Autor: Irina Papuc

Partidul Socialiștilor a organizat astăzi un protest în fața Ministerului Sănătății, solicitând demisia ministrului, după scumpirea tarifelor la serviciile medicale. Deputații acestei fracțiuni au anunțat că vor înainta mâine o moțiune simplă de demitere a Ruxandei Glavan. De cealaltă parte, Ministerul Sănătății a reacționat, însă printr-un comunicat.

Acțiunea de protest a fost organizată în această dimineață. 

„În ultimele șase luni au fost luate mai multe decizii pe sub masă. Considerăm că oamenii sunt în incapacitate de plată. Fondurile asigurărilor oblgiatorii de asistență medicală constituie peste 5 miliarde de lei, dar în realitate medicamente nu sunt. Noi știm că oamenii fără poliță sunt zilieri, ei supraviețuiesc foarte greu și nu-și pot permite să cumpere polița”, a declarat deputatul Vlad Bătrâncea. Deși au pornit la protest, socialiștii nu s-au informat foarte bine despre subiect și au anunțat că nu știu despre faptul că Hotărârea de Guvern cu tarifele majorate a fost deja publicată în Monitorul Oficial încă din 10 februarie. Astăzi socialiștii au anunțat că vor înainta o moțiune simplă de demitere a ministrului Glavan.

De cealaltă parte, Minsiterul Sănătății a preferat să reacționeze printr-un simplu comunicat de presă. Post-factum, autoritatea s-a declarat deschisă la dialog.

„În Republica Moldova, tarifele la serviciile medicale au fost ajustate ultima dată în 2011. Între timp, instituțiile medicale publice au fost dotate cu echipament medical performant pentru stabilirea diagnosticului și efectuarea tratamentelor. Aplicarea tehnologiilor noi, în special în spitalele republicane, unde sunt tratate cele mai grave cazuri, este costisitoare. Reactivele și consumabilele folosite pentru efectuarea investigațiilor medicale și a tratamentelor costă scump. Ca urmare, instituțiile medicale nu puteau să presteze servicii de înaltă performanță, extrem de necesare pentru mii de bolnavi. Restul de 14 la sută din populația țării poate beneficia de servicii medicale gratuite sau compensate, dacă își procură polițe de asigurare medicală. Persoanele care nu își pot procura o astfel de poliță din cauza lipsei veniturilor, trebuie să demonstreze acest lucru, așa cum cere legislația Republicii Moldova”, anunță autoritatea în comunicatul său.

„Ministerul Sănătății este deschis la un dialog pe tema tarifelor pentru serviciile medicale, dar respinge categoric orice acțiuni cu caracter electoral pe acest subiect și le consideră incorecte, menite să inducă opinia publică în eroare”, a mai anunțat ministerul. De altfel, Ministerul Sănătății preferă să comunice selectiv, întrucât principala problemă menționată de experți a fost lipsa unei metodologii clare, care ar explica modul în care au fost calculate tarifele. Autoritatea însă nu a explicat cum a calculat noile tarife.

 

  Articole relaționate:

Cum am ajuns să avem servicii medicale mai scumpe. „Estimarea este una arbitrară și lasă loc de abuzuri”