Autor: Irina Miron

Comisia Națională de Integritate a inițiat o procedură de control pe numele șefului Direcției Municipale de Sănătate, Mihai Moldovanu. Acesta este verificat pe motiv că nu și-ar fi declarat toate veniturile și că în perioada în care a ocupat funcția de vicepremier a fost și fondatorul unei companii. Mihai Moldovanu dă asigurări că a declarat la FISC toate bunurile care îi aparțin.

Șeful Comisiei de Control de interese personale din cadrul CNI, Adela Griciuc, susține că procedura de verificare a fost inițiată în urma deciziei membrilor comisiei. Aceștia vor verifica atât corectitudinea declarației de avere a șefului Direcției municipale de sănătate, cât și varianta potrivit căreia, Mihai Moldovanu ar fi ocupat în 2012 două funcții, cea de vicepremier și de fondator al unei companii. „Asta înseamnă incompatibilitatea funcțiilor. În cazul în care aceste două lucruri se vor adeveri, comisia va clasa procedura de control și va transmite informația instituțiilor de urmărire penală și FISC-ului”.

De cealaltă parte, actualul șef al Direcției de Sănătate spune că este absolut sigur că membrii Comisiei nu vor constata nicio abatere. „Am declarat tot ce îmi aparține, și ceea ce am în comun cu soția. Nu am indicat cota parte dintr-o asociație, dar nu am făcut-o pentru că aparține soției”, explică Moldovanu.

Mihai Moldovanu a devenit  pentru prima oară șef al Direcției municipale de sănătate în 2007. A ocupat această funcție în perioada 2007-2009 și 2010-2011. În următorii doi ani, a fost vicepremier pe probleme sociale, iar din luna iunie și-a reluat funcția de șef al Direcției municipale de sănătate.

 

Citește la aceeași temă:

Mihai Moldovanu, un medic bogat: „Poate să vină tot CNI-ul la mine acasă să mă verifice. Nu-mi creează disconfort”