Redactor: Sorina Bujarov

La nivel global sumele alocate de stat pentru servicii medicale au crescut foarte mult începând cu anul 1980. În prezent, primele poziții în topul țărilor care investesc cel mai mult în sănătate sunt ocupate de SUA, Elveția și Norvegia, care alocă 16,9%, 11,1% și, respectiv, 8,9% din PIB pentru sănătate, conform ultimelor date prezentate de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).

OCDE a publicat la începutul lunii noiembrie „Health at a Glance 2015”, analiză ce conține cele mai recente date comparabile privind performanțele sistemelor de sănătate din cele 34 state membre ale organizației și anumite țări partenere, incluzând și un capitol referitor la finanțarea și sumele cheltuite pentru sănătate. Conform acestor indicatori, Statele Unite alocă cea mai mare sumă pentru servicii medicale – 8.713 de dolari de persoană. Prin contrast, multe state analizate, printre care și Turcia și India, alocă mai puțin de 1.000 de dolari anual pe cap de locuitor.

Cheltuielile din domeniul sănătății acoperă o largă arie, de la salariile medicilor și ale personalului medical, până la asigurarea unor servicii medicale costisitoare, subvenționarea produselor farmaceutice și administrarea spitalelor. Fiecare astfel de domeniu are nevoie de diferite resurse. Costurile farmaceutice sunt o componentă majoră a costului total, statele membre OCDE alocând în 2013 circa 800 de miliarde de dolari în acest scop, adică aproximativ 20% din costurile totale ale serviciilor medicale, scrie Agerpres.

  300 de milioane de lei pentru un bloc în care n-a călcat picior de pacient. Culmea - acesta va fi băgat din nou în reparații 

Primele zece țări din clasamentul întocmit pe baza indicatorilor OCDE cheltuiesc cel puțin 8.9% din PIB pentru servicii medicale.

„Prețurile mai ridicate din sectorul medical explică o mare parte a diferențelor dintre Statele Unite și alte țări care alocă sume importante pentru sănătate”, a comentat Francesca Colombo, coordonatoarea Departamentului pentru sănătate din cadrul OCDE. De asemenea, ea a adăugat că sistemul de servicii medicale din SUA este fragmentat și foarte complicat, cu un procent mai mare de cetățeni neasigurați decât media țărilor dezvoltate.

În mod firesc, țările care alocă procente însemnate din PIB pentru sănătate dispun și de cei mai performanți indici de sănătate a populației. Spre exemplu, din cele zece țări care cheltuiesc cel mai mult pentru sănătate, șapte înregistrează rate ale mortalității infantile sub media OCDE. În mod similar, opt dintre cele zece înregistrează o speranță de viață mai ridicată decât media de 80 de ani și 6 luni din țările OCDE.

Primele zece poziții în clasamentul statelor cu cele mai mari sume pentru serviciile medicale sunt ocupate în ordine de SUA, Elveția, Norvegia, Olanda, Suedia, Germania, Danemarca, Austria, Luxemburg și Canada.

În cazul Statelor Unite, la o alocare din PIB de 16,4% pentru sănătate, echivalentă cu 8.713 dolari pe cap de locuitor, se înregistrează o speranță de viață medie de 78,8 ani și o rată a obezității de 35,3%. Astfel, deși în general cu cât sunt alocați mai mulți bani pentru serviciile medicale, cu atât cresc indicii privind starea de sănătate a populației, Statele Unite sunt o excepție. Americanii beneficiază de cei mai mulți bani pe cap de locuitor alocați pentru servicii medicale și cu toate acestea nu sunt printre cei mai sănătoși cetățeni ai planetei – SUA înregistrează una dintre cele mai ridicate rate ale obezității din lume. În plus, un alt indice al succesului politicilor medicale, cel legat de mortalitatea infantilă, în SUA acesta este în prezent mai mare decât media din clasamentul întocmit de OCDE.

