Redactor:Silvia Rotaru
Părinţii care refuză să îşi vaccineze copiii după ce vor fi informaţi despre riscuri vor primi avertismente şi apoi amenzi care pot ajunge la 10 mii de lei, scrie tvr.ro. Aceleaşi pedepse sunt prevăzute şi pentru medici şi instituţiile statului dacă nu respectă legea vaccinării care intră în vigoare în 2019.
Devin obligatorii la întrarea în colectivitate vaccinurile care îi protejează pe copii împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive, poliomielitei, rujeolei, rubeolei, oreionului, hepatitei B.
La înscrierea copiilor în creşă, grădiniţă sau şcoală, părinţii vor fi trebui să prezinte adeverinţe care să arate dacă cei mici au fost sau nu imunizați.
Dacă există contraindicații la vaccinare, părintele trebuie să aducă o scutire emisă de Comisia Judeţeană de Vaccinare. Iar pentru cei care nu au probleme medicale, un calendar de recuperare.
În cazul părinţilor care nu aduc adeverințe, conducerea şcolii va sesiza Comisia Judeţeană de Vaccinare. Din aceasta vor face parte medici specialişti, psihologi, reprezentanţi ai DSP şi ai Inspectoratului Şcolar. Membrii comisiei au obligaţia de a consilia cel puţin o dată la trei luni părinţii ca să accepte, până la urmă, vaccinarea. Dacă în 18 luni de la înscrierea în colectivitate nu a început imunizarea, va fi sesizată Protecţia Copilului.
De cealaltă parte, Ministerul Sănătăţii va fi obligat să asigure toate vaccinurile şi un stoc de rezervă. Astfel, va fi evitată situaţia din acest an când, în plină epidemie de rujeolă, am rămas fără ser.
32 de copii nevaccinaţi au murit iar 8.300 s-au îmbolnăvit. În urma scandalului, conducerea a 5 DSP-uri a fost demisă.
Premierul României, Mihai Tudose: “I-am solicitat domnului ministru să înceapă să folosească bisturiul. A început, am văzut. Probabil că vom trece la etapa următoare dacă lucrurile nu funcţionează, la un bisturiu mai mare. Mergem pe lanţ în sus, nu ne permitem să ne jucăm cu aşa ceva. Acel părinte nu îşi pune în pericol doar copilul lui, ci întreaga comunitate. Suntem departe de lumea civilizată”.
Medicii de familie trebuie să le spună părinţilor care sunt beneficiile imunizării dar şi posibilele reacţii adverse în caz de vaccinare.
Copiii care nu sunt imunizaţi nu vor mai merge la şcoală când sunt epidemii.
În cazul în care legea vaccinării nu este respectată de către instituţiile statului, părinţi sau medici, sunt prevăzute sancţiuni.
Pentru prima abatere, inspectorii sanitari dau avertisment. Apoi, amenzi cuprinse între 500 şi 1000 de lei. Dacă legea este încălcată de mai multe ori, amenzile ajung până la 10.000 de lei.
█ Articole relaționate: