Autor: Irina Papuc
Majorarea tarifelor la serviciile medicale s-a lăsat cu un val de nemulțumiri – unii s-au alarmat, alții au preferat să facă show politic, iar majoritatea pur și simplu nu mai știe ce să creadă. Pe de o parte, spitalele se conduceau de tarife vechi, care generau pierderi. Pe de altă parte, unele tarife au crescut de câteva ori până la 100 de ori. Ministerul Sănătății își menține poziția fără să recunoască că ar exista vreo problemă și are o singură recomandare pentru toate reproșurile – cumpărați-vă poliță. Totuși, și în cazul tarifelor și în cazul poliței medicale lucrurile sunt spuse pe jumătate.
Cum s-au calculat noile tarife
Ministerul Sănătății consideră de cuviință că jurnaliștii și oamenii trebuie să se mulțumească cu asigurarea că totul a fost făcut după metodologie. După câteva zile de incertitudini, aflăm că metodologia aparține Ministerului Finanțelor și Economiei și că Ministerul Sănătății doar a pus-o în aplicare. În schimb, ce prevede metodologia nu vom afla, pentru că funcționarii de aici consideră că n-are rost să ne-o prezinte, că oricum nu ne pricepem.
„Cineva ne-a întrebat de ce n-ați venit cu mape. Ca să înțelegeți, volumul este un enorm. Sunt calcule. Dacă vă închipuiți volumul Catalogului tarifelor unice, atunci vă închipuiți și dosarele. Evident că avem dosare și dosare”, a spus Denis Valac, șeful Direcției finanțe de la Ministerul Sănătății, într-o discuție organizată zilele trecute de Avocatul Poporului. Totuși, funcționarul recunoaște pentru prima dată că metodologia nu este perfectă, însă nu explică în ce constau aceste imperfecțiuni și cum au influențat modificarea tarifelor.
„Noi n-am venit aici să spunem că metodologia este perfectă. Dacă există anumite propuneri concrete, haideți să le discutăm”, a spus el.
„Toată lumea să-și cumpere poliță și atunci n-o să mai vorbim despre tarife”
Declarația îi aparține viceministrului Sănătății, Oleg Creciun, supărat pe faptul că cele 14 la sută dintre moldovenii neasigurați din țara noastră așa și nu și-au cumpărat polița medicală.
„Un raport al Băncii Mondiale din 2016 arată că în Moldova cele mai sărace segmente ale populației folosesc cel mai puțin serviciile de sănătate și renunță frecvent la tratament atunci când au nevoie, parțial din cauza lipsei de asigurare adecvată și alte bariere financiare, care au, astfel, un efect negativ asupra rezultatelor de sănătate. Unii oameni care deja erau sub pragul sărăciei au trebuit să plătească pentru serviciile medicale și, ca urmare, au devenit și mai săraci. Potrivit aceluia și studiu, 41 la sută din populația Republicii Moldova se află sub pragul regional al sărăciei de 5 dolari SUA zilnic, conform situației din 2014” a citat Avocatul Poporului, Mihai Cotorobai, dintr-un studiu al Băncii Mondiale, încercând să înțeleagă cum totuși va influența mărirea tarifelor accesul moldovenilor la serviciile de sănătate.
Totuși pentru viceministrul Oleg Creciun realitatea este diferită – 86 la sută dintre moldoveni sunt asigurați. Ei nu trebuie să plătească pentru nimic în plus, astfel că scumpirea serviciilor medicale nu-I afectează cu nimic. „Nu sunt asigurați numai cei care nu vor”, a punctat ferm viceministrul.
Cheltuielile directe ale moldovenilor ajung la nivelul miliardelor. De ce?
Între aceste două realități este un decalaj enorm de informație - de ce într-o țară unde 86 la sută dintre moldoveni sunt asigurați se dau plăți directe în valoare de peste 5 miliarde de lei? Cifra ne este comunicată în raportul Conturi Naționale în Sănătate, pentru 2015. Aici se indică foarte clar că plățile directe constituie 47,6 la sută din cheltuielile totale pentru sănătate. Adică dacă cheltuielile totale pentru sănătate ajung la 12,36 miliarde de lei, atunci peste 5 miliarde sunt plăți directe.
