Autor: Irina Papuc
Termenul de incluziune socială sună frumos din gurile cele care anunță reformele în educație, realitatea este însă cu totul alta. Copiii care suferă de autism nu sunt lăsați în preajma altor micuți doar pentru că au un diagnostic mai puțin cunoscut, iar adulții nu știu cum să se comporte cu ei. În această situație s-a pomenit Bogdan, un băiețel de cinci ani. Mama lui a fost rugată pe un ton amiabil să-și ia copilul acasă, după ce a frecventat grădinița doar o săptămână. Directoarea este convinsă că locul copiilor autiști trebuie să fie cât mai departe de o grădiniță obișnuită, deoarece aceștia sunt vizibil „altfel”.
Irina Spoialo a aflat că fiul ei, Bogdan, este autist când acesta avea aproape patru ani. Diagnosticarea s-a dovedit a fi un proces foarte îndelungat. „Noi am observat pe la trei ani că ceva nu este în regulă. Am fost la mai mulți medici, dar aceștia nu au depistat nimic. Am început atunci să ne interesăm de pe internet, caracterizând simptomele și comportamentul. Am aflat că poate fi vorba despre autism. Astfel, am mers la niște specialiști de la o organizație care se ocupă cu copiii autiști”, povestește mămica.
După diagnosticare a început o perioadă stresantă. Părinții lui Bogdan s-au pomenit singuri, fără nicio susținere, iar cheltuielile pentru reabilitarea copilului s-au dovedit a fi extrem de mari. „Pentru o săptămână sunt necesare câte 20 sau chiar 40 de ore de terapie ocupațională prin metoda ABA(terapia plicată tulburărilor cu spectru autist- en.), care costă foarte mult, până la 70 de lei ora. Un specialist din străinătate are stabilite taxe mult mai mari-50 de dolari ora”, precizează mămica.
După ore lungi de muncă cu specialiștii Bogdan avea semne vizibile de recuperare, astfel că părinții s-au gândit să-l dea la grădiniță. Nu singur însă, ci asistat de un tutore, care, de altfel, era plătit tot din banii părinților- 3.000 de lei lunar.
Deși în procesul de incluziune socială este prevăzut ca un copil cu o asemenea problemă să fie asistat de un tutore, educatorii și directoarea grădiniței unde mergea Bogdan i-au sugerat mamei că ar fi bine ca micuțul să vină singur. „După o săptămână au început problemele. Mi-au spus că Bogdan are capacitatea de a se descurca fără tutore. De fapt, educatoarea mi-a spus că se simțea supravegheată. După câteva zile Bogdan s-a închis în sine din nou și nu mai comunica. Am înțeles că la grădiniță nu era implicat în activitățile obișnuite, ci stătea singur, în colțul camerei. L-am luat acasă”. Asta este prima experiență a lui Bogdan în lumea celor „normali”, povestește Irina.
De altfel, directoarea grădiniței nr. 146 din Capitală. Nina Istrati, ne-a spus că acești micuți sunt cu adevărat altfel și ar fi bine ca ei să frecventeze o instituție specializată.
„Eu sunt împotriva incluziunii. Știți, acești copii chiar sunt altfel. Poate pentru ei e bine că stau cu toții copiii, dar pentru restul nu este normal. Ei încearcă să-l imite. Ar fi bine să fie educație aparte, este părerea mea personală, dar dacă mama va insista, atunci poate să vină. Nu-i putem interzice”, a recunoscut directoarea, încercând să remedieze situația. Deși chiar ea recunoaște că Bogdan este primul copil autist care frecventează grădinița lor, directoarea este convinsă că nici ea și nici educatoarele nu au nevoie de instruire privind îngrijirea unui copil cu autism.
Frica părinților lui Bogdan este și mai mare atunci când se gândesc că peste un an acesta va trebui să meargă la școală.
Legea privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități, adoptată anul trecut, prevede că persoanele cu dizabilităţi au dreptul la acces liber la sistemul educaţional de toate nivelele, în condiţii de egalitate cu ceilalţi cetăţeni. Totodată, legea prevede că dreptul la educaţie nu poate fi îngrădit pe motivul dificultăţilor de învăţare sau al altor dificultăţi cauzate de anumite dizabilităţi.
Autoritățile însă nu au adoptat și un regulament care să prevadă instruirea cadrelor didactice în educația incluzivă, afirmă expertul în sănătate, Ghenadie Țurcanu. „Legea există, dar lipsește regulamentul care ar explica clar faptul că educatorii, învățătorii și profesorii, deopotrivă, trebuie să beneficieze de cursuri privind incluziunea socială. Procesul de educație este unul diferit, deoarece copiii cu necesități speciale trebuie mai întâi evaluați complex, să fie stabilite capacitățile acestora de învățare și în funcție de rezultate să fie aplicate planuri individuale de studii”, a precizat Ghenadie Țurcanu.
Articole relaționate: