Autor: Irina Papuc

Centrul de Achiziții Centralizate în Sănătate are deja un director, mai mulți angajați și chiar un site nou. Hilar este însă că, pornind reforma în galop, angajații nu au reușit să identifice și o locație, așa că achizițiile în sănătate sunt organizate, oficial, de o altă instituție, însă, fizic, totul se petrece tot din birourile Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, cu aceiași angajați.

Așadar, noul director al centrului este Ivan Antoci, care a fost transferat acum un an de la Căile Ferate la Agenția Medicamentului, în funcția de vicedirector. De pe site-ul instituției aflăm că acesta este acum director al Centrului și are patru subalterni – Raisa Golovei, șefă a secției achiziții medicamente, Eduard Țarină, responsabil de achiziționarea dispozitivelor medicale, Angela Buzu, responsabilă de statistică, Sergiu Balta, care este juristul instituției și Mihaela Chercheja, care este contabilă. Raisa Golovei și Angela Buzu au fost ambele angajate în cadrul Agenției Medicamentului de mai mulți ani. Despre Eduard Țărnă nu se cunoaște prea multe. Acesta a refuzat să ne comunice ce funcții a ocupat anterior și a închis telefonul.

Ivan Antoci a declarat pentru Sănătate INFO că este director oficial din 10 octombrie, de când Hotărârea de Guvern privind crearea Centrului a intrat în vigoare. Totuși, un ordin de numire a acestuia nu este făcut public. „Noi lucrăm de atunci, din octombrie. Ne aflăm încă în clădirea Agenției Medicamentului, deoarece dacă ne-am fi mutat, am fi tărăgănat organizarea licitațiilor”, a spus Antoci. Acesta însă a refuzat să explice mai multe, motivând că este foarte ocupat.

Conform spuselor noului director, Centrul deja a desemnat câștigătorii licitației de aprovizionare a instituțiilor medicale cu medicamente pentru 2017. Nici această informație însă nu este făcută publică.

Într-o expertiză anticorupție, CNA a atras atenția Ministerului Sănătății că proiectul implică numeroase riscuri de funcționare. Ministra Sănătății, Ruxandra Glavan, a dat asigurări că obiecțiile au fost luate în calcul. Totuși, conform regulamentului, instituția urmează să fie finanțată tot din bani publici, în baza unor taxe stabilite în funcție de mărimea contractelor.

Am întrebat Ministerul Sănătății de ce nu există un ordin de numire al lui Ivan Antoci, dar încă nu am primit un răspuns.

Cine este Ivan Antoci

Potrivit spuselor lui, Antoci este medic ginecolog de profesie. Ziarul de Gardă a scris în 2014 că înainte de a ajunge la Căile Ferate, Antoci a fost director comercial la firma Biotex-Com, despre care s-a spus că aparţine de fapt lui Oleg Voronin, fiul liderului PCRM, Vladimir Voronin. Înainte de a ajunge la Biotex-Com, Antoci ar fi lucrat la alte două SRL-uri care au legături strânse cu familia Voronin: Metal-Market şi Transline Exim. Anterior, acesta deţinea şi 6,87% din acţiuni la FinComBank. Tot Antoci figura pe lista PDM la alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014.

 

█  Articole relaționate:

Fostul director de la Căile Ferate, partener de afaceri cu familia Voronin, a ajuns vicedirector la Agenția Medicamentului

Schimbări pe muțite la Agenția Medicamentului. Un vicedirector s-a enervat când a fost întrebat ce studii are 

Directorul Agenției Medicamentului a fost demis. Cine i-a luat fotoliul