Redactor: Irina Miron

Numărul românilor cu probleme psihologice este în creștere, totuși, majoritatea apelează în continuare la vrăjitoare, vraci sau bioenergeticieni pentru a-și rezolva problema. Asta pentru că România nu are până în prezent un Program Național de Asistență Psihologică, scrie ziaruldeiasi.ro.

Un studiu realizat recent la solicitarea Colegiului Psihologilor din România, arată că aproape 70% dintre români nu au mers niciodată la psiholog. Cercetarea a arătat că românii cu probleme de ordin psihologic sunt înregistrați de diverse instituți publice, dar solicită permanent ajutorul vracilor, bioenergetecienilor și vrăjitorilor. Situația este favorizată de lipsa decontării directe a serviciilor psihologice și de lipsa unui program național de asistență psihologică.

Datele sondajului mai relevă că aproape 80% dintre români nu susțin ideea ca policlinicile medicale să furnizeze servicii psihologice. Potrivit președintelui Colegiului Psihologilor, Mihai Aniței, în România nu sunt programe de asistență psihologică care ar trebui să includă consiliere pentru sarcină și naștere, copii și familie, copiii autiști și familile lor, persoane cu handicap, bolnavi aflați în fază terminală, șomeri și pentru alte categorii de persoane.

O altă problemă se rezumă la faptul că numărul psihologilor angajați în sistemul de sănătate este insuficient în raport cu numărul pacienților, a spus Aniței. Președintele Colegiului Psihologilor a precizat că autoritățile tolerează practica ilegală a actului psihologic prin acceptarea avizelor și rapoartelor psihologice emise de furnizorii neautorizați. „În aceste condiții, cabinetele psihologice sunt sufocate de practica ilegală existentă pe piață, iar beneficiarilor le sunt încălcate grav drepturile de consumatori ai serviciilor psihologice”, adăugat Mihai Aniței.

În aceste condiții, membrii Colegiului Psihologilor din România fac un apel către autorități să adopte un șir de măsuri printre care decontarea directă a serviciilor psihologice necesare populației României, sprijinirea și implementarea măsurilor de evidență și securizare a avizelor și rapoartelor psihologice și adoptarea Programului Național de Asistență Psihologică. Colegiul Psihologilor urmează să elaboreze un proiect privind Programul respectiv.

Studiul afost realizat în perioada 19 iunie – 1 iulie 2013 la nivel național, pe un eșantion reprezentativ de 1.000 de respondenți cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani. Marja de eroare este +/-3 la sută. 

 

Articole relaționate:

Evită să calce peste funii, să doarmă pe partea stângă și chiar să se tundă sau să-și facă manichiura. Mămicile moldovence cred mai mult în superstiții decât în medicină

Inconștienți că pot suferi de depresie. Specialiștii spun că moldovenii nu știu să recunoască că au probleme de sănătate mintală