Autor: Sorina David
Alexandru Sprânceanu, în vârstă de 25 de ani, a murit săptămâna trecută, după ce a suferit un accident vascular cerebral. Tânărul, originar din satul Pelivan, Orhei, revenise de curând de la Moscova și se plângea de dureri de cap insuportabile. Pentru a le mai diminua, în Rusia, și-a administrat singur injecții cu sulfat de magneziu. Starea lui de sănătate s-a înrăutățit și familia a decis să se adreseze cadrelor medicale din sat. Asistenta medicală i-a trimis la spitalul din Orhei, acolo însă ajutorul, se pare, a întârziat prea mult. Acum familia lui Alexandru acuză medicii de la spital de malpraxis și ar vrea să caute dreptatea. Deocamdată însă nu știu unde să se adreseze.
„Îl durea foarte tare capul, iar durerile dispăreau doar atunci când își administra magneziu”, povestește Doina, sora lui Alexandru.
Alexandru a mers vineri la Orhei după cumpărături și pentru injecții cu sulfat de magneziu. A ajuns acasă și a mers la Centrul de Sănătate din sat, unde a rugat o asistentă medicală să-i facă injecția. Aceasta a refuzat însă și l-a trimis la spitalul de la Orhei. Bărbatul a mers la o altă asistentă medicală, o vecină. După un timp însă durerile s-au intensificat.
„Injecția i-a făcut-o o doamnă cunoscută, dar oricum durerile nu au dispărut, ci s-au amplificat. Am văzut că se simte rău și am mers la spitalul raional. La internare ne-a întâmpinat o asistentă medicală. Ea i-a administrat o injecție, nu știu de care, pentru că ne-a dat afară, după care ne-a trimis acasă și a zis să venim luni la spital”, povestește printre lacrimi Doina.
Alexandru se simțea și mai rău când pleca din spital, dar nu a insistat să i se facă investigații medicale. Nu s-a gândit că poate fi ceva grav, mai ales că asistenta care i-a administrat injecția nu i-a spus că ar avea o problemă gravă. Au mers acasă, iar peste câteva ore, bărbatul și-a pierdut cunoștința.
„Era afară cu niște prieteni și la un moment dat a leșinat. Băieții l-au dus din nou la spitalul din Orhei. Acolo însă am fost nevoiți să așteptăm mai bine de o oră până a venit medicul. Starea lui se înrăutățea și noi întrebam din cinci în cinci minute asistenta medicală când vine doctorul să-l vadă, însă nu am văzut prea mare interes”, afirmă Doina.
Asta pentru că asistenta medicală a crezut că Alexandru este consumator de droguri și este supradozat. „Ce mi-ați adus „narcomanul” acesta, luați-l de aici că are supradoză, ne-a spus asistenta de la primire. Alexandru era un băiat foarte credincios și nu folosea așa ceva. Dar chiar și să fi fost vorba despre un consumator de droguri, nu trebuie ajutat, trebuie lăsat să moară?”, s-a întrebat sora lui Alexandru.
La o oră după ce ajuns la spital și aștepta medicul să vină să-l consulte, Alexandru și-a pierdut capacitatea de a vorbi, unul din primele indicii că este vorba despre un accident vascular cerebral. Dar nici acest lucru nu a determinat-o pe asistenta medicală să grăbească medicul, povestește Doina. L-au mai așteptat o oră, deși Alexandru era în stare gravă. După ce a făcut tomografia computerizată și a făcut analizele, doctorul le-a spus doar că: ”e foarte grav, o să vă trebuiască foarte mulți bani”, fără să explice familiei despre ce problemă de sănătate este vorba.
„A rămas internat în spital. Deși medicul știa că starea lui e foarte gravă el a chemat aviația sanitară abia a doua zi dimineață. Aceștia au venit și au spus că nu mai pot face nimic, pentru că el deja intrase în comă. A stat patru zile în comă, după care a murit”, povestește Doina.
Familia crede că dacă Alexandru era investigat la timp, putea fi salvat, însă indiferența lucrătorilor medicali l-ar fi ucis. Intenționează să-și caute dreptate și vor ca lucrătorii medicali responsabili de decesul tânărului să fie pedepsiți, însă nu știu cui să se adreseze.
„Eu știu că chiar dacă lucrătorii medicali vor fi pedepsiți nu-l vom putea întoarce pe Alexandru, însă mama vrea insistent să depună plângere și să afle cine totuși se face vinovat de moartea lui. Însă încă nu știm unde să mergem și ce trebuie să facem. Ne vom ocupa de asta după rânduielile de înmormântare”, a adăugat sora lui Alexandru.
Am încercat insistent să vorbim despre acest caz și cu responsabilii de la spitalul din Orhei. Nimeni nu ne-a răspuns la telefon. De la asistentele medicale de la Centrul de Sănătate din Pelivan am aflat că tânărul nu avea probleme de sănătate, doar că în ultima perioadă se plângea de dureri de cap frecvente. Deși avea doar 25 de ani, acesta a murit din cauza unui accident vascular hemoragic, fapt confirmat și de expertiza medico-legală. Alexandru urma să se căsătorească pe 13 septembrie, dar nu a mai ajuns să-și joace nunta.
Notă: Principalele simptome ale mini- atacului cerebral sunt paralizie bruscă a braţului, piciorului sau a feţei, o confuzie cu dificultăţi de vorbire sau înţelegere a celor din jur, pierderea bruscă a vederii la un ochi sau la ambii ochi (voal negru în câmpul vizual sau vedere dublă), dereglări acute de coordonare a gesturilor cu mâna sau piciorul, ameţeli sau dereglări de echilibru și durere de cap foarte intensă, care apare brusc. Potrivit specialiștilor, în cazul accidentului vascular cerebral tratamentul trebuie inițiat la cel mult trei ore de la debutul simptomelor.
█ Articole relaționate:
Un copil de 1 an și opt luni a decedat la Institutul Mamei și Copilului. Părinții acuză doctorii
A născut gemeni, dar au murit ambii. Un cuplu din Capitală îi acuză pe medici de decesul lor