Autor: Irina Papuc
După ce experții economici au prognozat că CNAM va înregistra datorii de până la un miliard de lei până la sfârșitul acestui an, compania neagă toate informațiile. Responsabilii din această instituție au emis un comunicat oficial prin care anunță că datoriile către spitale sunt la nivelul zero. Deși instituțiile abilitate ar trebui să verifice cum stau lucrurile de fapt și nu presa, unele spitale recunosc să CNAM nu și-a onorat obligațiile financiare. În timp ce instituția a negat dintotdeauna că a înregistrat datorii, un raport al Curții de Conturi arată contrariul.
Recent, un doctor în economie a efectuat o prognoză sumbră în ceea ce privește capacitățile Companiei Naționale de Asigurări în Medicină de a finanța instituțiile medicale din țară. Astfel, conform unor analize la baza cărora a stat creșterea prețurilor la apă, energie, medicamente, pe fondul unei devalorizări continue a leului și scăderea numărului de angajați pe economie, Sveatoslav Mihalache ajungea la concluzia că datoriile CNAM față de spitale vor ajunge la 900 de milioane de lei, adică puțin până la 1 miliard de lei.
Ministerul Finanțelor are datorii -CNAM ba
La rândul său CNAM a reacționat, ce-i drept trimițând presei un răspuns oficial și sec. „La moment Compania Națională de Asigurări în Medicină nu are datorii către instituțiile medico-sanitare contractate”. Și atât. Fără alte explicații. Amintim că de câte ori am abordat problema datoriilor principalului finanțator din sănătate către spitale, ne-am confruntat cu rezistență, atât din partea companiei, cât și din partea spitalelor contractate, care de multe ori preferă să nege că instituția nu-și onorează obligațiile contractuale. Totuși, nu pe loc gol, la începutul acestui an câțiva deputați au propus o inițiativă legislativă prin care își puneau scopul să oblige Ministerul Finanțelor să nu întârzie transferurile către CNAM, deoarece din această cauză compania înregistrează întârzieri la transferarea banilor către spitale.
„Transferurile se fac acum către pensii, alte domenii mai urgente, iar sănătatea a rămas în afara domeniilor prioritare. De aceea ne confruntăm în fiecare an cu această problemă, devenită cronică. Trebuie să spunem deschis că așa este, dar nu putem învinui pe nimeni. Nici directorii de spitale, nici directorul CNAM nu este de vină”, afirma anterior Valentina Stratan, deputat și membru al Comisiei Sănătate, protecție socială și familie. Apoi, odată cu votarea proiectului de lege în două lecturi, Ministerul Finanțelor era obligat să transfere banii către sănătate, care a devenit domeniu prioritar alături de pensii și alte transferuri urgente, dar și să nu admită întârzieri. Și rapoartele CNAM arătau încă în luna martie că existau datorii de 100 de milioane de lei către companie, iar acest lucru s-ar întâmpla din cauza neacumulărilor la buget. Acest fapt a fost recunoscut și de Ministerul Finanțelor, care este obligat să transfere lunar instituției peste 2 miliarde de lei, bani pentru cele 14 categorii pentru care Guvernul are calitatea de asigurator.
Cele mai multe datorii, către Spitalul Clinic Republican
„Plăţile curente, înregistrate la 1 iulie faţă de instituţiile medicale, au constituit cca 240 milioane lei şi reprezintă obligaţii de plată curente, care au fost respectate în termen, adică pe parcursul lunii iulie. Astfel, conform prevederilor contractuale, CNAM îşi onorează în totalitate obligaţiile ce ţin de achitarea plăţilor. Pentru anul 2015, CNAM a încheiat cu peste 400 de instituţii medico-sanitare contracte de prestare a serviciilor medicale în valoare de cca 4 mlrd 565 mln lei, dintre care mai mult de jumătate a fost executată”, se anunță în comunicatul oficial care ni se cere să-l publicăm.
De cealaltă parte, Spitalul Clinic Republican, instituția cu datorii-record, ar avea numai pentru medicamente restanțe de 65 de milioane de lei. Acest lucru a fost confirmat de vicedirectorul instituției, Sergiu Popa. Potrivit acestuia, CNAM nu a efectuat transferuri de 65 de milioane de lei pentru medicamentele din cadrul programelor naționale pentru bolnavii de hepatite, etc. Acum instituția are datorii de peste 120 de milioane de lei.
Și dacă acum CNAM dă asigurări că nu are datorii către spitale, un raport al Curții de Conturi relevă că cel puțin la 31 decembrie, Compania era datoare spitalelor cu 102 milioane de lei. Către spitalele republicane s-au înregistrat cele mai multe datorii – 57,7 milioane, către instituțiile municipale – 11 milioane, către spitalele departamentale – 4 milioane, iar către cele private – 28 de milioane de lei. Și atunci, Compania a argumentat că banii au fost virați în conturile spitalelor în luna ianuarie.
Același raport al Curții de Conturi mai constată că spitalele au realizat anul trecut cu peste 13 mii de cazuri mai mult decât au contractat, ceea ce în opinia auditorilor a dus la „insuficiența de mijloace pentru acordarea serviciilor calitative”.
█ Articole relaționate: