Redactor: Irina Papuc

Spermatozoizi în etape timpurii de dezvoltare au fost creaţi din pielea bărbaţilor infertili, în urma unor experimente de laborator ale cercetătorilor americani.

Infertilitatea afectează între 10 şi 15% dintre cupluri, iar cauzele genetice prevalează, în mod surprinzător, în rândul bărbaţilor.

Defectul genetic cel mai frecvent este pierderea spontană a genelor-cheie ale cromozomului masculin Y, fără ca oamenii de ştiinţă să fi descoperit până acum, la nivel molecular, cauza acestui fenomen.

ADN-ul cromozomului Y al celor trei bărbaţi infertili care au participat la experiment avea porţiuni lipsă, fenomen care reduce sau inhibă complet producţia de spermă.

Niciunul dintre bărbaţii care au participat la experiment nu producea suficientă spermă în vederea procreării, iar oamenii de ştiinţă consideră că, în viitor, noua tehnologie ar putea duce la tratarea bărbaţilor cu probleme de infertilitate, scrie Mediafax.

„Rezultatele noastre sunt primele care oferă un model experimental pentru studierea dezvoltării spermei. Prin urmare, există potenţial pentru aplicarea terapiilor celulare în clinici, de exemplu, astfel încât să putem crea un număr tot mai mare de spermatozoizi cât mai viabili în laborator”, a declarat Reijo Pera, coordonatorul cercetării, de la Institutul de medicină regenerativă şi de biologia celulelor-suşă, de la Universitatea din Stanford.

Celulele ţesutului conjunctiv fibroplastic din mostrele de piele prelevate de la aceşti bărbaţi au fost modificate cu ajutorul ingineriei genetice, astfel încât să se transforme în celule-suşă pluripotente induse (CPI).

  Simptomele ce prevestesc cele mai frecvente boli la bărbaţi 

Acestea sunt celule adulte, al căror „ceas” de dezvoltare a fost dat înapoi, astfel încât să adopte proprietăţile celulelor-suşă embrionare, inclusiv abilitatea de a se transforma, teoretic, în orice tip de ţesut al organismului.

"Sabotate" de mutaţia genetică a cromozomului Y, celulele CPI au încercat, fără prea mare succes, să formeze spermatozoizi în condiţii de laborator. Dar după ce acestea au fost transplantate în testiculele cobailor, acestea s-au transformat în precursori ai spermatozoizilor.

Descoperirea, publicată în revista Cell Reports, indică faptul că infertilitatea produsă de mutaţia cromozomului Y apare relativ târziu, în timpul procesului de maturizare a spermatozoizilor.

„Studiile noastre arată că folosirea celulelor-suşă poate constitui un punct de pornire pentru diagnosticarea celulelor germinale defecte şi pentru generarea potenţială a unor celule germinale noi”, a declarat Reijo Pera.

 

  Articole relaționate:

Bărbații afectați de infertilitate sunt mai expuși riscului de a se îmbolnăvi de cancer 

Bărbații care cred că sunt înșelați produc „spermă kamikadze”, concepută să lupte cu lichidul seminal al altui bărbat