Autor: Sorina Bujarov
Propunere legislativă controversată venită din partea Ministerului Sănătății. Autoritatea propune ca directorul general al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină să fie numit în funcție direct de către Guvern, fără a trece prin concurs, așa cum prevede statutul actual al instituției. Proiectul de Hotărâre de Guvern va fi discutat în ședința de miercuri a Executivului, fără să fie supus dezbaterilor publice. Asta deși documentul vizează o instituție care anual gestionează miliarde de lei – banii sănătății.
Conform statutului actual al CNAM, cel care propune candidatul pentru funcția de director este consiliul de administrație al instituției. Acesta este responsbail de „depunerea la Guvern a propunerii privind numirea (în baza concursului respectiv) sau destituirea directorului general al Companiei”. În același document, aprobat în 2002, scrie că directorul general al CNAM este numit în funcţie pe un termen de cinci ani, prin hotărîre de Guvern, la propunerea consiliului de administraţie care l-a selectat în bază de concurs.
█ Decis - se reduce bugetul a două fonduri CNAM
Acum însă Ministerul Sănătății vrea să schimbe algoritmul, astfel încât directorul general al CNAM să fie numit în funcție direct de către Guvern, fără a mai fi organizat vreun concurs în acest sens. Argumentele aduse de Ministerul Sănătății în favoarea modificărilor propuse sunt însă superficiale și creează mai multe confuzii decât claritate. Astfel, în nota care însoțește proiectul de Hotărâre de Guvern scrie, cităm: „Funcția de director al CNAM este o funcție de demnitate publică, inclusă în Legea cu privire la statutul persoanelor cu funcții de demnitate publică. Totodată, Legea menționată prevede că pentru ocuparea unei funcții de demnitate publică poate fi organizat un concurs în condițiile legii. Or, pentru funcția de director general al CNAM niciun act legislativ nu prevede această modalitate. Prin modificarea propusă se va aduce în concordanță cu legislația cu prevederile statutului CNAM”, citat închis.
Documentul urmează să fie discutat în ședință de Guvern deja miercuri, pe 17 februarie. Asta fără ca el să fie consultat de societatea civilă sau alți experți în domeniu, deși modificările înaintate vizează o instituție care gestionează aproximativ cinci miliarde de lei anual.
█ Ministerul Sănătății mută banii CNAM dintr-un fond în altul, ca să acopere găurile din sistem
În consecință, în cazul în care modificările propuse de Ministerul Sănătății trec de Cabinetul de Miniștri, consiliul de administrație al CNAM rămâne o structură aproape nulă, cea mai importantă atribuție a acestuia fiind organizarea concursului de ocupare a funcției de director general al CNAM.
Precizăm că pe lângă Statutul CNAM și Legea cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public prevede ca „ocuparea funcţiei publice de conducere de nivel superior vacante se face prin concurs”.
█ Articole relaționate: