Redactor: Sorina Bujarov
Un doctor angajat într-un centru medical din orașul Louisville, Kentucky, SUA, este acuzat că a prescris ilegal medicamente pentru durere. Ilegalitățile doctorului au ieșit la iveală după ce s-a aflat că cinci dintre pacienții care obișnuiau să cumpere pastile de la el ar fi decedat din cauza acestor preparate.
Potrivit procurorilor, medicul care s-ar face vinovat de moartea celor cinci pacienți este Jaime Guerrero, un doctor în vârstă de 47 de ani, care practică medicina deja de mai mulți ani, informează Foxnews. Oamenii legii precizează că numărul celor afectați ar putea fi mai mare, deoarece doctorul Guerrero vindea ilegal preparate pentru durere la mai mult de 30 de persoane. Mulți dintre aceștia ar putea dezvolta reacții adverse întârziate.
În urma cercetărilor s-a constatat că pacienții deserviți de doctor nu aveau indicații medicale pentru a consuma medicamente pentru durere. Doctorul în cauză însă și-a depășit atribuțiile legale prevăzute de funcția pe care o deținea, astfel că a comercializat preparate pentru durere unor persoare care nu aveau nevoie de așa ceva. Procurorii mai precizează că medicul comercializa preparate pentru durere de mai mulți ani, iar efectele adverse dezvoltate de pacienții pe care acesta îi deservea s-au dezvoltat pe parcursul unei perioade mai îndelungate. Astfel, cei cinci pacienți decedați din cauza administrării pastilelor de durere, ar fi murit pe parcursul a doi ani, între 2010 și 2012.
De cealaltă parte, avocații medicului Guerrero susțin că acesta este licențiat în medicină și că avea tot dreptul să prescrie preparate pacienților săi, precizând că acesta este „un medic conștiincios și responsabil de mulți ani, de când practică medicina”. Procurorii însă îi contrazic, spunând că acesta s-ar face vinovat de mai multe ilegalități – comercializarea ilegală de medicamente, prescrierea unor rețete medicale false, dar și de moarta a cinci oameni.
█ Articole relaționate: