Autor: Irina Papuc
Nu mai este nimic de mirare dacă în spitalele din Moldova nu mai găsim medicamente, consumabile și nici chiar săpun sau alte articole de igienă. Și asta pentru că instituțiile medicale au înregistrat datorii de jumătate de miliard de lei, la sfârșitul anului trecut. CNAM refuză să ne spună care sunt instituțiile care au cele mai mari datorii acum, dar fără îndoială sunt cele republicane, care au acumulat restanțe de peste 270 de milioane, din totalul de 451.
După o criză acută de medicamente și un scandal în care doctorii recunoșteau că nu mai au cu ce să facă operații, situația începe să devină mai clară - spitalele sunt îngropate în datorii, iar motivele se trag din anul precedent. Conform unui raport al Curții de Conturi, datoriile creditoare ale spitalelor au atins jumătate de miliard, la sfârșitul anului trecut. Astfel, cele mai multe datorii au înregistrat spitalele republicane – 273 de milioane. Cea mai mare parte din bani – 162 de milioane au fost datorii acumulate pentru medicamente. În același timp, cele 34 de spitale raionale au acumulat datorii de peste 100 de milioane, iar cele municipale – aproape 39 de milioane. La fel ca și în cazul instituțiilor din Chișinău cele mai multe datorii s-au acumulat pentru medicamente, produse alimentare, dar și pentru achitarea salariilor. Și instituțiile departamentale au adunat datorii de peste 5 milioane de lei.
Într-un raport al CNAM, responsabilii explicau că datoriile creditoare pentru salarizare şi contribuţii de asigurări sociale de stat obligatorii, înregistrate la 31 decembrie sunt, de regulă, cheltuielile calculate pentru luna decembrie şi că acestea sunt achitate în luna ianuarie a anului următor. Totuși situația nu s-a redresat, întrucât instituțiile medicale continuă să înregistreze datorii. Conform deputaților din Comisia protecție socială, sănătate și familie, numai la nivelul instituțiilor republicane și municipale ar mai exista datorii de peste 100 de milioane de lei.
„Numai la Spitalul Republican mai erau datorii de 80 de milioane, la Institutul de Urgență și Institutul Oncologic erau datorii mari. Noi am solicitat informații de la CNAM să ne spună exact ce sumă mai datorează spitalele, dar nu am primit un răspuns”, a spus Gheorghe Brega, care este acum vicepremier pe probleme sociale. Compania Națională de Asigurări în Medicină nu ne-a răspuns nici nouă la această întrebare, motivând că toate informațiile există în rapoartele deja publicate. Ulterior, ni s-a spus că instituția nu deține datele pentru fiecare instituție în parte.
█ Bugete prin care șuieră vântul. Spitalele nu vor mai primi banii promiși de la CNAM
Sergiu Popa, vicedirectorul Spitalului Clinic Republican spune că instituția are acum datorii de 105 milioane de lei, iar cauza ar fi că CNAM nu a efectuat o mare parte din transferuri. „Numai 65 de milioane constituie datoriile pe care CNAM le are la noi, pentru medicamentele procurate în cadrul programelor naționale. Noi întrebăm care sunt motivele, dar ni se spune că nu sunt acumulări la buget. Așa cum e bugetul țării, așa e și bugetul CNAM”, spune Popa. În această situație, doctorii se descurcă cum pot. „Facem toate operațiile de care este nevoie, facem mai puține investigații de performanță. Ne descurcăm, nu suntem chiar la pământ”.
Dintre spitalele municipale, datorii ar avea doar „Stânta Treime” acolo unde, potrivit lui Mihai Moldovanu, șeful Direcției de Sănătate de la Primărie, mai sunt înregistrate datorii de 5 milioane de lei.
În condițiile în care, nici până acum instituțiile medicale nu au încheiat contracte adiționale cu CNAM, managerilor le vine greu să gestioneze ceea ce…nu au. Astfel, numai spitalul din Sângerei avea datorii de la 1 milion de lei pentru medicamente, iar la spitalul din Anenii Noi – 6 milioane de lei.
„Am avut datorii de 1 milion de lei. Slavă Domnului am reușit să dau 600 și ne-au rămas 400 de mii pentru medicamente. Ne descurcăm foarte greu. Ne-au spus că ne vor da încă o sumă adăugătoare, după ce vom încheia contractele adiționale, dar n-a fost așa. Dacă nu mai primim niciun leu, atunci poate reușim să dăm salariile până la sfârșitul anului, dar în rest nu știu ce vom face. Vă spun drept”, a spus Malcoci.
Banii care nu-s … disciplinează. Spitalele vor alege mai strict pacienții pentru internare