Autor: Sorina Bujarov

Fiecare penitenciar din Moldova trebuie să respecte cu strictețe planul de control a tuberculozei printre deținuți. Îndemnul vine din partea Direcției Medicale din cadrul Departamentului Instituții Penitenciare. La modul practic responsabilii urmează să ia măsuri administrative, inginerești și de protecție personală, care au drept scop diminuarea riscurilor de infectare cu TBC, reducerea concentrației de microbi în aer, folosirea măștilor de către pacienții cu tuberculoză, precum și de către personalul medical. Pentru fiecare dintre aceste activități Direcția Medicală a Departamentului Instituții Penitenciare au fost numiți responsabili.

„Un astfel de plan exista și anii precedenți, acum însă am încercat să îl individualizăm. Astfel, pentru fiecare măsură din cadrul planului am numit responsabili. Din experiența spitalului pentru deținuți am observat că o astfel de practică îmbunătățește activitatea și crește gradul de implicare a tuturor lucrătorilor”, a declarat șefa Direcției Medicale a Departamentului Instituțiilor Penitenciare, Svetlana Doltu.

Potrivit șefei Direcției Medicale a Departamentului Instituțiilor Penitenciare, măsurile administrative prevăd respectarea Regulamentului privind tratamentul şi conduita deţinuţilor bolnavi de tuberculoză. Măsurile inginerești urmăresc scăderea concentrației de microbi în aer. Pentru aceasta, în spitalele pentru deținuți și în toate izolatoarele de urmărire penală vor fi instalate lămpi cu raze ultraviolete, ventilație și aparate de purificare a aerului. De asemenea, aceste măsuri prevăd plimbări prin curte a deținuților. 

Svetlana Doltu mai susține că fiecare instituție penitenciară are stabilite propriile obiective. Astfel, personalul spitalului- enitenciar  trebuie să aibă grijă ca bolnavii să urmeze tratamentul și să evite cazurile de abandon a acestuia, responsabilii de la izolatoarele de urmărire penală trebuie să identifice rapid suspecții cu TBC și să îi izoleze, iar în cazul închisorilor, responsabilii trebuie să aibă grijă ca deținuții la care boala s-a dezvoltat în timpul detenției să fie izolați imediat și transportați la instituțiile speciale.

„În penitenciarele generale, instalațiile cu raze ultraviolete și aparate de purificare a aerului nu sunt obligatorii, deoarece bolnavii de îndată cum sunt depistați cu TBC sunt transportați în altă instituție”, a mai adăugat Svetlana Doltu.

Responsabilii cabinetelor medicale din penitenciare spun că pentru reducerea riscului de infecție cu TBC întreprind diverse măsuri pentru a identifica rapid suspecții cu TBC. Aceștia sunt izolați pentru a nu răspândi infecția.

„Ca să reducem riscul de îmbolnăvire în penitenciarul nostru facem flurografia tuturor deținuților de două ori pe an, primăvara și toamna. De asemenea, la pacienții care au avut TBC li se face analiza sputei o dată în semestru, iar celorlalți deținuți-atunci când doresc. Sigur că nu uităm și de măsurile de protecție, precum utilizarea măștilor”, a spus șefa serviciului medical din penitenciarul nr. 1 din Taraclia, Aculina Talasinova.

Spre deosebire de cabinetele medicale, măsurile de control a tuberculozei în spitalele pentru deținuți sunt mai drastice.

„Dacă la noi sunt mai mulți bolnavi cu TBC riscul de îmbolnăvire a altor pacienți, dar și a personalului medical, este mult mai mare. Pentru a reduce acest risc, la fel se face flurografia, bolnavii se izolează de restul pacienților, sunt transportați din penitenciare în boxe speciale, iar după aceasta mașinile sunt dezinfectate. Avem grijă ca pacienții să fie tratați corespunzător și să nu neglijeze tratamentul”, a spus Mihaela Manea, șef adjunct pentru activitate curativă din Penitenciarul „Pruncul”.

În primele nouă luni ale acestui an au fost depistate 83 de cazuri noi și recidive de TBC în instituțiile penitenciare. În Republica Moldova sunt 17 închisori.

 

Articole relaționate:

Moldova are nevoie de încă 30 de medici ftiziopneumologi. În ultimii trei ani, doar zece tineri specialişti s-au angajat în instituțiile medicale 

Tuberculoza loveşte în raioanele din centrul ţării. Călăraşi, Străşeni şi Orhei sunt cele mai afectate 

Sărăcia, indiferența, dar și marginalizarea de către societate rămân principalele cauze ale abandonului tratamentului tuberculozei