Redactor: Virginia Dumiraș
„Oare eu sunt singurul care nu simte absolut nimic? Fizic şi psihic. Sunt ca un spațiu gol”. Aceasta este mărturia tulburătoare a unei persoane care recunoaște că suferă de depresie. Asemeni ei, în întreaga lume peste 350 de milioane de oameni sunt diagnosticați cu această boală, în timp ce mulţi alţii suferă în tăcere, fără să ştie ce se întâmplă cu ei, sau fără să accepte realitatea şi să ceară ajutor.
Din păcate, boala trece deseori nediagnosticată, pentru că simptomele sunt greu de observat, iar alteori, pentru că bolnavii nu vor să ceară ajutor, de teamă că vor fi stigmatizați şi considerați nebuni.
În Statele Unite, de exemplu, doar 50% dintre adulții cu depresie primesc un tratament, iar dintre aceștia numai 19% au parte de medicația minimă necesară, conform recomandărilor medicale. Asta presupune prescrierea unui antidepresiv şi participarea la mai multe ședințe de psihoterapie. Depresia nu este o simplă „stare proastă”, peste care cineva poate trece, cu un mic efort de voință, ci o boală cu care trebuie să lupte şi pe care trebuie să o trateze corect, la fel cum s-ar trata dacă ar avea cancer, scrie descoperă.ro.
Problema depresiei a fost readusă în discuție după sinuciderea actorului Robin Williams, moarte care i-a întristat profund pe foarte mulți oameni, dar i-a şi uimit pe mulţi dintre fanii săi.Unii s-au întrebat ce motiv avea celebrul actor să-şi pună capăt zilelor, din moment ce avea orice şi-ar putea dori un om normal: o familie care îl iubea, carieră, talent, faimă, bani.Dar, spune Ramani Durvasula, psiholog şi profesor de psihologie la California State University din Los Angeles, tocmai această viaţă împlinită i-a accentuat depresia, sentimentul de vinovăţie: ştia că are totul, dar în ciuda acestui lucru el nu se simţea bine, avea impresia că viaţa lui nu are sens. Pentru că aşa se manifestă de fapt boala, indiferent cât de bogat sau celebru este cel care suferă de această afecţiune.
Boala poate fi determinată de un dezechilibru chimic în creier, de aceea sunt necesare medicamentele (antidepresivele), care pot rezolva această problemă.Afecţiunea poate să apară însă şi ca un răspuns nepotrivit, exagerat, la stres, la traume. Dar, dacă o persoană deprimată din cauza unor dificultăți financiare ajunge să se sinucidă, ea nu s-a sinucis din cauza acestor probleme, ci din pricina importanței exagerate pe care i-a acordat-o subiectului, precizează Moe Gelbart, director la Thelma McMillen Center for Outpatient Chemical Dependency din cadrul spitalului Torrance Memorial din California.
Psihologii precizează că bolnavii nu pot fi ajutați de prieteni, ci doar de medici, aşa cum un bolnav de inimă trebuie să urmeze un tratament, nu să încerce să se vindece, de exemplu, cu ajutorul unor glume menite să-i asigure buna dispoziție.
La fel, îndemnurile pe care mulţi le lansează unor persoane depresive, tulburate – „treci peste asta!” - sunt inutile şi fac mai mult rău, pentru că stigmatizează persoana şi îi accentuează starea de culpabilitate şi de singurătate.Nimeni nu se poate vindeca singur şi nici nu este vinovat că s-a îmbolnăvit. Depresia nu este „o toană”, o indispoziție de moment, deci nu are cum să treacă de la sine, după un somn bun, o comedie reuşită sau o ieşire cu prietenii la bere, cum greşit îşi imaginează unele persoane, avertizează psihologii.
█ Stimularea magnetică transcraniană poate trata depresia, dar riscurile depășesc beneficiile
Ce este depresia şi cum se poate trata?
Cei care suferă de depresie se simt foarte obosiţi, greoi, le pare imposibil să ducă la capăt chiar şi cele mai banale acţiuni, cum ar fi urcatul unor scări sau aranjarea patului. Alţii vorbesc despre lipsa oricăror emoţii, de „goliciune” interioară şi de muncă „pe pilot automat”, dar şi de senzaţia unei „apăsări pe piept”.De asemenea, există simptome fizice care pot fi asociate şi cu alte boli şi care fac dificilă diagnosticarea, dar care îi determină pe bolnavi să meargă la medic.
Depresia se manifestă deseori prin dureri de spate, articulare, de membre, tulburări gastrointestinale, de somn şi modificări de apetit.Această legătură există, pentru că starea de spirit şi durerea sunt determinate de nivelul de serotonină şi neuropinefrină din creier. De aceea, antidepresivele care pot regla mecanismul acestor neurotransmiţători reprezintă prima linie a tratamentului, după cum se arată într-un studiu recent, care arată legătură între depresie şi simptomele fizice.
