Autor: Irina Papuc
Bolnavii de fibroză chistică din Moldova sunt diagnosticați cu întârziere, sunt tratați cu întrerupere, iar șansele lor la o viață îndelungată, așa cum este în statele dezvoltate, sunt reduse. Cu toate acestea, medicii insistă că acești pacienți sunt tratați conform normelor europene. De fapt, atunci când îi tratează, doctorii se conduc după un protocol învechit. O variantă îmbunătățită a fost propusă Ministerului Sănătății, însă aceasta n-a fost încă aprobată.
Bolnavii de fibroză chistică din Moldova se luptă cu greu să câștige ani de viața în plus. În Moldova, speranța la viață este mult mai redusă decât în alte state, cu 20 și chiar 30 de ani. Cu toate acestea, specialiștii în sănătate se încăpățânează să spună că acești pacienți sunt tratați conform standardelor europene și că diferențe nu există.
„Vreau să vă asigur că acești pacienți sunt tratați conform ghidurilor internaționale și nu este mare diferență. Medicii noștri au fost școliți în țări, precum Franța și Germania”, spune Neli Revenco, șefa Departamentului de Pediatrie, de la Institutul Mamei și Copilului și președinta Societății de Pediatrie.
Așa sau altfel, Ministerul Sănătății a dat indicații la începutul acestui an ca o echipă multidisciplinară să lucreze la realizarea unui nou Protocol Clinic Național în Fibroza Chistică, după care lucrătorii medicali să se conducă atunci când vor iniția diagnosticarea și tratamentul acestor bolnavi. În luna mai, acesta trebuia să fie pus pe masa Ministerului Sănătății, însă nici până astăzi nu există o aprobare finală.
„A fost creat un grup de lucru de peste zece specialiști – gastroenterologi, pneumologi, nutriționiști. Scopul a fost de a reevalua și ajusta prevederile actuale ale Protocoalelor la cerințele liniilor directoare europene. Documentul a fost prezentat la Consiliul de Experți de la Ministerul Sănătății și urma să fie aprobat”, explică Neli Revenco, cea care a fost și șefa grupului de lucru. Specialista spune că modificările efectuate în protocol țin de conduita terapeutică, managementul alimentar al bolnavilor de mucoviscidoză, etc, iar documentul ar urma să întărească din punct de vedere juridic acțiunile doctorilor.
Totuși, protocolul nou nu a fost aprobat încă. Acest lucru s-ar putea întâmpla în ianuarie, ne-au spus funcționarii de la Ministerul Sănătății. „Consiliul de experți nu a aprobat protocolul, deoarece mai era nevoie și de reevaluarea ghidului pacientului. Aceste documente trebuie să fie aprobate simultan. Credem că o decizie va fi luată pe 15 ianuarie, când Consiliul se va întruni în ședință”, ne-a spus Luminița Vasilache, consultant la Serviciul Performanță și Calitate a Serviciilor de Sănătate din cadrul Ministerului Sănătății.
Noul document va corespunde cu prevederile Protocolului European în Fibroza Chistică, aprobat în 2013. O noutate este și faptul că pacienții vor avea ghiduri, care vor conține sfaturi despre cum trebuie să îngrijească copiii afectați de această maladie, spune și Ina Palii, actualul medic-șef al Centrului de Fibroză Chistică din Moldova.
█ Articole relaționate: