Autor: Sorina Bujarov

Abia a fost numit în funcția de director interimar al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină și deja are probleme cu legea. Comisia Națională de Integritate a inițiat ieri procesul de verificare a veniturilor lui Vasile Pascal, pentru anul 2013, care nu și-ar fi declarat toate bunurile pe care le deține. Și Diana Axenti-Grosu, vicedirector la CNAM ar fi omis din declarația sa de venit pentru 2013 unele bunuri.

Proaspătul director interimar al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină este suspectat că nu a declarat un automobil pe care îl deține. Potrivit serviciului de presă al Comisiei Naționale de Integritate, încă nu se știe despre ce automobil este vorba și care este costul acestuia, lucru care ar urma să fie elucidat în cadrul verificărilor.

Celălalt funcționat de la CNAM, directorul adjunct Diana Grosu-Axenti nu și-ar fi declarat casa de locuit și nici terenul pe care aceasta a fost construită.

„Procedura de verificare durează între o lună și trei luni. Abia după aceasta se va afla la concret ce bunuri nu au fost declarate și costul acestora”, a declarat pentru Sănătate INFO, Cristina Dumbravan, ofițer de presă la CNI.

Precizăm că în declarația de venit pentru anul 2013, Vasile Pascal, care atunci ocupa funcția de vicedirector la CNAM, a declarat doar un singur automobil - volkswagen Geta, care a fost procurat cu 5.000 mii de lei, șapte terenuri în valoare de peste 56 de mii de lei, un apartament în valoare de aproximativ 414 mii lei și o casă în valoare de 400 de mii de lei. Pascal a mai declarat două conturi bancare, unul cu un depozit de 17.500 de dolari, iar altul – cu 17.177 de euro. Din salariu, în 2013 Vasile Pascal a obținut venituri de peste 191 de mii de lei. Potrivit declarației de venit pentru anul 2013, Vasile Pascal mai are și un credit de peste 58 de mii de euro.

La rândul ei, Diana Grosu-Axenti a declarat în 2013 două terenuri, a unul dintre care nu are precizată suma, iar altul valorează peste 4.500 de lei, două clădiri, una dintre care - nefinisată, iar cealaltă are o valoare de peste 395 de mii de lei și două conturi bancare, unul cu peste 166 de mii de lei și altul cu peste 2.097 de dolari. Vicedirectorul CNAM a mai declarat și trei automobile – Jeep (10.000 lei), Volkswagen polo (50 de mii de lei) și un Lexus  (19 mii de lei). 

Am încercat să aflăm și poziția directorului interimar, cât și a vicedirectorului CNAM, însă aceștia nu ne-au răspuns la apeluri.

Amintim că Premierul Chiril Gaburici a semnat săptămâna trecută o dispoziție prin care Vasile Pascal a fost numit director interimar al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină în locul actualului ministru al Sănătății, Mircea Buga. 

 

 Articole relaționate:

Dispoziția semnată de premier, în privința ministrului Sănătății, &bd