Redactor: Irina Miron
Tot mai multe gravide din România aleg să nască prin cezariană. Numai în ultimii cinci ani frecvența acestor operații s-a dublat, astfel încât, potrivit statisticilor, în 2012 jumătate din copii nu erau născuți pe cale naturală. Asta chiar dacă acum câțiva ani, orice medic ar fi explicat mămicilor că „un copil născut prin cezariană nu poate lua 10 în scorul Apgar, din motive bine întemeiate”.
Scorul Apgar cuantifică mai mulți parametri esențiali precum respirația, bătăile inimii, reflexele sau culoarea pielii. Un copil născut în urma unei operații de cezariană nu poate respira normal și corect imediat după naștere, iar asta înseamnă că nota lui va fi mică. Totuși, scorul 10 se dă în România pe bandă rulantă, scrie doctorulzilei.ro, preluat de realitatea.net..
Deși Organizația Mondială a Sănătății recomandă o frecvență a operațiilor de cezariană de 10% din totalul nașterilor contorizate în România, în anul 2012, 41,2% au fost prin cezariană. La acestea se adaugă și nașterile din clinicile private (necontorizate oficial), unde rata cezarienelor este de peste 80%.
„Ca neonatologi nu punem foarte mare preț pe scorul Apgar. La maternitățile private se fac cele mai multe cezariene la rece (fără declanșarea travaliului), iar în aceste cazuri notele se mai umflă”, afirmă neonatologul Adrian Sorin Crăciun.
Cu toate că legislația românească nu le permite medicilor să facă operații de cezariană la cerere, totuși, dacă există riscul pentru mamă sau bebeluș să apară complicații prin nașterea naturală, se poate opta pentru această intervenție chirurgicală. Totodată, sunt anumite categorii de afecțiuni în care chiar se impune operația (miopie, boli transmisibile, hepatite). Sub paravanul acestor riscuri, operațiile de cezariană au devenit totuși o regulă în România.
„Există și cezariană electivă (așa dorește pacienta), însă conduita o impune medicul. Eu fac meseria asta de 40 de ani. La începuturile carierei mele erau între 10 și 13% de cezariene. Acum, în țările civilizate acest procent nu sare de 15%, în timp ce la noi ajunge la 80% la privat și 50% la stat”, spune în concluzie conferențiarul Petre Brătilă, medic primar în obstetrică și ginecologie.
Medicii recomandă mămicilor să opteze pentru nașterea naturală. Aceștia spun că femeile care nasc prin cezariană se recuperează mai greu, iar o perioadă nu pot ridica anumite greutăți ca să nu se deschidă rana. În plus, spun doctorii, o mamă care a născut pe cale naturală, își poate alăpta imediat bebelușul, în timp ce după cezariene, laptele vine mai greu, iar în consecință, nou-născuții sunt hrăniți cu lapte praf.
Articole relaționate:
De ce fug femeile de nașterea naturală
Nașterile prin cezariană cresc riscul de obezitate la copii