Redactor: Sorina Bujarov

Chirurgii de la Spitalul Papworth din Cambridge, Marea Britanie, au realizat recent primul transplant reuşit din Europa al unei inimi care încetase să bată în corpul donatorului, noua tehnică permiţând creşterea numărului de posibili donatori cu până la 25%.

Echipele medicale de la Spitalul Papworth din Cambridge, Marea Britanie, au petrecut peste un deceniu lucrând la proceduri care să permită noul tip de operaţie chirurgicală, înainte de a realiza transplantul, la începutul lunii martie.

Medicii au declarat că pacientul care a primit inima, londonezul Huseyin Ulucan, în vârstă de 60 de ani, a petrecut doar patru zile în secţia de terapie intensivă, după transplant, starea sa de sănătate îmbunătăţindu-se în mod remarcabil. Ulucan, care a suferit un atac de cord în 2008, continuă în prezent recuperarea la domiciliu.

„Este o reuşită extraordinară. Pacienţii care anterior nu ar fi putut primi o inimă vor putea beneficia acum de transplant”, a declarat pentru cotidianul The Guardian Simon Messer, de la secţia de transplant cardiotoracic a Spitalului Papworth.

Reuşita operaţie, o premieră pentru un spital din Europa, coordonată de chirurgul Stephen Large, este un prim pas care va duce la salvarea vieţii mai multor  pacienţi.

„Utilizarea acestui gen de inimi donate ar putea creşte rata de transplanturi de cord cu până la 25% în Marea Britanie”, a declarat Stephen Large.

Procedura clasică implică folosirea pentru transplant a unor inimi care provin de la donatori care sunt declaraţi în moarte cerebrală, dar al căror sistem cardiovascular încă funcţionează, sângele continuând să fie pompat în organism.

 Siguranță compromisă de dragul unui organ. „O mulțime de rinichi transplantați trebuiau să ajungă la coșul de gunoi” 

În schimb, pentru această operaţie, chirurgii au prelevat inima de la un donator după ce aceasta a încetat să mai bată - în momentul în care se poate vorbi despre moarte circulatorie.

Reuşita medicală a presupus utilizarea de noi tehnici pentru a face ca inima să bată din nou, în interiorul corpului donatorului, la două minute după deces, şi monitorizarea funcţiei cardiace pentru ca medicii să se asigure ca organul este în condiţii propice transplantului.

Medicii au folosit ultrasunete pentru evaluarea modului de funcţionare a inimii repornite, timp de 50 de minute, înainte de a aproba transplantarea organului. Apoi, chirurgii au prelevat inima din organismul donatorului şi au pus-o într-un „sistem de îngrijire a organelor”, care alimenta cordul cu sânge şi nutrienţi, menţinând activitatea cardiacă timp de trei ore în timpul intervenţiei chiurgicale.

 Ficat transplantat de două ori. Organul a fost luat de la un bărbat care suferea de hepatita B 

Înainte de a beneficia de transplant, Huseyin Ulucan abia putea să meargă. În prezent, se poate deplasa singur, fără probleme, la controalele medicale de la spital. Stephen Petit, cardiolog la acest spital londonez, a declarat pentru BBC că se aşteaptă la o îmbunătăţire crescândă a calităţii vieţii pacientului.

Medicii de la alte clinici specializate în transplant de cord din Marea Britanie vor adopta noua procedură în curând.

În 2014, o echipă de medici din Australia a realizat primul transplant din lume al unei inimi care încetase să mai bată în corpul donatorului, folosind tehnici similare.

 

 Articole relaționate:

Reușită uluitoare – medicii au salvat viața unui bărbat după ce au transplantat cinci organe simultan 

Siguranță compromisă de dragul unui organ. „O mulțime de rinichi transplantați trebuiau să ajungă la coșul de gunoi” 

Le-au fost transplantați rinichi infectați cu un parazit. Doi bărbați au murit din cauza neglijenței doctorilor 

Lăsați să moară cu zile. Centrele de dializă din spitalele raionale sunt pustii și fără aparataj deja de un an. Partenerii privați nu se avântă să le amenajeze, conform contractului