Autor: Sorina David
Problema bolnavilor de TB de la Rezina, care vin la Centrul Comunitar din incinta Centrului Medicilor de Familie din raion continuă. Ministerul Sănătății insistă ca aceștia să intre pe o altă ușă decât cea principală. Autoritatea în sănătate a remis Consiliului Raional o scrisoare în care îi cere să respecte prescripția sanitară emisă, în luna aprilie, de medicul șef-adjunct sanitar de stat.
Documentul prevede ca bolnavii de tuberculoză să intre pe o ușă separată, atunci când vin la doctor să își ia medicația, pe motiv că aceștia ar prezenta risc pentru ceilalți pacienți. Medicii de la centrul comunitar pentru bolnavii de tuberculoză, care se află la etajul patru al clădirii în care se află și CMF Rezina, trebuiau să identifice obligatoriu o intrare de alternativă până la 1 iulie.
„În conformitate cu prevederile art.69, alin. (3) al Legii nr. 10 din 03.02.2009 privind supravegherea de stat a sănătății publice, orice amestec în activitatea factorilor de decizie și a specialiștilor care exercită supravegherea de stat a sănătății publice este interzisă”, se precizează în scrisoarea Ministerului Sănătății fără a aduce alte argumente.
Ministerul Sănătății spune doar că autoritățile raionului nu aveau dreptul să anuleze decizia, ci să o conteste în instanță sau să o reclame medicului șef sanitar de stat, adică viceministrului Svetlana Cotelea. „Decizia Comisiei pentru situații excepționale a raionului privind suspendarea exercitării prescripției sanitare a medicului șef-adjunct sanitar de sat depășește competențele comisiei și nu poate servi drept temei pentru îndeplinire”, se mai spune în scrisoare.
De cealaltă parte, experții în sănătate spun că referințele la lege pe care le face Ministerul lasă loc de interpretări. „Era nevoie de argumente clare și plauzibile. Trebuia să i-a fiecare articol pe rând, invocat în decizia Consiliului Raional din Rezina și să vină cu contra-argumente”, crede Ghenadie Țurcanu, expert în sănătate.
Totuși, Ghenadie Țurcanu afirmă că Ministerul Sănătății are dreptate atunci când spune că Consiliul Raional nu avea dreptul să anuleze prescripția, pentru că este vorba despre sănătatea publică, iar Consiliul nu este specializat în acest domeniu.
„Într-adevăr, în acest caz Consiliul Raional trebuia să atace în judecată Prescripția sanitară, dar nu să o anuleze din proprie inițiativă. Cei care nu sunt doctori, nu sunt în drept să anuleze o decizie a unui doctor. Înțeleg că au dreptate, spunând că acea Prescripție a fost emisă incorect, însă ei trebuiau să atace această decizie ori la medicul șef sanitar de stat sau în judecată, așa ar fi fost corect”, a precizat Țurcanu.
Administrația raionului și medicii de la Centrul comunitar pentru persoanele cu TB au însă argumentele lor.
„Consiliul Raional a luat decizia de a anula Prescripția sanitară, deoarece este fondatorul instituției medicale, iar asta îi dă dreptul să decidă cum poate fi exploatată clădirea. Sunt și eu consilier și știu că atâta timp cât administrația locală are în gestiunea sa un anumit teritoriu sau clădire, ea decide ce face cu ea. Noi investim bani în acest Centru de Sănătate, de ce nu am avea dreptul să decidem pe unde să intre pacienții?”, a afirmat Nina Postu, medic ftiziopneumonolog și șefa Centrului comunitar pentru bolnavi de tuberculoză din Rezina.
█ Despre tuberculoză altfel. Povestea unei tinere care a reușit să omoare boala și nu invers
În plus, precizează Nina Postu, pacienții cu TB care vin să-și ia medicația la Centrul Comunitar nu sunt contagioși, iar specialiștii Serviciului de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice ar trebui să știe despre acest lucru. Mai mult, bolnavii oricum trebuie să ajungă la etajul 4 unde se află Centrul Comunitar. Specialiștii mai spun că decizia Ministerului nu este corectă și nu corespunde standartelor moderne prinvind controlul tuberculozei.
„Decizia de a crea intrări separate pentru bolnavii cu TB și pacienții simpli a fost luată în conformitate cu niște standarte foarte vechi, sovietice, care acum nu mai sunt actuale. Acum bolnavii baciliferi, care pot transmite maladia, sunt internați în spital. Așa deci, cei de la Centrele comunitare nu sunt periculoși pentru cei din jur, pentru că ei deja au fost debacilați în spital. Ei nu ies din spital, până când medicii nu sunt siguri că ei nu mai reprezintă un pericol pentru cei din jur”, a adăugat Ghenadie Țurcanu.
Potrivit informațiilor Centrului Comunitar pentru suportul bolnavilor cu TB din Rezina, anul trecut la centru au fost înregistrate peste 5.500 de vizite, iar rata abandonului tratamentului este zero.
█ Citește la aceeași temă: