Autor: Sorina David

Astăzi, în Moldova aproape oricine poate cumpăra droguri, pentru că sunt foarte accesibile. O confirmă specialiștii care sunt zilnic în contact cu consumatorii de droguri, dar și polițiștii care au misiunea să combată acest flagel. Acum 15 ani situația era cu totul alta. Stupefiantele erau accesibile doar pentru persoanele cu bani, considerate elita societății. Despre asta mi-a povestit un fost consumator de droguri, avocat cunoscut prin anii 2000, care a utilizat substanțe narcotice aproape 16 ani.

Dumitru Paniș avea 25 de ani atunci când a încercat pentru prima dată heroina. I-a plăcut senzația și a repetat. De atunci drogurile au devenit parte din viața lui. Deși îl distrugeau treptat, nu putea să renunțe. Era avocat, avea o casă, bani, familie și un nume în societate. A început să consume droguri dintr-o greșeală - doar ca să fie acceptat în niște grupuri de elită, unde se distrau oameni bogați și diverse persoane cunoscute.

„Atunci drogurile erau un lux, astăzi însă orice copil are acces la ele. Când am început să mă droghez, doar cei bogați și cu un nume în societate puteau să și le cumpere. Era ca un fel de cerință. Ca să fii acceptat în niște grupuri de elită trebuia să te droghezi, să te distrezi ca ei. Eram tânăr și mi s-a urcat la cap faptul că am reușit să obțin atâtea la doar 25, așa că am început să profit de toate plăcerile vieții. Așa îmi spuneam mie însămi”, își amintește Dumitru.

Foarte repede a devenit dependent de substanțele narcotice care îl ajutau să se relaxeze. Recunoaște că nu știa foarte multe despre droguri, atunci când a început să le consume. În acea perioadă exista foarte puțină informație despre pericolul acestor substanțe. „Vedeam drogurile ca pe o metodă de relaxare, fără să știu că, de fapt, ele mă distrugeau treptat”, povestește bărbatul.

  Desfigurat din cauza drogurilor: „În Chișinău se consumă droguri în curtea fiecărui bloc, iar cu 50 de lei îmi cumpăram de la farmacie tot de ce-aveam nevoie pentru ca să-mi prepar singur droguri“ 

Fără să realizeze, în scurt timp drogurile i-au transformat viața în coșmar. Au început probleme la serviciu. Nu mai putea să se concentreze și nici să judece. Din acest motiv a fost concediat. Deși la început îi ajungeau bani pentru droguri, după ce a fost concediat a început să aibă probleme financiare. Tot atunci l-a părăsit și soția. Apoi a rămas și fără casă. Astfel, în mai puțin de trei ani de când a început să se drogheze a pierdut tot ce a reușit să realizeze până la 25 de ani.

„Am pierdut totul - casă, bani, serviciu, familie. Cu toate acestea nu am putut să renunț la heroină. Înțelegeam că nu fac bine și că trebuie să mă opresc, însă nu reușeam. Mulți zic că totul e posibil dacă ai tărie de caracter, însă nu este așa. Când este vorba despre droguri, nu contează dacă ai tărie de caracter sau nu, este vorba doar de dependență”, a adăugat bărbatul, care acum are 39 de ani. 

Nici măcar asta nu a fot cea mai mare pierdere, susține Dumitru. Heroina l-a îndepărtat de cei mai buni prieteni și cel mai important de rude. A rămas singur cu problema lui. Nu a muncit vreo patru ani. Stătea acasă și se droga, altceva nu-l mai interesa nimic.

„Atâta timp cât îți primești doza îți pare că nu ai nevoie de nimic altceva, nici chiar de mâncare. Ești satisfăcut din toate puncetele de vedere, de aceea e greu să înțelegi că degradezi foarte mult”, mărturisește bărbatul.

A realizat că viața lui se prăbușește abia peste vreo zece ani de consum intensiv de droguri. Nu a depus niciun efort să renunțe la ele. Atitudinea celor din jur însă l-au ajutat să conștientizeze că trebuie să se oprească. Oamenii, în special rudele și foștii prieteni vorbeau despre el la trecut, deși era încă în viață. Vedeau în el un om pierdut, un om aproape mort, iar asta l-a trezit la realitate.

„Spuneau ce băiat bun am fost, păcat de mine, deși eu nu murisem. Mi-am dat seama că aveau dreptate, eram aproape mort. Am încercat să renunț de bună voie, dar am înțeles că este imposibil. Am aflat că există centre care te susțin, de la care am aflat că dacă vorbești despre această problemă, mai repede conștientizezi și reușești să lupți cu dependența”, își amintește Dumitru.

A mers la organizația „Viața Nouă”, iar după prima întâlnire a înțeles că nu totul este pierdut și că mai are o șansă la o viață normală.

 Ce știu polițiștii moldoveni despre HIV. Unii încă mai cred că virusul poate fi transmis prin înțepătura de țânțar, utilizarea în comun a veselei, tuse sau prin strângerea de mână 

„Aici pentru prima dată după mulți ani oamenii se uitau la mine ca la un om, nu ca la un consumator de droguri. Mi-a plăcut senzația, așa că am decis că trebuie să fac tot posibilul ca toți să se uite la mine cu aceeași ochi”, povestește bărbatul.  

Nu i-a fost deloc ușor să renunțe la droguri. Pentru început a urmat tratamentul medicamentos, a urmat o perioadă de recuperare. În tot acest timp a fost susținut de noua sa soție, pe care a întâlnit-o la scurt timp după ce a hotărât să renunțe la droguri. Era și ea dependentă de droguri. A hotărât să scape de acest viciu împreună cu Dumitru.

„Peste câteva luni ea va încheia perioada de recuperare și va deveni un om liber. Eu sunt un om liber deja de un an și jumătate. De când urmăm tratamentul, am reușit să aducem pe lume doi copii, o fată și un băiat. Ei ne-au dat puteri să rezistăm și să ajungem până la capăt”, spune Dumitru Paniș.  

Mai mult, Dumitru a reușit să se angajeze la serviciu. Instalează cabluri și este mulțumit. Regretă că nu poate munci după specialitate, dar spune că nu va renunța, ci va reveni la ea treptat.  

„De ce a fost mai greu am scăpat. Dacă am reușit să scap de dependența de droguri, de celelalte nu îmi fac griji. Sunt sigur că voi putea obține ceea ce am avut odată”.  

Acum muncește și ca voluntar la organizația „Inițiativa Pozitivă”. Îi ajută pe alți consumatori de droguri să renunțe la acest viciu. Pe viitor însă plănifică să se angajeze consultant în probleme juridice la aceeași organizație. Deocamdată, recuperează ceea ce a pierdut în 15 ani de dependență de droguri.  

 

 Articole relaționate:

Au învățat totul despre droguri, HIV și tuberculoză, doar ca să se poată vedea cu apropiații înafara penitenciarului 

Macul și marijuana, cele mai accesibile și cele mai consumate droguri în Moldova