Autor: Parascovia Rogate

Spitalul Raional Ungheni este cel mai bun spital raional din Moldova. Acesta este urmat de spitalele de la Cantemir și Cahul. Datele se conțin în Clasamentul Spitalelor, efectuat de către Centrul pentru Politici și Analize în Sănătate (Centrul PAS) și făcut public astăzi pe pagina web a instituției. Spitalele  au fost evaluate în baza a 21 de indicatori, printre care: condițiile instituțiilor medicale, dotarea tehnică a acestora, precum și productivitatea lor.  

Mai exact, instituțiile medicale au fost evaluate în baza Scorului PAS, care include 21 de indicatori la nivel de instituție. Aceștia au fost selectați în funcție de importanță și relevanță, dintr-un set 41 de indicatori care se folosesc la evaluarea generală în spitale la nivel internațional.

Datele arată că pentru realizarea topului au fost evaluate 34 de spitale raionale din Moldova. Astfel, locul întâi în topul spitalelor raionale se atribuie Spitalului Raional Ungheni, la fel ca și acum doi ani, cu un scor de 2.023 de puncte. Acesta este urmat de cel din Cantemir – 2.006 puncte. Locul trei este ocupat de Spitalul Raional Cahul, după care urmează cel din Orhei și apoi din Telenești.

 Topul spitalelor din Moldova cu cele mai multe posturi vacante. Instituțiile republicane, cele mai afectate

Potrivit Centrului PAS, aceste instituții medicale dispun de o dotare tehnică bună și au asigurat un număr suficient de intervenții și nașteri. Pe lângă aceasta, specialiștii instituțiilor au acordat asistență medicală în mod operativ și eficient.

De cealaltă parte, cele mai scăzute performanțe le-a înregistrat Spitalul Raional Leova, care a înregistrat un scor de 1.477 de puncte. Acesta este precedat de cele din Vulcănești și Hâncești.

Datele acumulate scot în evidență următoarele aspecte critice:

  • Numărul de intervenții per spital diferă foarte mult, în unele instituții fiind înregistrată puțin peste o singură intervenție pe parcursul unei zile ( Taraclia; Basarabeasca; Vulcănești) în timp ce unele instituții înregistrează în medie 8 intervenții pe parcursul unei zile (Ungheni; Cahul).
  • În unele instituții medicale numărul de nașteri este extrem de scăzut și nu se asigură nici măcar o singură naștere pe zi pe parcursul unui an ( Taraclia; Basarabeasca; Leova, Vulcănești; Șoldănești; Ocnița;  Briceni;  Dondușeni; Cimișlia; Telenești; Râșcani).
  • În unele spitale rata deceselor prin infarct miocardic acut depășește 50 % (Strășeni; Anenii-Noi; Rezina; Hâncești;  Orhei), iar în unele acest indicator este de 100 de procente.

Autorii studiului precizează că rezultatele acestui clasament vor permite autorităților să înțeleagă ce probleme există în aceste instituții medicale, dar și cum ar putea fi înlăturate. De asemenea, prin acest clasament, populația va avea posibilitatea să compare spitalul din raionul său cu cele din țară.

Vom preciza că acesta este cel de-al doilea clasament al spitalelor raionale, realizat de Centrul PAS. Pentru prima dată, acesta a fost făcut public în 2013.

„Clasamentul este util pentru responsabilii din sistemul Sănătății, deoarece îi ajută să înțeleagă unde exact trebuie îndreptat efortul pentru a îmbunătăți performanța și calitatea serviciilor prestate de un spital. Acest clasament oferă informație populației generale și oferă posibilitatea cetățeanului de rând să compare spitalul său cu alte spitale din Republica Moldova. Scorul PAS este un instrument dinamic, pe care ne străduim să-l îmbunătățim constant. Ne propunem ca pentru anul viitor să-l extindem și pentru spitalele municipale și republicane”, a declarat directorul PAS, Viorel Soltan.

Pentru crearea clasamentului, Centrul PAS a folosit date statistice furnizate de către Centrul Național de Management în Sănătate, Compania Națională de Asigurări în Medicină, dar și Biroul Național de Statistică. Analiza și verificarea datelor a durat șapte luni.

Menționăm că în această cercetare au fost incluse numai spitalele raionale, deoarece prestează același tip de servicii, ceea ce permite evaluarea acestora.

Puteți evalua spitalele din Moldova pe www.spitale.md

 

 Articole relaționate:

Topul celor mai solicitați doctori moldoveni

Topul raioanelor cu cei mai puțini medici de familie 

Top 16 țări din lume care își plătesc cel mai bine doctorii