Redactor: Irina Papuc

În timp ce oamenii de știință nu știu cum să catalogheze exact acest caz, doctorii, dar și presa se limitează deocamdată la a vorbi despre cea mai prelungită remisie, cunoscută la un copil căruia i-a fost transmis HIV de la mamă.

Cert este că acum câțiva ani acest caz ar fi fost catalogat drept miracol medical. Este o vorba despre o adolescentă din Franța căreia i-a fost transmis virusul imunodeficienței umane de la mamă. Se pare că tânăra duce o viață absolut normală, în pofida faptului că nu mai ia medicamente antiretrovirale deja de 12 ani. Medicii au tratat-o pentru a preveni infecția timp de șase săptămâni după naștere, iar ulterior i-a fost administrat un cocktail de antiretrovirale de la vârsta de trei luni până părinții au decis să oprească tratamentul, atunci când ea avea șase ani.

Acest prim caz mondial ar arata că „o remisiune prelungită după un tratament precoce poate fi obținută la un copil care a luat HIV de la naștere”, a anunțat cercetătorul Asier Saez Cirion, de la Institutul Pasteur din Franța, cu prilejul celei de-a opta Conferințe privind patogeneza HIV care se desfășoară până miercuri în orașul canadian Vancouver.

În pofida circumstanțelor extraordinare, oamenii de știință au reacționat cu prudență și nimeni nu pretinde că pacienta ar fi fost „vindecată”. De ce? Pentru că, din păcate, există precedente când ne-am bucurat prea devreme. Este și cazul unui bărbat din Mississippi despre care s-a scris acum un an că a reușit că învingă HIV, prin faptul că a beneficiat de tratament medicamentos precoce. N-a fost să fie însă, deoarece în sângele acestuia au fost detectate niveluri foarte mici ale virusului imunodeficienței umane, ceea ce înseamnă că boala nu a fost în totalitate vindecată, ci doar că virusul era într-o stare latentă, dar se putea declanșa oricând. Cazul a demonstrat că HIV poate fi chiar mai evaziv decât s-a crezut anterior, având capacitatea de „a se ascunde în organism, nefiind depistat prin unele teste existente, dar absolut capabil de replicare.

Ce este absolut clar deocamdată este că ambele cazuri sunt o dovadă a faptului că dacă tratamentul antiretroviral este început la scurt timp după infectare, atunci efectele pe termen lung sunt neașteptate și ar putea duce la suprimarea virusului.

Oamenii de știință însă nu cunosc exact care este mecanismul de acțiune și ce combinație de medicamente ar putea funcționa cel mai bine. Cert este că e nevoie de mai multe studii în care să fie implicați pacienți cu HIV, recent infectați. Un astfel de studiu ar fi în desfășurare acum în Thailanda, scrie The Independent. Marea provocare ar fi că majoritatea persoanelor HIV-pozitive află mult mai târziu despre acest lucru.

 

█  Articole relaționate:

S-a aflat originea virusului imunodeficienței umane (HIV) 

Premieră mondială în medicină – o țară a reușit să elimine în totalitate transmiterea HIV-SIDA și a sifilisului de la mamă la copil 

Ce trebuie să facă persoanele HIV pozitive, pentru a nu transmite virusul. Date importante ale OMS