Autor: Sorina Bujarov

Mai multe farmacii din Moldova vindeau produse cosmetice, medicamente și suplimente alimentare cu termenul de valabilitate expirat. Este vorba despre 17 puncte farmaceutice, precizează responsabilii de la Agenția pentru Protecția Consumatorului, unde au fost depistate neregulile. Printre acestea comercializarea ilegală și păstrarea necorespunzătoare a produselor.

Inspectorii au depistat 232 de produse comercializate necorespunzător. Este vorba de produse cosmetice, medicamente, suplimente alimentare, produse parafarmaceutice, ustenisle medicale, etc. O parte dintre ele aveau termenul de valabilitate expirat, altele nu erau păstrate corespunzător sau erau comercializate ilegal. Unele produse erau comercializate fără să fie însoțite de broșura cu mod de utilizare, riscuri, atenţionări şi eventualele contraindicaţii, ceea ce contravine legii, precizează responsabilii de la protecția consumatorului. 

 Anchetă în cazul unui lanț de farmacii care comercializa medicamente false pentru cancer, diabet și hepatite, în valoare de milioane de euro 

Inspectorii au mai precizat că produsele neconforme au fost retrase de pe piață, până cînd agenții economici vor remedia situația. Aceștia au fost sancționați conform Codului Contravenţional al Republicii Moldova pentru „păstrarea neconformă a medicamentelor, utilizarea, publicitatea şi comercializarea medicamentelor neautorizate de Ministerul Sănătăţii, comercializare medicamentelor cu termenul de valabilitate expirat, precum şi a celor fără documentul şi/sau informaţia ce atestă calitatea şi fără denumirea şi adresa producătorului. Amenda constituie de la 50 la 100 de unităţi convenţionale, echivalentul a 1.000 – 2.000 de lei. 

 

█ Articole relaționate:

Moldovenii cumpără medicamente ca la piață. Doctorii eliberează rețete nevalide, iar farmaciștii închid ochii la aceste ilegalități 

Scandal cu învinuiri de malpraxis. Medicii au făcut operații de înlocuiri de șold cu implanturi meșterite din bucăți de la diferite dispozitive 

CAMPANIE// Un spital, implicat într-un proces de malpraxis, după ce din instituție au fost furate medicamente esențiale