Autor: Parascovia Rogate

Protejarea sănătății mamei și copilului sunt declarate prioritate de către autoritatea de resort, cu toate acestea în țară în fiecare an se nasc tot mai mulți copii bolnavi. Ultimul raport cu privire la sănătatea populației, al Biroului Național de Statistică arată că în ultimii patru ani numărul nou-născuților cu afecțiuni dobândite în perioada perinatală(n.r. de la a 22-a săptămână de sarcină și până în a șaptea zi de la naștere) a crescut cu 1.400. Cele mai răspândite afecțiuni cu care se nasc micuții sunt pneumonia congenitală, hipoxia intrauterină (lipsă de oxigen în uter),  asfixia obstetricală (sufocarea la naștere), dar și tulburări provocate de greutatea mică la naștere.

Datele ultimului raport al Biroului Național de Statistică arată că afecțiunile care apar în perioada perinatală sunt cele mai întâlnite la bebelușii din Moldova. Anul trecut, de exemplu, 12 mii 100 de copii s-au născut cu diverse maladii dobândite încă fiind în uterul mamei. Numărul acestora este cu 1 mie 400 mai mare decât în 2012.

Starea copiilor în primul an de viață

În primul an de viață, micuții din Moldova se îmbolnăvesc cel mai des de maladii respiratorii. Anul trecut se înregistrau 849 de cazuri la 1.000 de copii. Pe locul doi în topul afecțiunilor de care suferă copiii cu vârsta până la un an sunt anemiile, în 2016 fiind înregistrate 197 de cazuri la 1.000 copii. Acestea sunt urmate de afecțiunile din perioada perinatală, bolile infecțioase și parazitare, dar și cele ale sistemului nervos.

Mai multe cazuri de tumori maligne în rândul copiilor cu vârsta până la 17 ani

Statisticile mai arată că anul trecut au fost depistate 13,5 de cazuri noi de tumori maligne din 100.000 de copii cu vârsta de până la 17 ani, cu aproape cinci cazuri mai multe decât în 2012. Printre cele mai răspândite tumori maligne întâlnite la copii sunt cele ale țesutului limfoid (ganglionilor limfatici) și hematopoietic (măduva osoasă). Jumătate dintre cazurile de tumori înregistrate la copii sunt de această natură. Următoarele 16,3 % dintre cazurile de tumori de care suferă copiii sunt cele ale creierului, precum și ale altor părți ale sistemului nervos central. Alte 10,9% revin cancerului la rinichi. Printre tumorile înregistrate în rândul copiilor mai sunt și cele ale țesuturilor moi (mușchi, nervil), oaselor și articulațiilor. Cele mai multe cazuri de tumori maligne sunt depistate în rândul fetelor și la copiii  cu vârsta de la cinci la 14 ani.

█ Moașele din Moldova, instruite cum să primească nașterile fiziologice de sine stătător, fără medici prin preajmă 

Numărul cazurilor noi de tuberculoză este mai mare la sate

Tuberculoza, de asemenea este o boală întâlnită des printre copiii moldoveni. Anul trecut, 18 din 100 de mii au fost diagnosticați cu această maladie. Peste 60% dintre cazuri au fost depistate la băieți. Statisticile mai arată că tuberculoza la copii este mai răspândită la sate, unde s-au înregistrat 63% din cazuri.

Deocamdată, acestea sunt datele preliminare, iar specialiștii spun că vor putea veni cu mai multe explicații la acest subiect abia după ce vor avea datele complete pentru 2016.

Potrivit raportului, cei mai mulți copii depistați cu dizabilități sunt, de asemenea, din sate. Din 1.700 de copii diagnosticați cu dizabilități, anul trecut, 61% sunt din localitățile rurale.

Fiecare al treilea copil diagnosticat are vârsta de până la doi ani. Printre cauzele dizabilităților sunt malformațiile congenitale, anomaliile cromozomiale (se nasc cu mai mulți sau puțini cromozomi), tulburările mentale și de comportament și bolile sistemului nervos.

Pe lângă acestea, datele raportului mai arată că anul trecut fiecare al treilea copil a trecute controale de profilaxie. Asta înseamnă că aproape 240 de mii de copii au fost examinați de doctori, cu 6,2% mai mulți decât în 2015.

█ Lista Centrelor de reabilitare pentru copiii din Moldova– ce servicii oferă pentru micuți și cât costă 

În urma examinărilor, doctorii au stabilit că 10,6 copii la 1.000 de copii au probleme de vedere. Alți 4,7 din 1.000 - dereglări de ținută, iar alți 4 din 1.000 suferă de tulburări ale vorbirii și fizic se dezvoltă mai greu, decât ceilalți.

Potrivit raportului, jumătate dintre copiii care au mers la controalele profilactice au trecut și pe la stomatolog. Doctorii au stabilit că fiecare al treilea copil a avut nevoie de tratament.

Vom preciza că în Moldova, în prezent, sunt aproximativ 700.000 de copii cu vârsta de până la 18 ani. Dintre aceștia, anul trecut peste 120 de mii au fost internați în spitale. Potrivit statisticilor, numărul spitalizărilor s-a redus cu 2% față de anul 2015.

 

 Articole relaționate: 

Nasc singure, fără ca cineva să le fie alături. De ce maternitățile din Moldova sunt închise pentru rude și soți. Ginecologii explică 

Mame-adolescente, eșecul autorităților. Numai 15 la sută dintre tineri ajuns să cunoască care sunt consecințele unui raport sexual și despre metodele de contracepție de la serviciile create de stat  

Maternitățile din Moldova unde se nasc cei mai puțini copii. „Nu știu cum am putea spori numărul nașterilor”