Redactor: Diana Croitoru

Medicii din Ungaria vor obţine acces deplin la întregul dosar medical al pacienţilor, potrivit unui proiect legislativ supus atenţiei Parlamentului, informează cotidianul ungar Nepszabadsag, citat de agenţia de presă MTI și agerpres.ro.

În baza noului amendament, doctorii vor putea examina fără restricţii istoricul medical al pacienţilor lor, atunci când acesta nu cere în prealabil autorităţii de supraveghere a asigurărilor, interzicerea accesului la dosar.

Acest lucru înseamnă că, dacă cineva iniţiază o acţiune în instanţă pentru deteriorarea stării sale de sănătate ca urmare a unei situaţii de malpraxis, expertul acestei autorităţi va putea examina întregul istoric medical al respectivului pacient şi susţine că deteriorarea a survenit ca urmare a unei afecţiuni existente deja sau a unei intervenţii medicale mai vechi, a explicat Zoltan Alexin, specialist în protecţia datelor.

Or, ar fi suficient să se creeze un „fişier vital” în baza de date a pacienţilor unde să fie înregistrate cele mai importante informaţii cu privire la aceştia, de exemplu dacă suferă de diverse alergii, diabet sau hemofilie, a apreciat Alexin.

În acest sens, în Franţa, autoritatea pentru protecţia datelor a aprobat introducerea sistemului de dosare medicale personale, în vigoare din 2012, care este însă gestionat de entităţi terţe, pe bază de acreditări individuale, a amintit specialistul.

Gyula Kiraly, fost director de IT al Fondului asigurărilor de sănătate, a oferit garanţii că în Ungaria sistemul de informaţii cu privire la pacienţi este unul sigur, căutarea informaţiilor fiind restricţionată.

În opinia acestuia, încrederea în noul sistem ar putea creşte dacă pacienţilor li s-ar permite să vadă toate solicitările de date din afară privind dosarul lor medical ori să poată aproba sau respinge astfel de solicitări.

 

Articole relaționate:

Toate dispozitivele medicale vor fi trecute într-un sistem informațional, prin intermediul căruia va fi monitorizată calitatea lor și starea de uzură 

Aproape toate fișele medicale ale pacienților conțin neajunsuri: sunt indescifrabile, cu multe corectări sau descriu incomplet starea de sănătate a pacienților 

Medicii de peste hotare vor putea accesa un site care va conține informații despre locurile vacante din sistemul de sănătate de la noi