Redactor: Sorina David

România deţine prima poziţie în Europa în ceea ce priveşte creşterea donatorilor şi procedurilor de transplant, în prezent fiind 48 de spitale şi aproximativ 100 de medici implicaţi în această activitate, afirmă reprezentanții Ministerului Sănătăţii.

„România deţine prima poziţie în Europa în ceea ce priveşte creşterea procentului de transplant, atât ca proceduri de transplant efectuate, cât şi ca număr de donatori. Menţinem aceeaşi linie ca anul trecut, şi ne dorim să revitalizăm activitatea de transplant de cord, precum şi să realizăm, în 2015, primul transplant pulmonar în România”, a declarat ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, citat de Mediafax.

Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au mai precizat că numărul de donatori a crescut anul trecut la 137, de la 65 în 2012, iar numărul de intervenţii s-a dublat. Totodată, Ministerul Sănătăţii aminteşte că a deblocat posturile în cadrul Agenţiei Naţionale de Transplant şi că, pentru prima oară, coordonatorii de transplant şi anesteziştii implicaţi în identificarea donatorilor sunt remuneraţi pentru activitatea lor.

Totodată, România a transpus Directiva europeană 2012/25, ceea ce îi va permite ca, începând cu anul 2015, să adere la o platformă europeană care să permită identificarea mai rapidă a unor donatori pentru marile urgenţe din transplant.

În 2014 au fost acreditate 39 spitale capabile să identifice şi să declare donatori în moarte cerebrală.Dintre acestea, 33 sunt centre noi. Două centre sunt pentru transplant hepatic (Fundeni şi Sf. Maria), patru centre pentru transplant renal (Fundeni, Cluj, Iaşi, Braşov) şi trei centre pentru transplant de cord (Târgu Mureş, Floreasca şi Institutul C.C. Iliescu).

În total, în activitatea de transplant din România sunt implicaţi aproximativ 100 de medici, au precizat în final reprezentanţii Ministerului Sănătății. 

 

  Articole relaționate:

Parlamentarii critică Guvernul pentru că a permis efectuarea transplantului și prelevarea de celule și țesuturi în spitalele private

Operațiile de transplant se vor face și în spitalele private. Donatorii de organe vor fi asigurați pe viață absolut gratuit