Redactor: Irina Miron

Savanții din Austria au creat în laborator primii mini creieri umani. Aceștia cred că realizarea i-ar putea ajuta să înțeleagă mai ușor cum se dezvoltă creierul și ce se întâmplă cu el atunci când o persoană este bolnavă de autism sau schizofrenie.

Rezultatul este considerat un adevărat succes, mai ales că cercetătorilor le-a reușit în premieră să reproducă în trei dimensiuni cum se dezvoltă creierul, notează foxnews.com. Utilizând mini creierii, ei au reușit să arate cum evoluează microcefalia, o boală rară care afectează creierul. Aceștia susțin că în același mod poate fi urmărită evoluția autismului și schizofreniei, care afectează milioane de oameni din întreaga lume.

„Cercetarea ne poate face să înțelegem și să identificăm mai ușor cauzele principalelor afecțiuni ale creierului, dar și să testăm eventuale metode de tratament”, este de părere Paul Matthews, doctor în neurologie clinică la Imperial College din Londra.

La fel de entuziasmat de rezultate a fost și Zameel Cader, medic neurolog la Spitalul John Radcliff din Oxford. Potrivit acestuia, astfel, au apărut mai multe tehnologii legate de celulele stem, dar și mai multe posibilități de a identifica medicamente noi.

Pentru a crea țesuturi de celule, oamenii de știință au crescut celulele stem în laborator, utilizând o combinație de nutrimente. Ei au creat țesutul numit neuroectoderm, stratul de celule din embrion din care se dezvoltă toate componentele creierului și sistemul nervos. Savanții au încorporat într-o schelă fragmente din acest țesut  și le-au plasat într-un bioreactor, un sistem prin care circulă oxigen și nutrimente.

După o lună, fragmentele s-au transformat în structuri primitive cum ar fi retina, plexusul sau cortexul cerebral, iar o lună mai târziu, aveau deja 4 cm. Totuși, fragmentele erau încă mici și nu semănau cu un creier uman adevărat, deși conțineau neuroni și diverse tipuri de țesuturi nervoase.

Cu toate acestea, atât cercetătorii, cât și alți experți au recunoscut că mai trebuie să lucreze ca să creeze un creier adevărat în condiții de laborator.

„Creierul este lucrul cel mai complex din tot Universul, este o structură complicată. Să spui că poți reproduce modul în care funcționează creierul, folosind câteva țesuturi, e ca și cum ai inventa primul abac, însă ai spune că știi să utilizezi cea mai nou versiune Microsoft Windows”, a precizat în concluzie Dean Burnett, lector la Universitatea din Cardiff.

 

Articole relaționate:

Tehnologii de domeniul SF în medicina cerebrală. Cercetătorii americani testează un implant în creier, care va restabili memoria pacienților 

Savanții americani elaborează metode de regenerare a funcțiilor celulelor nervoase în cazul unor accidente la coloana vertebrală 

Alimentele care îmbunătățesc funcționarea creierului