Redactor: Sorina Bujarov

Pe parcursul acestei luni și până pe 31 octombrie, toți cetățenii Republicii Moldova își pot alege un alt medic de familie, dacă sunt nemulțumiți de cel pe care-l au. De asemenea, pot schimba și instituția medicului de familie. Anunțul este făcut de compania Națională de Asigurări în Medicină. În el se spune că dreptul la alegerea medicului de familie și a instituției medicale primare este prevăzut în Regulamentul cu privire la înregistrarea populației în instituția medico-sanitară, care prestează asistență de sănătate primară în cadrul programului de asigurări medicale obligatorii.

Documentul mai indică și modalitatea de înregistrare primară pentru persoanele care nu au fost înregistrate niciodată la o instituție medicală primară. De asemenea, documentul prevede că instituția medicului de familie poate fi schimbată odată pe an. Cererea de înregistrare primară sau de schimbare a instituţiei medicale şi a medicului de familie poate fi depusă la policlinica aleasă. În cazul în care persoana nu indică numele medicului de familie, specialistul va fi desemnat de către instituţia în care a fost depusă solicitarea.

De asemenea, documentul prevede înregistrarea persoanelor la o singură instituţie medicală primară. Se recomandă ca aceasta să fie cât mai aproape de locul de trai. În cazul în care persoana doreşte să meargă la un medic de familie de la policlinica altui sector sau teritoriu, aceasta va asigura deplasarea specialistului la domiciuliul său în caz de necesitate. Doritorii de a-și schimba medicul de familie, vor putea beneficia de serviciile lui începând cu 1 ianuarie 2014.

Din 2010, indiferent dacă o persoană are sau nu poliță de asigurare, ea poate beneficia de serviciile medicului de familie.

 

Articole relaţionate:

Tarife noi în Catalogul unic de servicii medicale. Radioterapia, făcută cu aparataj de la privați, va costa mii de lei 

Polița de asigurare medicală obligatorie s-ar putea scumpi până la 4.000 de lei. Cresc și contribuțiile din salariu de la șapte la opt procente

Mai multe investigații medicale în baza poliței. Lista va fi completată cu peste 600 de servicii noi