Autor: Virginia Dumitraș
Este vorba despre sindromul HELLP care apare doar în timpul sarcinii, în ultimele săptămâni de gestație. Odată declanșat acesta poate fi fatal atât pentru mamă, cât și pentru făt. Specialiștii de la noi spun că de fapt nimeni nu știe din ce cauză apare maladia și că atât mama cât și bebelușul ei pot supraviețui doar datorită unui diagnostic stabilit la timp și a unei nașteri prin cezariană.
Victoria J, în vârstă de 28 de ani, din Chișinău este una dintre tinerele care a simțit pe propria piele sindromul HELLP, în timpul sarcinii. Nu știa de existența lui, dar nici de manifestarea acestuia, până în cea de-a 33-a săptămână de sarcină. „Nu am fost preîntâmpinată că ar putea fi vorba despre acest sindrom. Până în 33 de săptămâni am dus o sarcină ideală: călătoream, mergeam la mare, totul a fost perfect. La 33 de săptămâni au început să mi se umfle foarte tare picioarele și mâinile. Medicul m-a atenționat că nu trebuie să mănânc sărat, să exclud fructele care conțin foarte multă apă. Aproape că nu mai puteam să merg. Ulterior a început să-mi oscileze tensiunea“, povestește tânăra mămică.
A ajuns la spital, unde a fost monitorizată câteva zile, tot atunci a aflat și despre riscurile acestui sindrom. A mai revenit de câteva ori la spital, dar diagnosticul i s-a pus chiar înainte de a i se face cezariană. „S-a întâmplat într-o fracțiune de secundă. Au început dureri enorme la ceafă, a început să scadă vederea, aveam grețuri, stare de leșin. Tensiunea juca între 160-180. Am intrat în stare de convulsie care a durat de seară până a doua zi a 8.00. Nu vedeam practic deloc. Medicul mi-a spus că creierul era hiper-umflat și apăsa pe nervul optic“, povestește Victoria.
A născut prin cezariană, la 37 de săptămâni, copilul este bine, dar își amintește și azi tot ce a trăit la finalul perioadei de sarcină. Crede că dacă medicii i-ar fi pus acest diagnostic nu trecea prin acele suferințe. „Poate nu ajungeam la preeclampsie dacă mi se scria un tratament normal pentru prevenirea tensiunii, dar medicul care m-a externat mi-a scris în extras că trebuie să urmez un tratament, dar nu știam că acesta se menționează în extras pentru că nu am mai stat în spital până atunci“, spune Victoria. Totodată, ea a fost avertizată că la următoarea sarcină va fi monitorizată îndeaproape.
„Nu știm cauza și nici nu există un tratament“
Doctorii spun că sindromul HELLP se declanșează doar în perioada sarcinii. „Este o complicație exclusiv legată de sarcină și survine în trimestrul doi sau trei, de cele mai multe ori la finele gestației. Este strict legată de prezența fătului în organism și atâta timp cât el este în uter ea nu poate fi tratată“, explică Maxim Călăraș, obstetrician-ginecolog.
În cazul în care sindromul s-a declanșat deja, singura modalitate de naștere este prin cezariană. „Ceea ce putem face este să câștigăm câteva zile în timp, depinde de la ce termen de sarcină s-a declanșat sindromul. Dacă termenul este după 34 de săptămâni, atunci acest copil trebuie să fie născut prin cezariană. Dacă acesta s-a declanșat până la 34 de săptămâni, atunci noi ajutăm copilul să se maturizeze cât mai repede, forțat prin administrarea medicamentelor, maturizăm plămânii și iarăși - se face cezariană“, explică specialistul.
Și asta deoarece acest sindrom afectează, de fapt, ficatul mamei, poate afecta sistemul de coagulare și poate ajunge și la edem cerebral. „Copilul poate suferi hipoxie și intoxicație pentru că ficatul mamei nu se mai isprăvește cu funcția lui de filtrare, iar ficatul nu poate elimina toxinele fătului, dar mai ales toxinele mamei“, accentuează Maxim Călăraș.
Nu se cunoaște din ce cauză se declanșează acest sindrom. Există însă câțiva factori de risc precum: sarcină multiplă, prima sarcină la o vârstă avansată sau la una foarte fragedă, multiple avorturi sau intervenții asupra uterului, mod nesănătos de viață. În mare parte problema pornește de la implantarea necalitativă a embrionului în uter, spun specialiștii.
De aceea, este important ca pe tot parcursul sarcinii, gravidele să fie monitorizate de către specialiști. „Orice gravidă este obligată să se prezinte de șase ori la vizită la medicul de familie, dintre care de două ori și la medicul obstetrician-ginecolog. Aceste vizite sunt eficiente în special în diagnosticarea precoce a acestor complicații. Astfel, în cazul unui astfel de risc, gravida ar putea să nu ajungă la complicații severe. Gravidele trebuie să fie ascultătoare și disciplinate și foarte atente la tot ce li se întâmplă“, avertizează Maxim Calaraș.
Există și câteva simptome care vă spun dacă este cazul să vă îngrijorați. „Gravidele trebuie să-și procure un tonometru să-și măsoare tensiunea arterială, dacă valorile depășesc 140 pe 90 atunci imediat trebuie să apeleze la medic, la unele mai apare și mâncărimea de piele“, spune specialistul.
„Sarcina nu este o boală, gravidele trebuie să fie foarte atente“
Totodată, Viorica Coșpormac, medic anesteziolog reanimatolog care și-a scris teza de doctor pe această temă atenționează viitoarele mămici că sarcina nu este o boală, de aceea ar trebui să decurgă normal, fără schimbări majore. „Din moment ce gravidele au edeme pe membrele inferioare și au început să se edemeze în totalitate, au nasul înfundat, văd rău, vomită, trebuie să se adreseze la medic, s-ar putea să nu fie o infecție virală, o intoxicație sau orice altceva“, accentuează specialista.
Potrivit doctorului, acest sindrom este destul de nou și a fost descoperit în lume de aproape 30 de ani, iar de zece ani despre acesta se discută și la noi. În Republica Moldova, din totalul femeilor gravide 8-9 procente dezvoltă acest sindrom, în rândul gravidelor cu preeclampsie, procentul este mai mare. Totodată, în 17,3 cazuri, fătul decedează, iar numărul mamelor care ajung tot mai târziu la medic este în creștere. „Se întâmplă din cauza atenției slabe față de starea personală a mămicilor, nu sunt la evidență. Probabil nu sunt informate, mai pleacă prin alte țări și nu le monitorizează nimeni“, spune Viorica Coșpormac.
Ce este sindromul HELLP
Sindromul HELLP este una dintre cele mai periculoase complicații ale preeclampsiei în sarcină. Abreviația acestui sindrom se explică prin: H - hemoliza; EL - creșterea enzimelor din ficat în sânge; LP - nivel scăzut al trombocitelor. Astfel, sindromul îmbină dereglări ale ficatului și ale coagulării sângelui. Această complicație nu poate fi prevenită. Așa cum nici eclampsia sau preeclampsia nu pot fi combătute prin anumite măsuri luate înainte sau în timpul sarcinii. Cel mai important este însă ca acestea să fie depistate cât mai repede pentru a nu pune sănătatea și viața în pericol atât a bebelușului, cât și a viitoarei mame.
█ Articole relaționate: