Autor: Irina Papuc

CNI a stabilit că chirurgul și deputatul Vladimir Hotineanu a încălcat regimul juridic al incompatibilităților, fiind concomitent deputat, șef de catedră și șef al unei reviste medicale. Astfel, acesta și-ar putea pierde mandatul de legislator. Între timp, și Universitatea de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” și Hotineanu contestă că ar fi fost șef de Catedră.

Decizia CNI se află deja la Comisia juridică a Parlamentului care urmează să decidă dacă Vladimir Hotineanu își va pierde sau nu mandatul de deputat. Astfel, CNI a stabilit, în baza informațiilor primite de la Universitatea de Medicină, că acesta a exercitat funcția de șef al Catedrei Chirurgie nr.2 și redactor-șef al unei reviste medicale din 2014, deși deținea mandat de deputat, ceea ce contravine legislației în vigoare, mai exact Legii despre statutul deputatului în Parlament.

„Comisia consideră că, în cazul dat, calitatea (funcția) de șef al Catedrei chirurgie nr. 2 a USMF “Nicolae Testemițanu”, exercitată de către Vladimir Hotineanu, constituie funcție administrativă și nu are nimic în comun cu activitatea didactică practicată în calitate de profesor universitar, care este permisă prin lege și la care persoana vizată a atribuit-o. Acesta consideră că, deoarece nu este remunerat pentru exercitarea funcției de șef al Catedrei, aceasta nu poate fi atribuită la categoria funcțiilor retribuite, interzise prin art. 70 al Constituției, ca generatoare a situațiilor de incompatibilitate. Comisia deduce și faptul că retribuirea/remunerarea poate fi materializată nu doar prin plata unei sume de bani pentru o muncă prestată, iar situația de incompatibilitate admisă în cazul dat este dovedită”, notează Comisia în decizia sa.

Deși a tot negat pentru presă că nu a deținut funcția de șef de catedră la USMF, totuși conducerea catedrei a fost schimbată. Astfel, pe site-ul oficial al Universității, la funcția de șef este trecut fiul său, Adrian Hotineanu, iar deputatul apare doar ca profesor.

De la Universitate ni s-a spus însă că Hotineanu doar a exercitat „funcțiile șefului de catedră”, doar că fără ca acest lucru să fie precizat în fișa lui de post și că acest lucru este o practică obișnuită în această instituție.

Vladimir Hotineanu a fost președintele Comisiei parlamentare protecție socială, sănătate și familie, iar acum conduce Comisia cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media.

 

 Articole relaționate: 

Vladimir Hotineanu ar putea fi verificat de CNI. Acesta ar fi tăinuit o parte din averile sale 

O nouă lege controversată. Mai mulți deputați vor o lege a spitalelor, pentru că Ministerul Sănătății nu a elaborat strategia de reformare a întregului sistem