitalul „Valentin Ignatenco” 

Secțiile de chirurgie, traumatologie și chirurgie de urgență de la Spitalul de copii „V. Ignatenco” trebuie reformate. Directorul spune că au devenit ineficiente