Răspunsul la această întrebare este deocamdată fragmentat. Autoritățile au adevărul lor, iar pacienții – pe al lor. Responsabilii spun că moldovenii nu respectă traseul impus de sistemul asigurărilor obligatorii de asistență medicală, preferă să aleagă singuri unde să meargă și tot ei au pretenții față de calitatea medicamentelor cumpărate de stat.
Cert este că majoritatea banilor, din cele 5 miliarde de lei, sunt cheltuieli pentru medicamente. Așa arată datele statistice. Totuși, autoritățile vorbesc despre acest lucru mai puțin. Mai puțin se vorbește și despre faptul că copiii bolnavi de cancer nu au medicamente, deși sunt și copii, adică asigurați de stat, iar cancerul este o maladie socială, care ar trebui tratată absolut gratuit în Moldova. Mai puțin se vorbește și despre faptul că moldovenii cu poliță cumpără totul în spitale – inclusiv bandaje, plasture și seringi. Mai puțin se vorbește și despre faptul că CNAM este capabilă să contracteze un anumit număr de servicii, care este sub limita necesităților. Cât de mult este sub limită nu cunoaștem, deoarece nici astfel de date nu sunt publice.
Ce pierderi înregistrează spitalele și de ce?
Ministerul Sănătății anunță că a scăpat spitalele de colaps. Din cauza cheltuielilor enorme chiar unele instituții ar fi refuzat să mai presteze servicii medicale. Deși acest subiect nu este analizat prin prisma încălcărilor comise de instituția medicală publică, se insistă pe ideea că instituțiile publice aveau dreptul să procedeze astfel, invocând motive financiare.
Datele statistice arată însă că instituțiile înregistrează, cel puțin oficial, extrem de puțini pacienți tratați contra plată. În unele spitale raionale doar 3 procente sunt bolnavi fără poliță. Dintre instituțiile republicane, cea mai mare rată a pacienților tratați fără poliță s-a înregistrat în 2015 la Spitalul Clinic de Psihiatrie – 40 la sută, la Institutul Oncologic – 36 la sută, la Spitalul Municipal de Ftiziopneumologie rata a fost de 40 la sută. Vorbim însă de maladii sociale, pentru care statul asigură tratamentul sută la sută. Pentru comparație în Ialoveni, Dondușeni sau Basarabeasca procentul nu a trecut de 3 în 2015, iar instituțiile pediatrice nu au în general cum presta servicii contra plată, deoarece mamele și copiii sunt complet asigurați de stat. Întrebarea cine înregistrează pierderi și de ce este legitimă, pentru că restul serviciilor sunt contractate de CNAM, iar instituția anunță că și-a ajustat tarifele, însă opinia publică are extrem de puține informații despre felul cum este calculat costul cazului tratat prin sistemul DRG.
„Mărirea nu afectează compania. Acest lucru înseamnă că CNAM va contracta atâtea servicii câte poate din banii planificați, iar restul serviciilor, care sunt cu plată, vor fi plătite suplimentar de populație. Adică tarifele pentru cei care urmează să plătească pentru aceste servicii au fost mărite, iar pentru serviciile contractate de CNAM nu au fost ajustate. Ei abia acum lucrează la acest aspect, dar aici ar trebui să se vadă cea mai mare finanțare a sistemului de sănătate. De ce nu au fost ajustate tarifele CNAM-ului? Pentru că din buget au fost alocați cam tot atâția bani, câți au fost alocați și anul trecut”, declara pentru Sănătate INFO acum câteva zile președinta Comisiei de profil din Parlament, Oxana Domenti. „Am văzut că și CNAM cel mai mult striga că tarifele trebuie să crească, deoarece majoritatea banilor vor veni de la populație, iar Compania va veni cu resurse limitate. Deci, fiecare are interesul său”, a mai punctat ea.