  Reforme, cu bani de la români. Cu ce promisiuni a venit ministrul Bănicioiu la Chișinău 

Țara aflată pe locul doi în clasamentul sumelor alocate pentru servicii medicale este Elveția, unde sănătatea primește 11,1% din PIB, adică 6.325 de dolari pe cap de locuitor. În această țară rata obezității este de doar 10,3%, una dintre cele mai reduse rate ale obezității la nivel mondial, iar speranța de viață este de aproape 83 de ani. În plus trebuie ținut cont de faptul că Elveția asigură servicii medicale pentru toți cetățenii săi. Situația foarte bună a sistemului medical elvețian prin comparație cu al celorlalte țări este evidențiată și de faptul că aproape 81% dintre cetățenii cantoanelor se autoapreciază ca având o stare bună și foarte bună a sănătății.

Pe locul trei se află Norvegia, unde domeniului sănătății îi revine 8,9% din PIB și respectiv 5.862 de dolari pe cap de locuitor. În această țară rata obezității este de 10% iar speranța de viață este de 81,8 ani. La fel ca și în cazul altor țări europene, serviciile medicale sunt universale în Norvegia. Printr-un acord cu Uniunea Europeană, toți cetățenii UE dispun de servicii medicale gratuite în Norvegia, iar imigranții clandestini au dreptul doar la servicii medicale în regim de urgență. Sistemul medical norvegian este centralizat, iar 4.981 de dolari din cei 5.862 de dolari alocați pentru servicii medicale pe cap de locuitor provin din surse publice — cea mai ridicată contribuție publică din toate țările din clasamentul întocmit de OCDE.

Locul patru îi revine Olandei, cu 11,1% din PIB alocat sănătății și respectiv 5.131 de dolari pe cap de locuitor. În această țară rata obezității în rândul populației este de 11,1%, iar speranța de viață este de 81,4 ani. Cetățenii olandezi, cu excepția cadrelor militare, sunt obligați printr-o hotărâre din 2006 să achiziționeze pachete de asigurări medicale, însă costurile acestora, în proporție de până la 94,8% sunt acoperite de Guvern. Rezultatul? Aproape 60% dintre olandezii cu vârsta de peste 65 de ani susțin că au o stare a sănătății bună, un procent considerabil mai mare decât media de 43,4% din țările incluse în acest studiu de OCDE.

  Au economisit bani ca să-și poată construi un sediu, dar au lăudat pentru acest lucru Guvernul. Angajații Stației Zonale de Urgență „Centru” s-au mutat azi la casă nouă 

Pe locul cinci conform indicatorilor "Health at a Glance 2015" se plasează Suedia, țară care alocă 11% din PIB pentru sănătate, adică 4.904 dolari pe an, de persoană. În Suedia rata obezității este de 11,7% iar speranța de viață este de 82 de ani. Statele membre OCDE cheltuiesc anual, în medie, 3.453 de dolari pentru sănătate, pe cap de locuitor. Suedia cheltuiește cu aproximativ 1.500 de dolari mai mult. În 1970 cetățenii suedezi aveau o speranță de viață de aproximativ 75 de ani, mai mare decât cetățenii oricărei alte țări în acea vreme. Chiar dacă speranța de viață în această țară a ajuns la 82 de ani, în prezent Suedia se plasează pe locul nouă în lume din acest punct de vedere. În ceea ce privește autopercepția populației privind starea de sănătate, peste 81% dintre suedezi susțin că au o stare de sănătate bună sau foarte bună.

Republica Moldova investește în sănătate 4,6% din Produsul Intern Brut. 

 

 Articole relaționate:

Lipsă de ambulanțe și echipe specializate la stațiile zonale de urgență. Medicii generalişti sau felcerii intervin chiar și în cazurile bolnavilor cu probleme psihice 

Serviciul Salvării, asaltat de apeluri mai puțin urgente. „În multe raioane, după ora 15:00, oamenii sunt îndemnați să apeleze direct la 903” 

Replica Miinisterului Sănătății: Statul nu are 2,6 miliarde de lei pentru reabilitarea serviciului de Urgență 

Serviciul de Urgență din Moldova va avea două aeroambulanțe pentru transportarea pacienților în stare gravă. Deocamdată însă elicopterele nu sunt dotate corespunzător și nici banii nu au fost alocați