Autor: Sorina David
Chiar și după jumătate de an de când rezidenții de la medicină ar trebui să fie angajați și salarizați de către instituțiile medicale, cei mai mulți dintre ei încă sunt nevoiți să se descurce doar cu bursa pe care o primesc de la universitate. Mai multe spitalele unde ei își fac rezidențiatul refuză să-i angajeze. În timp ce rezidenții care se specializează în pediatrie, chirurgie, cardiologie sau neurologie au fost angajați, cei de la medicina de familie se plâng că nu beneficiază de aceleași drepturi ca și colegii lor.
Daniela este rezidentă în anul I la medicina de familie. De la începutul lunii februarie aceasta își face practica de rezidențiat la Spitalul Clinic Municipal nr.1. În cele cinci luni de muncă intensivă și de gărzi în noapte, tânăra spune că nu a primit niciun ban.
„Muncim la fel de mult ca și specialiștii angajați. Facem câte două gărzi de noapte pe lună, lucrăm când se termină volumul de muncă și nu cum prevede programul. Chiar și așa, salariu nu primim și ni se spune nici să nu visăm. La spital ne spun că nu au bani, iar când întrebăm la catedră ne spun că noi nu suntem medici și nici nu trebuie să primim salariu. Am rămas șocată de atitudinea celor de la catedră, ne-au spus că trebuia să ne alegem altă specialitate dacă vrem salarii și să nu avem pretenții”, susține tânăra.
Este mamă singură și are doi copii, iar singura sursă de venit este bursa de rezident în valoare de 1.000 de lei. Tânăra se plânge că acești bani nu-i ajung decât pentru câteva zile, pe când necesarul pentru o lună este de câteva mii de lei.
„Doar pentru serviciile comunale cheltui lunar câte 2.000 de lei, iar pentru hrană și scutece pentru cel mic am nevoie de 200 de euro lunar. Nu mai vorbesc despre necesitățile fetei, care este la școală în clasa întâi. Părinții mă ajută, deși sunt pensionari”, mai adaugă Daniela.
Spune că cei 1.444 de lei pe care ar fi trebuit să-i primească i-ar fi de mare folos, doar că deja nici nu mai speră la ei. În timp ce responsabilii de la universitate le spun să nu aștepte salariu, pentru că nu vor primi decât atunci când vor fi medici, cei de la Direcția Sănătate a Municipiului Chișinău îi îndeamnă să angajeze un avocat și să meargă în judecată.
”Am sunat la linia verde 27-27-14 și le-am spus despre problema mea și acolo mi-a spus să merg în judecată. Eu însă nu pot să angajez avocat dacă venitul meu lunar este de 1.000 de lei. Deja nu mai știu ce să fac. Cu mare drag aș merge la țară să muncesc, însă avem stagiile de practică și nu putem să lipsim”, afirmă Daniela.
În aceeași situație este și Elena, rezidentă în anul I la medicina de familie. Tot la spitalul nr.1 din Chișinău își desfășoară și ea stagiul de practică, pentru că anume aici este amplasată catedra de medicină de familie. Tânăra spune că este deranjată de faptul că rezidenții de la alte specialități au fost angajați, însă cei de la medicina de familie, nu.
„E discriminare. Nu înțeleg cum pe unii să-i angajezi și să-i plătești, iar pe alții nu? Plus la toate, noi în curând începem ciclul de pediatrie la Institutul Mamei și Copilului unde vom lucra împreună cu pediatrii. Ei sunt angajați și primesc bani, iar noi, ca medici de familie – nu. Părinții mei trebuie să mă întrețină și la cei 25 de ani ai mei”, afirmă Elena.
Deși li se spune mereu că nu au bani și din acest motiv nu primesc salarii, tânăra spune că doi rezidenți de la medicina de familie care își fac practica de rezidențiat la Spitalul nr.1 au fost angajați.
„Când am întrebat la catedră de ce ea a fost angajată, ni s-a spus că situația ei este una mai specială, de aceea și s-a hotărât să i se dea salariu”, mai adaugă tânăra.
Informația însă a fost negată de către managerul spitalului nr.1, unde tânăra își face stagiul de practică. „Nu avem angajați decât doi rezidenți, și aceștia prin cumul. Ei nu primesc salariu de bază, ci salariu pentru munca pe care o fac pe lângă stagiul de practică”, susține Victor Savin.
Acesta mai spune că problema nu este în medicina de familie, dar în faptul că instituțiile medicale municipale încă nu sunt pregătite să angajaeze rezidenți, indiferent de specialitate.
„Nu avem atâția bani ca să plătim salarii medicilor rezidenți. Plus la toate, nu avem atâtea funcții în statele de personal. Trebuie să adaug 132 de funcții, iar ca să salarizez acest personal am nevoie de peste două milioane de lei, bani pe care nu am de unde să-i iau. Ministerul Sănătății trebuia să hotărască până în iulie cine totuși acordă bani în fondul de salarizare pentru rezidenți, dar până acum nu am primit nicio informație”, a declarat Victor Savin, medic șef la Spitalul nr.1 din Chișinău.
La Ministerul Sănătății nu ne-au răspuns să ne ofere mai multe detalii, deși hotărârea de Guvern cu privire la salarizarea rezidenților a intrat în vigoare pe 7 octombrie 2013. În Republica Moldova își fac studiile peste 1.500 de medici rezidenți. Până acum însă, mulți dintre ei nu au primit niciun ban.
█ Articole relaționate:
Soluții cu două tăișuri. Medicina de familie, pusă pe umerii rezidenților fără diplomă