Autor: Parascovia Sula/Elena Cioina

Ministerul Sănătății a venit astăzi cu o veste îmbucurătoare pentru pacienții care sunt dependenți într-o măsură mai mare sau mai mică de medicamente. Autoritatea a anunțat că a extins lista compensatelor, dar și vârsta copiilor care vor beneficia de ele. Responsabilii, se pare, s-au grăbit cu tot dinadinsul să ne informeze despre acest lucru, chiar dacă un ordin în acest sens urmează să apară abia în zilele următoare.  Experții în domeniul medicamentelor spun că ideea e bună, doar că nu se știe în ce măsură ea va ușura povara financiară a bolnavilor care chiar au nevoie de ele.

Așadar, Ministerul Sănătății a anunțat astăzi, printr-un comunicat, că din octombrie lista medicamentelor compensate se extinde cu 65 de preparate, adică până la 140 de denumiri comune internaționale. Pe lângă bolnavii cronici, de ele vor beneficia inclusiv copiii cu vârsta de până la 18 ani. Până acum, statul acoperea doar preparatele pentru micuții până la cinci ani.

 Printre maladiile pentru care se vor oferi medicamente compensate sută la sută sau în proporție de 70 de procente sunt pneumonia comunitară, bronşita simplă, astmul bronșic, hepatita cronică, fibroza și ciroza hepatică, pancreatita cronică, gastroduodenita și boala ulceroasă, scleroza multiplă, pielonifritele acute și cronice, diabetul zaharat și complicațiile lui, infecțiile respiratorii acute (la copii), etc. Mai mult, autoritățile ne asigură că pentru lărgirea acestei liste, în bugetul Companiei Naționale de Asigurări în Medicină există suficienți bani pentru a acoperi toate cheltuielile până la sfârșit de an.

█ Lipsesc mai multe medicamente din farmacii, iar producătorii refuză să le livreze. Agenția Medicamentului ar condiționa importul 

„În Legea fondurilor AOAM pentru 2016, pentru medicamente compensate a fost planificată o sumă cu aproape 50% mai mare față de 2015. Respectiv, suma necesară pentru extinderea listei de medicamente compensate este proporțională cu volumul de cheltuieli prevăzut în acest scop”, a precizat serviciul de presă al CNAM.

 „În legea fondurilor pentru anul 2016 au fost aprobate 502,5 milioane de lei în acest sens”, se arată în răspunsul oficial al Ministerului Sănătății remis redacției.

Experții în domeniul medicamentelor susțin că extinderea listei compensatelor a fost posibilă, pentru că s-a întârziat cu adoptarea Legii Fondurilor Asigurărilor Obligatorii de Asistență Medicală. Acest lucru s-a întâmplat la începutul lunii iulie.

„Se primește că pentru medicamente compensate există o sumă de bani care nu s-a cheltuit și această sumă este considerabilă. E vorba de aproape jumătate din bugetul alocat pentru medicamentele compensate”, a declarat pentru Sănătate INFO Elena Chițan, asistent universitar la catedra farmacie socială V.Procopișin.

Totuși, în comunicatul remis presei de către Ministerul Sănătății scrie spre final că: „Toate cheltuielile legate de compensarea medicamentelor din listă se efectuează din contul mijloacelor fondurilor asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală, în limita surselor financiare disponibile”.

Ceea ce rămâne însă sub semnul întrebării este dacă responsabilii de la sănătate au făcut careva estimări privind numărul persoanelor ce ar urma să beneficieze de medicamente compensate. De asemenea, nu se știe în ce măsură pacienții cu boli temporare vor merge la medicul de familie să le ridice sau vor merge în continuare direct la farmacie și le vor cumpăra din bani proprii. Situația e și mai incertă pentru pacienții de la sate, unde se știe că accesul la medicul de familie este mai mic.

█ Un medicament vital pentru copiii cu diabet, de negăsit. „Am avut momente când copilul a spus că vrea să-și pună capăt zilelor”

 Preparatele oferite de către stat gratuit sau parțial gratuit vor putea fi administrate în staționarele de zi, care, de asemenea, ar urma să fie instituite de la 1 octombrie. Cele destinate copiilor, vor putea fi prescrise atât de medicii de familie, cât și de către medicii pediatri. Avantajul este că pacienții nu vor mai trebui să treacă prin comisia specială pentru eliberarea rețetei cu medicamente compensate, ci vor merge direct la doctorul de familie.

Astăzi, Ministerul Sănătății i-a adunat și pe directorii Centrelor de Sănătate ca să le dea vestea și să-i informeze despre modificările operate. „Avem păreri foarte bune. S-a mărit spectrul de medicamente compensate, iar acum copii cu vârsta de până la 18 ani vor beneficia de ele gratis, ceea ce e o bogăție foarte mare. Cred că și Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) va avea suficienți bani pentru asta. CNAM trebuie să aibă și careva rezerve în caz de ceva”,  a declarat pentru Sănătate INFO Andrei Iațișin, șeful Centrului de Sănătate de la Strășeni.

„Am primit o scrisoare de la CNAM în care ni se recomandă să fortificăm prescrierea medicamentelor compensate în volumul necesar, deoarece sunt bani disponibili. Mâine vom avea ședința Colegiului Ministerului Sănătății și voi afla mai multe detalii”, spune și Viorica Ciobanu, șefa Centrului de Sănătate de la Glodeni.

De altfel, Ministerul Sănătății a anunțat că a mărit și perioada de prescriere a rețetelor pentru medicamentele compensate. La modul practic asta înseamnă că medicii de familie, dar și ceilalți specialiști care prescriu medicamente compensate, începând cu luna octombrie, ar urma să elibereze rețetele pe o perioadă de maxim trei luni, și nu pentru două, cum este acum. Vom mai preciza că preparatele compensate indicate în rețeta medicală vor fi eliberate de farmaciile contractate de CNAM.

 

  Articole relaționate:

Noi responsabilități pentru spitale. Acestea sunt obligate să raporteze lunar asigurarea cu medicamente

Spitalele taie din medicamente, din cauza bugetului auster 

CNAM – cu obligații doar pe hârtie. Compania nu s-a sesizat niciodată atunci când pacienții au avut de suferit în urma actului medical. Aceasta transferă responsabilitatea către instituțiile medicale