Autor: Irina Miron

Raioanele din sudul Moldovei au cei mai puțini medici, în comparație cu cele din nord. Statisticile arată că spitalele din această regiune sunt asigurate cu doctori în proporție de 77 %, iar în nord acest nivel ajunge la aproape 90 %.

În raioanele Cantemir și Cimișlia lipsesc aproximativ 30% de medici. Puținii specialiști sunt, însă, în mare parte pensionari și muncesc pentru un salariu și jumătate. La Centrul Medicilor de Familie din Cimișlia lucrează doar 25 de doctori care trebuie să acorde ajutor medical pentru aproape 60 de mii de locuitori. „Pentru a funcționa normal, am mai avea nevoie de cel puțin încă zece medici. Cei pe care îi avem lucrează peste program ca să reușească să primească toți pacienții”, a declarat pentru SănătateINFO, Ludmila Capcelea.

Și instituțiile medico-sanitare din centrul țării se confruntă cu un deficit de doctori. Aici lipsesc 20 la sută din necesarul de specialiști. Cei mai puțini sunt la Centrul Medicilor de Familie din raionul Nisporeni. Instituția are doar 60 % din necesar. 

La celălalt pol se află raioanele din zona de nord a Moldovei. Raionul Dondușeni se poate lăuda cu cei mai mulți angajați în domeniu, fiind asigurat aproape sută la sută. Are, însă, alte probleme. „Aproape 80 % dintre medici sunt pensionari. Avem puțini tineri”, a spus Adelina Celac, directorul Centrului Medicilor de Familie din raionul Dondușeni. Situația e similară la Soroca și Edineț. Instituțiile medicale de acolo dispun de doctori în proporție de 96% și respectiv 95 %.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, o situație aproape similară este înregistrată în Macedonia, Armenia și Georgia. Belgia, Turcia și Elveția sunt țările cel mai bine asigurate cu personal medical. Instituțiile sunt asigurate cu medici până la 90 %.

 

Articole relaționate:

Insuficiență de medici de familie. Statisticile sunt sumbre și pentru anii următori 

 Moldova, sursă de cadre medicale pentru statele europene. Topul țărilor preferate de medicii moldoveni