Autor: Irina Papuc

Autoritățile din Găgăuzia cer Ministerului Sănătății să oprească reforma Serviciului de Urgență, argumentând că acesta trebuie să rămână o parte componentă a unității teritorial-administrative. La rândul său, Ministerul Sănătății deja a publicat un ordin prin care a stabilit termenii în care trebuie să fie finalizat procesul de dare-primire a bunurilor, regulamentul de funcționare a noului centru și datele privind statele de personal.

Responsabilul de sănătate și protecție socială din cadrul Comitetului executiv al Găgăuziei, Alexei Zlatovcen, a declarat în cadrul unei ședințe că va trimite o scrisoare Ministerului Sănătății prin care va cere oprirea reformării Serviciului de Urgență.

„Am aflat că procesul de reformare va dura doi ani. Reforma prevede că toate tranzacțiile se vor face la Chișinău, iar noi nu vom avea buget. Am pregătit o scrisoare în care am declarat că în procesul de pregătire a proiectului nu a fost luată în considerare opinia autorităților Găgăuziei. Propunem ca procesul de reformare să fie oprit și să fie organizate consultări suplimentare cu privire la acest subiect”, a declarat Zlatovcen, citat de GagauzINFO.md

Și bașcanul Irina Vlah s-a arătat deranjată de faptul că reforma implică și Găgăuzia, situație pe care nu și-o dorește, se arată într-un comunicat publicat pe site-ul oficial Gagauzia.md.

Irina Vlah și Mircea Buga au discutat la telefon

Zlatovcen a declarat pentru SănătateINFO că scrisoare încă n-a fost expediată și că acest lucru este decis de către guvernator. „Aceste lucruri depind de guvernator. Tot ce știu eu este că trebuia anterior discutată reforma și cu noi, întrucât este vorba despre o autonomie. Noi însă nu am fost informați. Bașcanul decide dacă va trimite scrisoarea sau nu. Din câte știu a existat o discuție telefonică dintre Irina Vlah și ministrul Sănătății, dar nu am detalii”. A spus Zlatovcen. Irina Vlah însă nu a răspuns la apelurile noastre.

Între timp, Ministerul Sănătății a publicat un ordin intern prin care stabilește componența comisiei care se va ocupa de reorganizarea serviciului de Urgență, din care fac parte inclusiv șefii stațiilor zonale Sud, Centru Nord, Chișinău și din Găgăuzia. Aceștia au fost scumpi în declarații. Irina Blându, șefa Stației Zonale Nord, ne-a spus că acum îi este mai clar cum va demara reforma, însă nu vrea să vorbească despre anumite neclarități.

„Anume din acest motiv suntem chemați la Ministerul Sănătății mâine - să ni se explice ce măsuri vor fi luate și ce urmează să facem, de aceea n-ș vrea să mă axez acum pe punctele slabe”.

Și șeful Stației Zonale din Găgăuzia, Vitalie Drăgoi, a fost rezervat. Deși ne-a spus, în cadrul unei discuții telefonice de 20 de minute, că e deranjat de faptul că nu au fost informați din timp că serviciul urmează să fie restructurat și au primit noutatea ca pe un fapt împlinit, Drăgoi a revenit și ne-a cerut să nu publicăm declarația sa. În cadrul acestei stații zonale activează 275 de angajați, iar aceștia se tem că-și vor pierde serviciul. Anterior, secretarul de stat la Ministerul Sănătății, Nicolae Jelamschi, a declarat pentru SănătateINFO că Ministerul Sănătății, ca autoritate care elaborează politici, nu este obligată să se consulte cu subalternii săi în astfel de situații, dar a dat asigurări că niciun angajat din serviciu nu-și va pierde funcția.

„Cei de pe loc vor avea doar de câștigat”

Ministrul Sănătății, Mircea Buga, spune însă că a purtat discuții cu Irina Vlah despre restructurarea serviciului de Urgență și că de fapt există o „colaborare bună”. „Cei de pe loc vor avea doar de câștigat din restructurare – o coordonare mai bună a serviciilor, dispecerat unic, distribuire uniformă a ambulanțelor, resurse financiare, etc. Colaborăm cu ei în permanență și avem o colaborare pe domeniul sănătății destul de bună”, a spus ministrul. Buga a ținut să precizeze că stația de Urgență din Găgăuzia ar urma să beneficieze de resurse financiare în cadrul unui proiect, susținut de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare. Totodată, ministrul nu a spus care vor fi acțiunile în cazul în care Găgăzia va insista pe stoparea reformei.

Amintim că serviciul de Urgență a fost reformat după ce Guvernul a aprobat o hotărâre de Guvern prin care se prevede o singură administrație pentru cele cinci stații zonale de urgență din țară, respectiv un singur serviciu de resurse umane, ceea ce ar duce la economii.

 

█ Articole relaționate:

Milioane de lei tocați pe mobilă de lux la Stația Zonală de Urgență Centru. Televizoare LED și scaune din piele ecologică LUX „Veniți fără niciun cod de etică și ne întrebați cât a costat un scaun” 

Au economisit bani ca să-și poată construi un sediu, dar au lăudat pentru acest lucru Guvernul. Angajații Stației Zonale de Urgență „Centru” s-au mutat azi la casă nouă 

Blocul Chirurgical modern de la Spitalul Clinic Republican, inaugurat cu mare fast. Construcția și dotarea lui a costat 40 de milioane de euro. Evenimentul medical s-a transformat în unul electoral