Autor: Parascovia Rogate

Tot mai mulți bani se adună în fondul asigurărilor medicale. Cel puțin de acest lucru ne asigură Compania Națională de Asigurări în Medicină, care anunță că în prima lună a acestui an, în fondul de asigurări medicale s-au strâns aproape 500 de milioane de lei. Banii deja au fost transferați instituțiilor medicale din țară. În acest an se pare că totul începe cu dreptul. Până și Ministerul Finanțelor și-a onorat obligațiunile în proporție de 100%.

De la începutul anului și până acum în Fondul Asigurărilor Obligatorii de Asistență Medicală s-au acumulat 469 milioane de lei. Suma este chiar mai mare decât cea planificată pentru această perioadă, surplusul fiind de 24 de milioane de lei.

Serviciul de presă al CNAM informează că principala sursă de venituri o reprezintă contribuțiile procentuale din salariu și din alte recompense. Până acum, din această sursă s-au acumulat 227 de milioane de lei. Alte 216 milioane de lei au fost transferate din bugetul de stat, iar din contul moldovenilor care și-au cumpărat polițe medicale – 25 milioane de lei.

De altfel, în prima lună a acestui an, peste 14 mii 600 de cetățeni au achitat, prima de asigurare obligatorie de asistență medicală (AOAM) în sumă fixă, cu 4 mii 300 mai mulți decât în aceeași perioadă a anului trecut.

Pentru perioada ianuarie 2017, CNAM anunță că și-a onorat în totalitate obligațiile față de instituțiile medicale și farmaceutice din țară. Până acum acestea au primit 368 milioane 300 mii de lei.

Vom preciza că prima AOAM în sumă fixă pentru anul 2017 constituie 4.056 lei, iar dacă polița medicală va fi procurată până la 31 martie atunci oamenii pot beneficia de reduceri de 50 și 75%.

 

 Articole relaționate:

Fondul de asigurări medicale, cu o gaură de sute de milioane de lei, în două luni de activitate

De ce CNAM promovează polița medicală pe 999.md și site-uri de partid. Câte milioane de lei au fost cheltuite 

Guvernul democrat va controla direct bugetul în sănătate. Directorul CNAM va fi numit fără concurs