Autor: Sorina Bujarov

Treptat spitalele din Moldova devin pustii. În timp ce pacienți sunt tot mai mulți, și specialiștii în medicină se răresc. Din păcate, ultimele date arată că nu doar instituțiile medicale din raioane sau Centrele de Sănătate de la țară rămân fără doctori, dar și spitalele care trebuie să acorde asistență medicală la cel mai înalt nivel. Vorbim despre spitalele republicane – instituții în care anual se investesc milioane de lei pentru procurarea utilajului medical performant și lucrări de reparație, dar care au mari carențe la capitolul asigurare cu personal medical.  

S-ar părea că munca într-o instituție medicală de nivel republican este una mai atractivă pentru doctori. Statisticile scot în evidență însă o altă realitate - nici măcar aici specialiștii nu se avântă să ocupe funcțiile vacante. Potrivit ultimelor date, anul trecut instituțiile medicale republicane au raportat cele mai multe locuri vacante. Având în vedere că aici se acorde asistență medicală la cel mai înalt nivel, cazurile complicate din toată fiind direcționate aici, lipsa specialiștilor este o problemă mare, care poate duce la urmări grave.

Datele Sindicatului „Sănătatea” arată că în 2014 instituțiile medicale de nivel republican au înregistrat cele mai multe funcții neocupate. Mai exact, arată datele raportului, anul trecut aproximativ 13% din numărul statelor de personal aprobate nu au fost suplinite cu specialiști. În cifre ar fi vorba de 2.471 de funcții care nu sunt ocupate. Acest număr însumează lipsurile de specialiști a celor 11 instituții medicale republicane existente la noi în țară.

 Pierdem doctori. Anul trecut, cel mai sărac în asigurarea cu medici, de la independență încoace 

După spitalele republicane, cele mai multe funcții libere sunt la Centrele de Sănătate, adică la medicina primară. Datele arată că aproximativ 12% din funcțiile aprobate pentru aceste instituții nu sunt ocupate. Mai exact, este vorba de aproximativ 1.400 de funcții, care ar trebui să fie ocupate de doctori, asistenți medicali, infirmiere, etc. Puțin mai bine la acest capitol stau instituțiile medicale din muncipii, unde doar 7,21% din statele de personal aprobate sunt libere. Mai exact, 875 de funcții nu sunt ocupate conform necesităților, astfel încât să se acorde asistență medicală calitativă.

Deși se crede că spitalele raionale au cele mai mari probleme în ceea ce ține de asigurarea cu cadre medicale bine calificate, statisticile arată că, de fapt, acestea au cele mai puține funcții libere - 6% din statele de personal aprobate pentru spitalele din cele 32 de raioane ale țării. În cifre ar fi vorba de 915 funcții libere – doctori, asistenți medicali, infirmieri sau alți specialiști necesari pentru buna funcționare a unei instituții medicale.

Soluția acestei probleme ar fi cumularea, însă și aici se admit încălcări care le taie pofta lucrătorilor medicali să se angajeze în mai multe spitale sau Centre de Sănătate. Potrivit sindicaliștilor, deseori cei care cumulează nu sunt plătiți corespunzător pentru volumul de muncă pe care-l fac.

„Informațiile din colectivele de muncă și rezultatele controalelor efectuate de către deputații Parlamentului Republicii Moldova, cât și adresările membrilor de sindicat, reflectă situații concrete în care conducătorii unităților medicale nu acordă, în cazuri de funcții vacante sau temporar libere, muncă prin cumul, cumularea de profesii (funcții) sau spor la salariul de bază pentru intensitatea muncii ori lărgirea ariei de deservire. Astfel, angajatorii, contrar prevederilor legislației Republicii Moldova, dar și ale Constituției, practică munca neplătită”, se precizează în raportul Sindicatului „Sănătatea”.

 Topul raioanelor cel mai prost asigurate cu medici de familie 

„Evident, vina o poartă conducătorii și comitetele sindicale ale unităților medicale. Însă, cea mai mare vină revine salariaților care acceptă să muncească pentru colegii absenți sau temporar absenți fără a cere de la conducătorii unităților mai întâi să încheie un contract individual de muncă distinct, cum prevede Codul Muncii al Republicii Moldova”, mai precizează sindicaliștii care apără drepturile și interesele comunității medicale din Moldova.

Precizăm că, potrivit legii, specialistul care cumulează trebuie să fie remunerat cu un spor salarial pentru cumularea de profesii (funcții) de cel puțin 50% din salariul tarifar, stabilit pentru profesia cumulată.

La nivel de republică aproximativ 10% din statele de personal din instituțiile medicale din țară nu sunt ocupate, arată aceleași date. În cifre ar fi vorba de aproximativ 5.661 de specialiști. Potrivit Ministerului Sănătății, cei mai căutați specialiști din Moldova sunt pediatrii, dermato-venerologii, neurologii, otoralingologi, etc.  

 

 Articole relaționate:

Cu ce se ocupă doctorii din Moldova care au părăsit sistemul medical și în ce condiții ar accepta să poarte din nou halatul alb. Unora, un salariu de 7.000 de lei le-ar fi de-ajuns 

Specialitățile din medicină cele mai populare în ultimii cinci ani pentru tinerii moldoveni. Câți dintre ei însă au reușit să se angajeze 

Topul spitalelor cu cei mai puțini doctori. În Moldova, o singură instituție este asigurată cu suficienți medici