Autor: Sorina Bujarov

Administrațiile publice locale din Republica Moldova se implică foarte puțin în stimularea muncii lucrătorilor medicali. Așa arată datele prezentate de Sindicatul „Sănătatea”. Potrivit acestuia, anul trecut pentru stimularea muncii doctorilor, asistenților medicali sau a infirmierelor au fost alocate în total 5,2 milioane de lei, în timp ce în 2011 cifra ajungea la peste 6,4 milioane de lei. Datele mai arată că din cele 32 raioane ale țării, doar administrația municipiului Chișinău și din alte cinci raioane au oferit bani pentru stimularea muncii specialiștilor din medicină.

Astfel, conducătorii Chișinăului au alocat peste 4,8 milioane de lei, iar cei de la Telenești, care se află pe poziția a doua, 59.300 de lei pentru stimularea lucrătorilor medicali din regiune. Președintele raionului, Boris Burcă, spune că în mare parte acești bani sunt oferiți tinerilor specialiști, care vin să muncească în raion.

„Aproape toți banii îi oferim tinerilor specialiști care vin să muncească în raion. Le dăm câte 500 de lei adaos la salariu timp de trei ani. Dacă stau la gazdă le plătim noi gazda, îi mai ajutăm să își achite întreținerea, căldura, energia electrică și altele”, afirmă președintele raionului Telenești.    

Boris Burcă mai spune că în raion este deficit de lucrători medicali, în special de medici de familie, iar prin ajutoarele bănești pe care le oferă, speră să atragă mai mulți tineri specialiști. Angajații din sistem cu vechime în muncă primesc premii numai de sărbătoarea lor profesională.

 „Încercăm să le oferim la ziua medicului câte o sumă de bani în semn de mulțumire și să-i încurajăm să lucreze mai departe”, a subliniat Boris Burcă.

Pentru stimularea muncii lucrătorilor medicali din centrele medicilor de familie din raion, au fost alocați însă doar 4.000 de lei.

„Nu avem așa multe centre ale medicilor de familie în raion, de aceea nici suma nu este mare. Însă, ca să înțelegeți corect, din cei 59.000 lei sunt susținuți și tinerii specialiști din centrele medicilor de familie”, a subliniat Boris Burcă.

Vicepreședintele raionului Telenești mai spune că încearcă să-i stimuleze pe specialiști creându-le condiții de muncă. Anul trecut, administrația a alocat două milioane de lei pentru utilaje noi și reparația instituțiilor medicale.

 „Nu avem mulți bani, așa că luăm câte o secție pe an și o reparăm cât putem, o utilăm cu ce putem. Investim în sănătatea că e mai bună decât toate. Încercăm să creăm condiții specialiștilor ca să vină să muncească la noi. Și miri, și mirese le găsim aici dacă trebuie, numai să vină. Avem mare nevoie de vreo 12 specialiști”, a mai adăugat responsabilul. 

La Drochia s-au alocat, anul trecut, doar 28.000 de lei pentru stimularea muncii medicilor și asistenților medicali, iar în raionul Basarabeasca - 25.300 lei. Vicepreședintele raionului Basarabeasca spune că banii au fost distribuiți ca ajutor sau premii pentru lucrătorii medicali.

„Banii aceștia au mers ca un fel de ajutor sau premii pentru lucrătorii medicali. În mare parte oferim un mic premiu tuturor lucrătorilor medicali din raion în iunie, de ziua lor. Ne-am fi dorit să-i susținem mai mult, pentru că merită, însă nu e de unde”, spune Vasile Guzun, vicepreședintele raionului Basarabeasca.

Potrivit raportului, conducerea raionului din Ștefan-Vodă a cheltuit 21.600 lei pentru stimularea muncii doctorilor, asistenților medicali și infirmierilor din raion. Președintele raionului spune că acești bani au fost cheltuiți numai pentru organizarea sărbătorii profesionale a medicilor.

„Banii aceștia i-am dat pentru organizarea festivității de ziua medicilor, la care au participat toți lucrătorii medicali din raion. Au primit și câte un cadou mic, pentru că mai mult nu avem de unde. A fost ca o mică atenție, să vadă că nu uităm de ei și că munca lor este apreciată”, afirmă Vasile Buzu, președintele raionului Ștefan-Vodă.

Potrivit acelorași date, cei mai puțini bani au fost alocați de către administrația din raionul Florești. Pentru stimularea muncii lucrătorilor medicali, conducerea raionului a oferit doar 2.000 lei. Responsabilii din Florești  nu au fost de găsit să ne ofere mai multe detalii.

Raportul prezentat de Sindicatul „Sănătatea” arată că la nivel de țară, în 2012 pentru stimularea succesului în muncă la compartimentul medicină au fost oferite 30 ordine și medalii, peste 4.000 de diplome de onoare și aproximativ 3.100 cadouri de preț.

 

Articole relaționate:

De luna viitoare, medicii rezidenți vor avea salariul de medic începător. În medie aceștia ar putea primi 2.300 de lei 

La 84 de ani continuă să muncească. Aproape 30 la sută dintre doctorii din Moldova sunt pensionari, iar numărul lor crește pe an ce trece 

Soluții cu două tăișuri. Medicina de familie, pusă pe umerii rezidenților fără diplomă 

Statul plătește, privații profită. Peste 90 la sută din rezidenții de la farmacie și stomatologie refuză să lucreze cu salarii de bugetari