Autor: Irina Papuc

Managerul Institutului de Neurologie și Neurochirurgie, Andrei Uncuța, a fost numit astăzi viceministru la Sănătate. Acesta a fost confirmat în funcție în cadrul ședinței de Guvern de astăzi.

Andrei Uncuța, care deține funcția de director al Institutului de Neurologie și Neurochirurgie din februarie 2014, a fost numit viceministru al Sănătății, funcția fiind vacantă de la plecarea fostului viceministru Mihai Ciocanu.

Uncuța a declarat pentru Sănătate INFO că propunerea a venit de la Mircea Buga, actualul ministru al Sănătății, și că a luat decizia pentru a reîntoarce oamenilor încrederea în sistemul spitalicesc și cel medical, în general.

„Imaginea sistemului spitalicesc a avut de suferit foarte tare după acele arestări în sănătate. Ne dorim să reîntoarcem încrederea oamenilor și cred că pot contribui la acest lucru. Este și o provocare pentru mine”, a declarat Uncuța. 

Andrei Uncuța încă nu a depus cererea de demisie din funcția actuală și urmează să-și înceapă activitatea la minister după ce Hotărârea va fi publicată în Monitorul Oficial. Uncuța s-a născut la 3 mai 1972 în orașul Ungheni. În anul 1995 a absolvit USMF „Nicolae Testemițanu”, iar în 1998 și-a început activitatea în calitate de medic neurolog în cadrul Spitalului Clinic Republican. În perioada 2003-2006 a fost numit şef de secţie la Neurologie Urgenţe şi Ictus Cerebral în cadrul Centrului Ştiinţifico-Practic de Neurologie şi Neurochirurgie. În perioada anilor 2007–2009 a efectuat studiile postuniversitare prin masterat în cadrul Şcolii de Management în Sănătate Publică, specializarea „Managementul Sănătăţii Publice”, calificarea „Master”, iar din anul 2006 până în 2013 a activat  în funcţie de director adjunct la Institutului de Neurologie şi Neurochirurgie.

 

█ Articole relaționate:

Institutul de Neurologie și Neurochirurgie are un nou director