Redactor : Ina Guțu
Câte 170 de mii de cetățeni americani reușesc să evite spitalizarea, în fiecare an din 2000 încoace, pentru că le-a fost administrat vaccinul anti-pneumonie Prevnar. Acesta conține 7 antigene pneumococice polizaharidice. Un studiu recent arată că, chiar și după 13 ani, acest tip de vaccin rămâne la fel de eficient, scriu jurnaliștii de la Fox News.
Cel mai mare impact al acestui medicament s-a observat la persoanele de peste 85 de ani. Potrivit cercetării, la această categorie de vârstă s-a prevenit anual peste 70 de mii de spitalizări ale unor pacienți bolnavi de pneumonie. Vaccinul a prevenit, totodată, aproximativ 47 de mii de spitalizări și în cazul copiilor mai mici de doi ani. Numărul acestora s-a redus cu aproape 43 de procente în comparație cu perioada în care vaccinul nu exista.
Potrivit experților în sănătate, vaccinul Prevnar previne la fel de eficient și infecțiile urechii.
Studiul a constat că la fiecare categorie de vârstă, în ultimii 12 ani, acest vaccin a scăpat de la moarte câte 12 mii de persoane. Cel mai eficient s-a dovedit a fi însă în cazul categoriei de vârstă de peste 75 de ani, categorie de vârstă la care pneumonia este fatală în cazul a 12 la sută dintre pacienți.
Savanții americani de la Vanderbilt University Medical Center au mai descoperit că perioada celor care au ajuns să fie internați în spital a fost mai scurtă la toate categoriile de vârstă, comparativ cu perioada dinaintea apariției vaccinului Prevnar 7.
În 2010 în Statele Unite a fost introdus un alt vaccin, numit Prevnar 13. Acesta protejează împotriva altor 6 tipuri de pneumonie. Astfel, experții în sănătate se așteaptă ca efectele pozitive asupra numărului de spitalizări și persoanelor cu pneumonie salvate de la moarte să scadă și mai mult.
Articole relaționate: