Redactor: Virginia Dumitraș

Are vitamine și minerale și poate preveni și chiar trata anumite maladii. Totodată, poate fi utilizat și ca afrodiziac. Este vorba despre dovleac.

Potrivit Nutrition Data, dovleacul pregătit fără sare conține: proteine, carbohidrați, fibre vegetale, grăsimi, magneziu, sodiu, potasiu, vitaminele A,C,E, calciu, fier, acid folic, dar și apă. Cantitatea valorii nutritive diferă însă de la un soi la altul. Totuși, dovleacul conţine în cantităţi extrem de mici grăsimi şi sodiu, iar colesterolul lipseşte cu desăvârşire.

Astfel, acesta are proprietăți emoliente, laxative, diuretice, sedative, tonice, precum şi antiinfecțioase, fiind utilizat în afecţiunile tractului digestiv, dar şi ca remediu pentru probleme de rinichi şi de inimă.

 CAMPANIE//Tamara Șchiopu, nutriționist: „Moldovenii de la sate sunt mai inteligenți în alimentație decât orășenii, dar ei nu știu despre asta” 

Dovleacul își demonstrează eficiența în medicină, dar și în diferite perioade ale istoriei. Bunăoară, în timpul epidemiei de holeră din oraşul Mantua, Italia se foloseau dietele şi fierturile de dovleac. Posibil că elementele active prezente în dovleac – magneziul şi potasiul – susțineau rehidratarea organismului, iar efectul emolient al miezului de dovleac asupra tractului digestiv conducea la o stare mai bună a bolnavilor.

Și medicina tradițională chineză recunoaște proprietățile diuretice şi antiinflamatorii ale dovleacului, precum şi efectul calmant asupra celor care suferă de tuse şi astm bronhic.

Importante sunt și semințele de dovleac, care conţin foarte multe vitamine, grăsimi şi microelemente. Acestea se folosesc în caz de balonare, prostatită, constipație, dar și pentru a elimina helminții din organism. Semințele de dovleac conțin un element activ, cucurbitina, care paralizează viermii şi-i dezlipește de pe pereții intestinului. Se mai spune că semințele de dovleac au și calități afrodiziace.

La fel de eficient este și uleiul din semințele de dovleac. Acesta diferă de majoritatea celorlalte uleiuri comestibile prin compoziția minerală bogata în zinc, magneziul, fier şi seleniu. Uleiul din semințe de dovleac este recomandat pentru masaj, dar și în cazul apariției unor probleme de piele sau a ulcerațiilor. Totodată, acesta reface elasticitatea prostatei, fiind eficient în creșterea potenței la bărbați.

 

█ Articole relaționate:

CAMPANIE//Să te simți bine înseamnă să mănânci sănătos. Platforma E-Sănătate.MD lansează de astăzi o campanie de promovare a produselor sănătoase, printre acestea și DOVLECELUL