„Am scăzut presiunea de pe cei asigurați”
Și aceasta este una din argumentările viceministrului Oleg Creciun. Potrivit lui, Ministerul Sănătății a refuzat să mărească prețul poliței deja al doilea an consecutiv pentru a nu pune presiune financiară mai mare pe cei care deja contribuie la fondul asigurărilor obligatorii de asistență medicală. Explicația este una neargumentată, mai ales în contextul în care Ministerul Sănătății anunță că o serie de serviciile noi nor urmează să fie incluse în Programul Unic al asigurărilor obligatorii de asistență medicală, cu alte cuvinte – să fie gratuite în baza poliței. Ne întrebăm atunci cum este posibil ca prețul poliței să rămână același, iar serviciile pe care le vor acorda spitalele în baza ei – mai multe și mai scumpe. Întrebarea are logică, în special în contextul în care statul plătește aceeași sumă pentru categoriile asigurate de Guvern, iar din articolele anterioare am atenționat că statul este discreționar, căci plătește aproximativ doar 1.300 de lei, în timp ce polița costă 4.000, iar cei care muncesc plătesc diferit în funcție de salariul pe care îl ridică. Cu cât e mai mare salariul, cu atât contribuția la poliță este mai mare.
În final, cine plătește polița în Moldova?
Conform datelor oficiale în Moldova sunt asigurați 86 la sută dintre moldoveni, iar trendul de creștere se menține constant din 2012. Fiind afectați puternic de o emigrare masivă nu este clar totuși câți moldoveni intră în această statistică. Or, o cifră exactă nu există. Mai mult, datele recensământului pe care îl așteptăm atât de mult ar trebui să ne dea răspunsuri esențiale – câți oameni mai există în Moldova. Am solicitat repetat CNAM să ne comunice această cifră și suntem în așteptarea unui răspuns.
Noi nu facem studii. Noi ghicim
Răspunsul la întrebarea „cine sunt cei 14 la sută neasigurați” este mult mai complicat de obținut decât vă imaginați. De ce? Pentru că nimeni nu știe. Un studiu nu există. Există doar presupuneri. În fața Avocatului Poporului responsabilii au încercat să pară informați. Potrivit lui Boris Golovin, deputat în Parlament și membru al Comisiei de profil din Legislativ cei neasigurați ar fi oamenii bogați. „Ei pleacă peste hotare și se tratează, așa că n-au nevoie de poliță. Și de ăștia sunt mulți”, afirmă el încrezător. În opinia viceministrului Oleg Creciun – aceștia sunt oamenii care pur și simplu nu vor să se asigure, fie că sunt săraci sau nu.
Și cu calitatea ce facem?
Un lucru este cert – bugetul asigurărilor obligatorii de asistență medicală a atins 6 miliarde de lei în acest an. Întrebarea firească este dacă odată cu acumularea tot mai mare a banilor vom avea și calitate mai bună. Or, o instituție care să verifice calitatea serviciilor medicale nu există în Moldova. Aceasta se verifică separat – Consiliul Național de Evaluare și Acreditare în Sănătate răspunde de o mică parte a procesului. CNAM, care este obligată prin lege să asigure servicii medicale de calitate, analizează volumul de servicii prestate și corespunderea acestora cu prevederile contractului negociat, precum și alte aspecte de calitate și finanțare. Rapoarte detaliate care ne-ar ajuta să înțelegem ce se întâmplă în spitale nu sunt făcute publice. De cealaltă parte, comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătății nu fac publice concluziile cazurilor examinate. Astfel, ne pomenim în situația în care avem informații fragmentate și incomplete.
„Calitatea o să se îmbunătățească și acest lucru este esențial. Calitatea înseamnă costuri”, ne asigură și de această dată viceministrul Oleg Creciun.
Deocamdată aceasta este o promisiune extrem de vagă, iar experții sunt de părere că Ministerul Sănătății s-a gândit mai puțin la calitate. Cel puțin de data aceasta.
„Costurile nu trebuie să fie mari sau mici. Ele trebuie să fie obiective. Procesul a început de jos în sus, de la spitale care au prezentat cheltuielile. Spitalele întotdeauna vor dori tarife maxime, iar în acest caz Ministerul Sănătății este avocatul spitalelor. Știm cu toții că aceleași rezultate pot fi atinse prin alte metode, cum ar fi punerea de către Ministerul Sănătății a unor presiuni asupra spitalelor pentru atingerea unui management eficient și reducerea costurilor la serviciile medicale prestate. Dacă spitalul este ineficient, atunci de ce noi trebuie să achităm mai mult?, este de părere expertul economic Viorel Gârbu.
█ Articole relaționate:
Parlamentul a decis. Serviciile medicale rămân scumpe și Ruxanda Glavan în funcție