Autor: Sorina Bujarov

La un an și opt luni de când a intrat în vigoare Hotărârea de Guvern nr.791, care prevede angajarea și salarizarea medicilor rezidenți, doar o mică parte dintre aceștia au fost totuși încadrați în câmpul muncii și sunt remunerați. Paradoxal, însă rezidenții angajați în spitalele din țară muncesc ilegal. Asta pentru că legile ce reglementează activitatea medicală se bat în cap. Un document prevede angajarea obligatorie și salarizarea rezidenților, iar altul - că specialiștii care nu dețin diplomă de licență nu pot fi angajați în spitale. Un membru al Comisiei sănătate din Parlament a elaborat un proiect de lege care va ajusta legislația medicală, la realitățile actuale.  

Potrivit datelor prezentate de Ministerul Sănătății, în spitalele din țară au fost angajați 542 de tineri specialiști, din totalul a 1.630 de medici rezidenți înscriși la Universitatea de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”. Aceștia muncesc însă ilegal, dacă e să facem referire la Legea privind exercitarea profesiunii de medic. Potrivit Articolului 8 din document, profesiunea de medic este incopatibilă cu persoanele care nu deţin diplomă de licenţă la specializare sau certificat de absolvire a internaturii, rezidenţiatului sau secundariatului clinic, iar rezidenții se încadrează în această categorie de persoane.

„Atunci când s-a aprobat Hotărârea de Guvern nr. 791 nu s-a ținut cont de acest aspect. Am mai înregistrat ți anterior o inițiativă de a modifica Legea privind exercitarea profesiunii de medic, astfel încât aceasta să corespundă cu decizia Guvernuluide a salariza medicii rezidenți, însă ministrul de atunci Andrei Usatîi a zâmbit și nu a luat în serios inițiativa mea. Astfel ne-am pomenit în situația când medicii rezidenți lucrează ilegal în spitale”, a declarat pentru Sănătate INFO deputatul Valentina Stratan, care este și autoarea documentului.

 N-au fițe de Capitală. Mai mulți doctori tineri au ales să se angajeze într-un spital din centrul țării. „Cât mai avem tineri ca ei, nu este totul pierdut” 

Inițiativa prevede excluderea neconcordanțelor dintre legile ce reglementează activitatea medicală.

„Nu sunt multe modificări, însă sunt esențiale. La Legea privind exercitarea profesiunii de medic va fi adăugată sintagmă, conform căreia profesia de medic poate fi exercitată de toate persoanele care au pregătirea profesională, inclusiv și de medicii rezidenți, care încă nu au obținut diplomă de studii superioare profil medicină, diplomă de licenţă la specializare, etc.”, a precizat deputatul Stratan.

Faptul că legea nu prevede angajarea medicilor rezidenți a servit drept argument pentru mulți manageri de spitale, care au refuzat totuși să plătească salariu rezidenților. Este vorba în special de spitalele municipale.

„Noi vrem să angajăm acești tineri, dar nu putem face acest lucru. Ordinul emis de Ministerul Sănătății vine în contradicție cu mai multe legi. Am primit de la autoritate o scrisoare în care suntem înștiințați că urmează să includem rezidenții în statele de personal, conform actelor în vigoare, conform specializării, iar remunerarea să fie achitată din contul mijloacelor bănești parvenite din fondul pentru achitarea serviciilor medicale. Este o încălcare. Nu putem face așa ceva”, declara anterior Mihai Moldovanu, pentru Sănătate INFO. El spune că o altă piedică este și faptul că rezidenții nu sunt licențiați, ceea ce înseamnă că nu pot fi incluși în statele de personal.

 Sacrificiile rezidenților care vor să primească lefuri. La 13 luni de la aprobarea Hotărârii de Guvern privind salarizarea acestora, majoritatea viitorilor doctori muncesc gratis 

Modificările înaintate însă nu vin să soluționeze și problema salarizării medicilor rezidenți. Ca și până acum, instituțiile medicale vor trebui să indentifice singure surse financiare pentru a plăti lefurile rezidenților.

„Ulterior ne vom gândi la o soluție pentru această problemă. Consider că ar putea fi creat un fond special la CNAM pentru salarizarea rezidenților sau, pur și simplu, dacă ei vor fi incluși în statele de personal, salariile lor să fie plătite din banii veniți de la CNAM”, a subliniat Stratan.

Potrivit datelor prezentate de Ministerul Sănătății, până acum au fost angajați 542 de medici rezidenți. Cei mai mulți dintre ei muncesc în instituțiile republicane și Centrele de Sănătate sau Oficiile Medicului de Familie. În instituțiile medicale municipale nici până acum nu a fost angajați rezidenți.

Inițiativa legislativă a fost discutată în cadrul Comisiei parlamentare sănătate, protecție socială și familie, are toate avizele pozitive și urmează să fie prezentată Executivului. Dacă va fi aprobată, blocajul privind angajarea medicilor rezidenți ar putea fi înlăturat. Decizia de a angaja medicii rezidenți a fost luată în pripă, după ce ex-premierul Iurie Leancă le-a promis acestora salarii, în afară de bursă. Ulterior, a fost aprobată o Hotărâre de Guvern, care însă contravine legilor deja în vigoare din sistemul de sănătate.

La Universitatea de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” își urmează rezidențiatul peste 1.600 de tineri. 

 

█  Articole relaționate:

Spitalele municipale nu vor angaja medici rezidenți. „Sunt contradicții. Așteptăm ca Ministerul Sănătății să vină cu mecanisme clare de implementare a Hotărârii de Guvern și să identifice bani” 

Rezidenții din două instituții medicale și-au primit salariile promise de Guvern 

De luna viitoare, medicii rezidenți vor avea salariul de medic începător. În medie aceștia ar putea primi 2.300 de lei