Autor: Sorina David      

În timp ce medicii din sistemul public de sănătate se răresc în fiecare an, în instituțiile medicale private numărul acestora este în continuă creștere. Datele Ministerului Sănătății arată că anul trecut în instituțiile medicale private au fost angajați aproape 300 de specialiști, numărul doctorilor moldoveni ajungând la 2.223. În 2012 în centrele medicale private munceau peste 1.940 de medici.

Potrivit Ministerului Sănătății, mulți dintre ei lucrează prin cumul, dar balanța înclină spre sectorul privat. Din cei peste 2.220 de doctori care muncesc în instituțiile medicale private, peste 800 lucrează și în instituțiile medicale publice. Restul, 1.410 - doar în centrele private.

Cei mai mulți dintre specialiștii care au ales să muncească în sectorul privat sunt doctorii stomatologi. Datele arată că în 2013, clinicile stomatologice private din țară au angajat 126 de medici, numărul total al dentiștilor ajungând la 923. Următorii în top sunt chirurgii. Anul trecut s-au angajat la privați cu 54 de chirurgi mai mulți decât în 2013, numărul total fiind de 245. Dintre aceștia 168 cumulează cu sectorul public.

Și medicii terapeuți încep să se orienteze spre instituțiile medicale private. Aici lucrează 403 specialiști, cu 36 mai mulți decât în 2012. Majoritatea, mai exact 216, lucrează prin cumul.

Datele arată că și laboranții, radiologii, medicii de familie, oftalmologii, ftizio-pneumologii și chiar pediatrii sunt atrași să muncească în clinicile private. Dacă în 2012 numărul radiologilor care munceau în clinicile private era de 23 de persoane, în 2013 numărul acestora a ajuns la 55 de specialiști. Numărul laboranților care muncesc în sectorul privat a crescut anul trecut cu 21 de specialiști, iar numărul oftalmologilor noi angajați în centrele medicale private s-a mărit cu 20 de medici.

Aleg să lucreze în instituțiile medicale private, fiind motivați de condițiile de muncă de aici, salarii mai atractive, dar și un orar de muncă mai lejer.

 Un tânăr din Republica Moldova este medic dentist în România. „În Chișinău dacă ești medic stomatolog trebuie să le poți face pe toate și aceasta este în detrimentul calității“ 

Eugen Cobleanschi este oftalmolog de 17 ani. Mai bine de un deceniu a lucrat la Spitalul Ministerului Sănătății, iar de cinci ani s-a mutat la un centru privat din capitală. Spune că ales să muncească într-o instituție medicală privată, pentru că și-a dorit condiții și utilaj de lucru mai bun.

„Ca un medic să fie satisfăcut din punct de vedere profesional, acesta are nevoie de utilaj cât mai bun, ca să poată lucra calitativ. Anume din acest motiv am plecat de la spitalul public. Este adevărat că și salariul m-a motivat, pentru că este puțin mai mare, chiar dacă volumul de muncă este mai mic, în comparație cu spitalul la care am lucrat”, susține Cobleanschi.

Centrul oftalmologic la care lucrează acum activează de mai bine de șase ani, iar managerul instituției spune că anual aici sunt angajați tot mai mulți specialiști, nu doar doctori, dar și asistenți medicali.

„În prezent avem 70 de angajați, dintre care aproape 20 sunt doctori. La început erau mult mai puțini, dar se angajează din ce în ce mai mulți, pentru că este nevoie. Unii dintre ei muncesc prin cumul, însă majoritatea sunt angajați cu normă deplină”, susține Ghenadie Tanurcov, directorul unui centru oftalmologic privat din Capitală.

█ Policlinicile stomatologice din raioane, cu doctori la pensie 

Victoria Gurschi a lucrat mai bine de un an medic de familie la un centru de sănătate din Capitală, după care s-a decis să-și schimbe serviciul. S-a reprofilat și s-a angajat medic-radiolog la o clinică privată din Chișinău, pentru că a vrut să aibă condiții decente de muncă și un salariu în măsură să-i acopere necesitățile.

„La policlinică trebuia să muncesc mult mai mult, pe un salariu foarte mic. Pentru un salariu fix trebuia să consulți o mulțime de pacienți. Trebuia să fac vizite la domiciliu, pe lângă mulțimea de pacienți pe care-i consultăm zilnic. Asta te consumă foarte mult. La privat însă, pe lângă salariul fix mai există și un oarecare procent - adaos la salariu, în funcție de pacienții pe care-i consulți”, susține medicul.

Aliona Serbulenco, director medical la o clinică privată din capitală spune că instituția pe care o conduce are angajați peste 140 de specialiști, dintre care 50 sunt doctori, cei mai mulți specialiști transferându-se aici de la o instituție medicală publică.

„Cei mai mulți sunt specialiști de-ai noștri, angajați cu normă deplină în cadrul instiuției. Majoritatea totuși sunt veniți de la instituțiile medicale publice, pentru că noi angajăm, în mare parte, doar specialiști cu experiență”, precizează Serbulenco.

Potrivit Ministerului Sănătății, în 2012, numărul medicilor angajați în sectorul privat era de 1.944 de specialiști. 

 

█ Articole relaționate:

Utilaje dentare exploatate mai mult de trei decenii, în stomatologiile raionale 

Statul plătește, privații profită. Peste 90 la sută din rezidenții de la farmacie și stomatologie refuză să lucreze cu salarii de bugetari