Medicul Madhukar Trivedi a analizat o cercetare realizată pe 1.146 de pacienţi cu depresie, din 14 ţări şi a observat că 69% dintre ei s-au dus la medic doar din cauza acestor simptome fizice, care s-au manifestat la începutul bolii. Prin urmare, o informare corectă şi puţină atenţie la stările celor din jur ar putea ajuta la identificarea din timp a depresiei.
█ Analgezicele și antidepresivele cresc riscul de demență
Persoanele predispuse la depresie
Unele persoane au o predispoziție spre această boală şi ele pot fi recunoscute destul de uşor, cu ajutorul unor criterii stabilite în urma unui studiu publicat în American Journal of Public Health.
Potrivit psihologilor, printre persoanele cel mai expuse la această tulburare se numără minorităţile sexuale: homosexuali, transsexuali, etc. O altă categorie vulnerabilă sunt adolescenţii care au o rudă care lucrează în cadrul armatei. Potrivit studiilor, ei sunt mai deprimaţi şi se gândesc mai des la sinucidere, decât alţi tineri. Tulburarea este deseori întâlnită şi în rândul veteranilor, mai ales al militarilor care au lipsit mult timp de acasă, fiind în misiune în străinătate.
O altă categorie cu risc mare de depresie este cea a artiștilor, a persoanelor creative, cum a fost şi cazul lui Robin Williams. Mulți scriitori celebri au suferit de depresie: Charles Dickens, Tennessee Williams, Eugene O’Neil, Ernest Hemingway, Lev Tolstoi,Virginia Woolf, Sylvia Plath sunt doar câteva exemple.
Aceste persoane sunt mai sensibile şi văd viaţa într-un mod original, unic, greu de înţeles. Dar nu este vorba doar de asta. Ei se confruntă deseori cu respingere din partea altora, nu sunt susținuți, se simt singuri, izolați şi nu primesc ajutorul şi încurajarea de care ar avea nevoie pentru educație şi carieră, deoarece arta nu este o alegere banală, considerată firească, la fel ca alte meserii.
De asemenea, persoanele introvertite sunt mai expuse acestui risc de depresie. Potrivit unui studiu realizat în 2002 şi publicat în Journal of Psychiatric Research, 74% dintre persoanele depresive monitorizate erau introvertite. În plus, perfecționismul este o altă trăsătură de personalitate care presupune un risc mai mare de depresie şi anxietate. La acest risc major sunt expuse şi femeile trecute de 45 de ani divorţate, persoanele care au doar studii medii şi şomerii, avertizează Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor din Statele Unite, care publică o statistică îngrijorătoare: unul din 10 americani suferă de depresie.
Ce legătură este între depresie şi tentativele de sinucidere
Există multe mituri legate de depresie, iar unul din cele mai populare este cel potrivit căruia numai persoanele depresive se sinucid. Desigur, în cazul unei depresii majore sau clinice, cum este numită această criză, există un risc de suicid de 6%, mult mai mare ca în cazul unor persoane care nu suferă de această tulburare, unde riscul este de doar 1%. Potrivit unui studiu la care au luat parte 331 de adulţi, 43% au declarat că toate persoanele care s-au sinucis sufereau probabil de depresie.
Din păcate, în realitate, riscul acesta apare şi la persoane care au o formă mai uşoară de depresie, iar rudele şi prietenii nu vor bănui pericolul, în lipsa unor simptome serioase. Astfel, boala va rămâne fără tratament şi se va agrava. În cazul sinucigaşilor, potrivit unei cercetări, aproximativ 13% dintre aceştia nu sufereau de depresie majoră, ci aveau alte boli: schizofrenie, alcoolism, atacuri de panică sau alte tulburări psihice.
Potrivit psihologilor, deseori, în cazul persoanelor depresive, tentativele de sinucidere apar abia după ce starea lor se ameliorează, pentru că abia atunci capătă suficientă energie pentru a acţiona în această direcţie.
Cu toate acestea, cei mai mulţi bolnavi nu ajung la tentative de sinucidere şi mulţi nici nu se gândesc la acest lucru. De asemenea, potrivit statisticilor, pentru fiecare sinucidere sunt necesare 25 de tentative, deci de multe ori acest gest disperat nu reprezintă şi cauza morţii bolnavului. De cele mai multe ori, tentativa de sinucidere apare brusc, este un impuls, nu ceva premeditat şi de aceea poate fi deseori oprită.
█ Articole relaționate:
Un test de sânge ce poate anticipa debutul bolii Alzheimer ar putea fi disponibil în doi ani