Autor: Parascovia Sula
Programele de reducere a riscurilor, aplicate de aproape 20 de ani în Republica Moldova au avut un impact pozitiv asupra stopării infecției HIV în țară. Datorită lor, mii de oameni care nici măcar nu știau că sunt purtători de HIV au aflat despre acest lucru și au beneficiat de tratament și diverse servicii menite să le îmbunătățească viața. O demonstrează cifrele, care arată că numărul de cazuri noi de infectare cu HIV prin utilizarea drogurilor injectabile s-a redus, în mare parte, datorită acestor servicii. La modul practic, acest lucru înseamnă schimb de seringi pentru consumatorii de droguri, distribuirea gratuită a prezervativelor, consiliere psihologică, materiale informaționale despre consecințele consumului de droguri și riscurile de infectare cu HIV, consultații medicale la diverși specialiști, inclusiv tratament de substituție cu metadonă. De altfel, tratamentul cu metadonă înseamnă administrarea unui preparat medical, care ajută la depășirea dependenței consumului de droguri. Acesta blochează receptorii opioizi responsabili de plăcerea de a le consuma.
Astfel, dacă în 2004 din numărul total al cazurilor noi de HIV, 42 la sută o reprezentau consumatorii de droguri, atunci această pondere a scăzut cu aproape 40% și a ajuns la 2,2% în anul 2015.
Potrivit unui studiu bio-comportamental, realizat în perioada 2012-2013, transmiterea infecției HIV prin utilizarea drogurilor injectabile s-a redus datorită faptului că utilizatorii folosesc seringi de unică folosință. Datele supravegherii epidemiologice arată că 99,3% dintre consumatorii de droguri injectabile în 2012 au folosit un echipament steril la ultima injectare.
Un alt studiu realizat (Wilson și alții, 2012) în opt țări din Europa de Est și Asia Centrală, precum și în Moldova a confirmat că reducerea numărului de noi cazuri de infectare cu HIV printre utilizatorii de droguri injectabile s-a produs anume odată cu extinderea serviciilor de reducere a riscurilor în mai multe regiuni.
Mai precis, vorbim despre următoarele rezultate: au fost prevenite până la 26,5% de cazuri noi de infectare cu HIV și alte 15,8% de noi cazuri de infectare cu hepatite virale (26,5% sunt din regiuni).
Încă un studiu realizat în 2012 de Uniunea pentru prevenirea HIV și Reducerea Riscurilor din Moldova pentru analiza costurilor și beneficiilor programului de schimb de seringi arată că aceste servicii sunt eficiente și binevenite. Cercetarea de analiză cost-beneficiu a implementării programelor de reducere a riscurilor, efectuat în trei orașe (Bălți, Fălești și Ungheni), a demonstrat că datorită serviciilor de schimb de seringi, de distribuire a prezervativelor și de consiliere în perioada anilor 2007-2011, au fost prevenite peste o mie de cazuri noi de infectare cu HIV. Fiecare caz prevenit a costat 50,5 dolari.
Astfel, în anii 2007-2011, datorită serviciului de schimb de seringi au fost prevenite 790 de cazuri de infectare cu HIV. 102 cazuri au fost prevenite datorită distribuirii prezervativelor, iar alte 119 - datorită serviciilor de consiliere și instruire. În total, în perioada respectivă au fost cheltuiți 442.899 de dolari pentru prevenirea cazurilor noi de infectare cu HIV.
Impactul pozitiv al programelor de reducere a riscurilor asupra vieții oamenilor, precum și a familiilor acestora este recunoscut în primul rând de beneficiari, cât și de specialiștii care muncesc nemijlocit în aceste programe.
„Când l-am cunoscut pe reprezentantul programelor de reducere a riscurilor nici nu m-am gândit că, pe lângă seringile pe care le primeam, puteam să contez și pe alt ajutor. M-a convins să consult un ginecolog și să fac ultrasonografie, unde au constatat că sunt gravidă. Asistența pe care am primit-o m-a impus să am o atitudine mai serioasă față de propria sănătate. În rezultat am început să primesc tratament de substituție cu metadonă și sunt sub supravegherea medicului. Cred că astfel voi suporta mai ușor sarcina, fără a mă expune riscului în căutarea banilor și a drogurilor. Acum mă simt mai liniștită și protejată. Am sprijin din partea asistenților sociali, psihologului și a prietenelor din grupul de ajutor reciproc”, a declarat Marina, o tânără, fostă consumatoare de droguri.
„Mulți dintre prietenii mei sunt infectați cu HIV, dar eu nu. Asta deoarece eu primesc seringi de mai mulți ani. Anume acest fapt mă ajută să mă protejez de HIV. În plus, cunosc informații pe care le obțin la seminare, în timpul discuțiilor private cu serviciul outreach și din broșuri. Știu exact cum se poate evita infectarea și cum să mă protejez în unele situații, în care sunt prezente chiar și cele mai mici riscuri”, mărturisește și Roman.
„Am consumat o supradoză. Însă am avut mare noroc, pentru că băieţii de la outreach m-au găsit în această situație și mi-au făcut respirație artificială. Dacă nu erau ei, nu mai eram pe această lume. Am fost norocos că acești băieți au ieșit în acea zi, la acea oră să colecteze seringile de la locul, unde noi, de obicei consumam droguri. Eram singur, fără prieteni. Până la sosirea ambulanței salvatorii mei mi-au fost în preajmă. Cred că, pur și simplu, am avut șansa să rămân în viață”, povestește și Serghei, un alt beneficiar al serviciilor de reducere a riscurilor infecției HIV.
Precizăm că programele de reducere a riscurilor presupun un set de servicii sociale și medicale, destinate persoanelor din grupurile de risc, mai precis consumatorilor de droguri, persoanelor HIV-pozitive, etc.
Acum, în Moldova de aceste servicii beneficiază peste 13 mii de persoane, deși de ele ar avea nevoie peste 30 de mii. Majoritatea banilor (90%) pentru programele de reducere a riscurilor sunt oferiți de către Fondul Global pentru lupta cu SIDA, TB și Malaria. Restul sunt acoperiți de către stat. În 2015, donatorii externi au oferit Moldovei circa milion 150 de mii de euro pentru servicii de prevenire a infecției HIV în rindul consumatorlor de droguri injectabile.
Vom mai preciza că programele de reducerea a riscurilor și prevenire a HIV/SIDA sunt implementate de către un șir de organizații neguvernamentale specializate în domeniu, printre care Centrul pentru Politici și Analize în Sănătate, Inițiativa Pozitivă, Uniunea pentru prevenirea HIV și Reducerea Riscurilor și alte zeci de organizații și comunități ale foștilor consumatori de droguri, care lucrează nemijlocit cu persoanele din grupurile de risc.
█ Articole relaționate:
HIV devine mai agresiv. Virusul dezvoltă boala SIDA în doar trei ani de la infectare